Talentul ca sărbătoare a sufletului: Diana Ţugui

Diana Ţugui

Diana Ţugui

Pentru mulţi dintre voi numele Dianei Ţugui s-ar putea să nu reprezinte mare lucru, deşi sper din tot sufletul să greşesc, pentru că acum vă vorbesc despre o persoană al cărei talent şi a cărei dăruire artistică m-au impresionat mereu şi mă îndoiesc sincer că vor înceta vreodată să o facă. Olteancă prin naştere, soprană prin înzestrare naturală şi pregătire, artistă până în măduva oaselor şi om în adevăratul sens al cuvântului, din toate punctele de vedere, Diana Ţugui a reuşit să demonstreze în repetate rânduri ce face dragostea de artă din artist, şi artistul din dragoste pentru artă. Mărturie stau numeroasele concerte şi recitaluri, atât în ţară cât şi în străinătate, pe unele din cele mai renumite scene şi alături de nume sonore ale acestui domeniu artistic. Aici, acum, dezvăluindu-ne cu graţia-i specifică unele din gândurile şi sentimentele ei, Diana Ţugui.

E greu să fii talentat?

Cred că talentul e darul lui Dumnezeu făcut oamenilor.

Fiecare dintre noi avem unul, pornind de la cele mai evidente (şi mă refer aici la cei care trăiesc de pe urma talentului lor), până la cele mai puţin vizibile; poate vocaţia de profesor, talentul de a face nasturi sau de a dresa câini. Important este să avem deschiderea şi curajul să exprimăm ce este înlăuntrul nostru, să ne lăsăm harul să iasă la suprafaţă. În momentul în care oamenii îşi descoperă acest har, iar asta se poate întâmpla, în cazurile fericite, încă din copilărie, cred că este de datoria lor să facă ceva cu el; la fel că în frumoasa parabolă a talanţilor!

Primim darul, cum îmi place mai degrabă să spun, dar ce facem mai departe cu el? Nu este, oare, păcat să nu profităm şi să nu ne bucurăm de ceea ce am primit?

De multe ori am întâlnit oameni care, deşi au o deschidere către ceva anume, aleg să-şi cheltuiască viaţa într-un domeniu cu care nu au nimic în comun, care îi face nefericiţi şi neîmpliniţi. Cred cu tărie  că atunci când facem ceva cu pasiune şi dăruire este imposibil să nu iasă un lucru bun! Poate în acest fel am întâlni mult mai mulţi oameni fericiţi şi zâmbitori în jurul nostru.

Nu este greu să fii talentat, e o sărbătoare continuă a sufletului de care mi-aş dori să se bucure cât mai mulţi oameni, şi pentru care trebuie să fim recunoscători în fiecare secundă a vieţii noastre!

Ştiu că părinţii ţi-au fost mereu aproape şi te-au susţinut în tot ce ai întreprins. A existat vreun moment când, în ciuda susţinerii lor, te-ai îndoit de drumul ales?

Marele meu noroc a fost acela că încă de mică părinţii mi-au văzut talentul. Ei au fost cei care m-au îndrumat, şi mai târziu m-au susţinut, pe acest uluitor drum al muzicii. De multe ori de timpuriu, părinţii au marea şansă să recunoască talentul ascuns al copilului lor, să îl îndrume şi să îl ajute. Eu am fost unul dintre cazurile fericite, dar trebuie să mărturisesc că părinţii mei au făcut multe sacrificii pentru ca să pot continua.

Drumul pe care l-am ales, sau mai bine zis care mi-a fost destinat, drum pe care îl fac şi l-am făcut cu pasiune, nu a fost întotdeauna unul lin şi presărat doar cu flori şi aplauze. A fost  anevoios, uneori, a presupus sacrificii, lacrimi, întrebări şi căutări permanente; un drum cu suişuri şi coborâşuri abrupte, mai ales la început, când totul era de învăţat.

Cea pe care o ascultaţi azi este rezultatul multor nopţi nedormite, a mii de ore de studiu şi milioane de întrebări. Au existat, într-adevăr, momente în care am vrut să renunţ, mai ales în perioada studenţiei, când încă nu stăpâneam întru totul arta cântului. De multe ori m-am îndoit  că voi reuşi  să-mi găsesc drumul vocii, însă un gând interior m-a făcut să merg înainte! Astăzi mulţumesc hotărârii care m-a dus mai departe şi care, parcă, a fost mai presus de mine!

Ai cântat în atâtea locuri, în faţa atâtor oameni. Se mai emoţionează soprana Diana Ţugui când urcă pe scenă? De ce?

Valencienne,  "Vaduva vesela"

Valencienne,
“Vaduva vesela”

Arta adevărată, pentru fiecare dintre noi, este cea care produce emoţii estetice. Emoţia, pentru un artist, înseamnă creaţie! Prin emoţii faci arta să ajungă la oameni. O voce frumoasă, cu un timbru plăcut, va atinge întotdeauna publicul şi va fi apreciată; însă atunci când vocea este însoţită şi de emoţie interioară ea va capătă o strălucire şi o vibraţie aparte! Nu mai am demult trac, însă emoţia cântecului şi a trăirilor le încerc întotdeauna! Prospeţimea şi autenticitatea unui  rol este înzecită de această bucurie  interioară, de trăirile şi frământările personajului care se confundă, printr-o alchimie ciudată, cu propriile mele trăiri. Da, trăiesc din plin acest fel de emoţii!

Şi-apoi, pragmatic vorbind, înainte de a fi interpreţi suntem oameni! Suntem influenţaţi de o mulţime de lucruri din exterior, de starea emoţională a zilei respective şi chiar de vocea care nu este în fiecare zi aceeaşi, de dorinţa ca un spectacol pentru care am muncit sute de ore să reuşească.

Care e rolul tău “de suflet” şi de ce?

Să fii un adevărat profesionist înseamnă să nu tratezi niciun rol cu suficienţă sau superficialitate. Am pregătit cu drag şi atenţie fiecare rol din cariera mea şi am pus la fel de mult suflet în toate.  Sigur, toată lumea iubeşte rolurile mari, iar punctul în care a ajuns cariera mea îmi permite să am mai uşor acces la ele. Dar trebuie să spun, cu toată sinceritatea, că iubesc şi mi-am iubit toate rolurile aproape în aceeaşi măsură. Dacă ar fi, totuşi, să mă opresc la câteva, voi spune că perioada bell-canto este cea pe care o simt cea mai apropiată vocii mele de azi. Aşa că Rosina din Bărbierul din Sevillia a lui Rossini, Lucia din Lucia di Lammermoor a lui Donizetti sau Amina din La Sonnambula lui Bellini îmi sunt printre cele mai apropiate.

Cât de mult a contat originea ta latină în ceea ce ai făcut?

Dacă ar fi să răspund un pic convenţional, şi trebuie să spun că în cea mai mare măsură cred cu adevărat asta, aş zice că şcoală românească de canto se numără printre cele mai bune ale momentului. La confluenţa dintre şcoală italiană şi cea rusă, cele care au făcut tradiţia în acest domeniu, şcoală românească a luat ce-i mai bun din amândouă! Apoi, sigur, un nativ al unei limbi latine va simţi întotdeauna aproapiate cuvintele italieneşti. Aşa că originea latină contează!

Dacă, însă, aş alege să răspund mai puţin convenţional, aş spune că marii cântăreţi ai lumii nu au patrie. Sau, altfel spus, ei sunt cetăţeni ai lumii, pentru că limba cântecului este înţeleasă şi vorbită oriunde pe Pământ. Până la urmă, pe orice scenă a lumii ai cânta, în faţă spectatorilor rămâi doar tu, cu talentul tău, cu miile de ore de muncă din spate şi cu emoţia pe care poţi s-o transmiţi. Contează mai puţin de unde vii, important cu adevărat rămâne cât de bine vorbeşti limbajul atât de frumos al muzicii.

Ce lecţie ar învăţa-o artista deja consacrată Diana Ţugui pe adolescenta Diana Ţugui?

Rosina, "Barbierul din Sevilla"

Rosina,
“Barbierul din Sevilla”

Aş învăţa-o lecţia răbdării. Aş învăţa-o să nu se grăbească. Aş învăţa-o să-şi facă un proiect de destin artistic pe care să-l urmeze cu paşi mici şi cu devotament. Aş învăţa-o că orice voce care a ajuns mare a avut nevoie de timp ca să crească. Aş învăţa-o să-şi aleagă cu grijă repertoriul, să creadă în munca ei şi să nu se îndoiască de destinul său artistic niciodată! Aş învăţa-o că e mai simplu să străluceşti o noapte şi e mai greu să rămâi luminos o viaţă întreagă.

Ai avut vreodată în gând ideea de a te muta într-o altă ţară?

Cuvântul “patriotism” e atât de uzat şi lustruit încât cu greu îşi mai aminteşte cineva sensurile lui originare. Aşa că am să spun cât se poate de simplu că-mi iubesc ţara şi mi-e greu să numesc “acasă” un alt loc de pe lume. Un om poate avea mai multe case, dar un singur acasă. Am cântat în multe ţări şi o voi face, cu siguranţă, şi în continuare; artiştii lirici au astăzi mai puţine frontiere ca niciodată! Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul, dar cu siguranţă că ar trebui să fiu tare dezamăgită ca să mă gândesc vreodată să trăiesc altundeva decât în singura ţară pe care pot să o simt şi s-o numesc ţara mea.

Dacă dintr-un motiv oarecare nu ar fi existat soprana Diana Ţugui, cine ar fi fost azi în locul acesteia?

Sunt foarte sigură că ar fi fost o actriţă. La fel de dedicată ca şi cea de astăzi.

Îţi mulţumim mult de tot pentru că ai acceptat să ne fii oaspete aici, azi, şi îţi urăm să ai parte de cât mai multe succese pe viitor!

Despre Diana ca artist şi ca om se pot afla mai multe de pe pagina ei personală, http://dianatugui.com/

Advertisements

One thought on “Talentul ca sărbătoare a sufletului: Diana Ţugui

  1. Pingback: Comori vocale: Diana Ţugui | Din dragoste pentru artă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s