„De-Spre Teatrul Viu” – în viziunea Haricleei Nicolau

Haricleea Nicolau

Haricleea Nicolau

Despre Haricleea Nicolau o să vă spun în primul rând că nu ştiu ce să vă spun în primul rând. Este o actriţă foarte bună, un profesor remarcabil (aşa cum de altfel o susţin proprii ei studenţi de la Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii din Craiova), un cercetător meticulos în domeniul artei dramatice şi un om de mare excepţie, toate acestea la un loc, în ciuda vârstei tinere, ceea ce face ca un prim unghi din care să îi fie privită complexitatea să fie mai greu de ales.

Astăzi nu vă voi oferi un interviu cu ea, deşi acesta este unul din lucrurile pe care le am în plan pe această pagină. O să vă vorbesc însă despre Haricleea din punctul de vedere al spectatorului care a avut fericita ocazie să îi admire metamorfoza pe scenă, şi din punctul de vedere al cititorului pus în situaţia de a-şi bucura sufletul cu minunatele exhalaţii ale minţii unui om deosebit. Şi o să fac asta începând cu un citat aparţinându-i chiar ei:

„Actorul este doar un om. Se dresează pe sine, îşi domoleşte sau îşi trezeşte spiritul şi tot ceea ce doreşte este să devină un instrument care să sune adevărat şi viu la atingerea sacrului spaţiu scenic.”

Haricleea pe care am admirat-o pe scenă este imaginea vie a descrierii de mai sus. O actriţă care nu se sfieşte să trăiască din plin fiecare din vieţile pe care le întrupează acolo, pe scenă. O actriţă care îşi împrumută cu generozitate sufletul fiecărui personaj pe care îl joacă, indiferent de natură lui, pentru că ştie că „Ispitit de vraja eternului început, actorul este cel care are şansa de a retrăi momente, de a păcăli iluzoriu timpul, deoarece, pe scenă e mereu posibil să creezi alt moment de început. În viaţă acesta este un mit; nu putem vedea decât ceva ce există, continuând să devină a existat. […] Pe scenă însă, mereu poţi porni într-o nouă călătorie prin timp şi spaţiu, printre personaje şi destine. Timpul pe care îl traversează actorul pare când şnur de mătase, când bici usturător.”

Am avut plăcerea să o văd jucând, să o văd trăind realităţi alternative acolo, în faţa mea. Am avut privilegiul să simt fiori ascultând-o cum schimbă regiştri de interpretare cu o uşurinţă care demonstrează atât numărul mare de ore de muncă şi efort cât şi pasiunea din spatele acestor ore. Şi am avut şi ocazia deosebită de a-mi apleca ochii şi gândurile asupra propriilor ei gânduri adunate în două volume publicate în cadrul cercetărilor pentru lucrarea ei de doctorat – „Dimensiunea Sacrului în spectacolul de tragedie antică” (din al cărei prim capitol, „De-Spre Teatrul Viu”, am preluat şi citatele de mai sus” şi „Despre Sacrificiu în tragedia antică”. Şi în fiecare din aceste ipostaze i-am admirat determinarea, talentul şi dăruirea cu care a făcut fiecare lucru în parte, explorând laturi ale înţelesurilor şi lustruind cu drag faţetele fiecărui personaj.

Da, teatrul E viu. Iar Haricleea Nicolau este unul din acei oameni care au demonstrat şi demonstrează asta din plin, în tot ceea ce face.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s