Modelarea lutului – modelarea sinelui: Mihai Sturza

Era una din acele zile când nu te aştepţi la nimic anume, pur şi simplu frunzăreşti realitatea cotidiană cu o oarecare detaşare, atunci când aceasta se hotărăşte să îţi îndrepte privirea spre ceva despre care simţi imediat că TREBUIE să afli mai multe. Cam aşa mi s-a întâmplat mie când mi-a picat în faţa ochilor numele lui Mihai Sturza şi anunţul despre atelierul său de olărit deschis de curând în Bucureşti – pur şi simplu am ştiut că e un om despre care se pot spune multe şi despre care vreau să vă povestesc şi vouă, cititorilor noştri.

vase de ceramicaPe pagina ta ai scris “Olăritul este pentru mine un mod de exprimare. Vasele făurite de mâinile mele reprezintă ceea ce sunt, ele poartă amprenta întregii mele fiinţe. O viaţă de om nu e suficientă pentru a pătrunde esenţa acestui meşteşug, al cărui secret nu stă atât în formulele de smalţ, tehnicile de decorare sau modalităţile de ardere, infinite de altfel, cât în starea de graţie pe care o poţi dobândi lucrând la fiecare vas în parte. Lutul, acest preţios şi umil material, este cel responsabil…”. Încheind citatul, acum vine întrebarea care mi-a răsărit în minte citindu-ţi cuvintele de mai sus: atunci când prelucrezi lutul simţi o oarecare paralelă între lutul din mâinile tale şi lutul din care se presupune a fi fost creat omul?

Lutul este un material natural, provenit din Mama Pământ. În atelier, lutul reprezintă pentru mine însuşi Pământul Mamă, un material sacru. Lutul mă echilibrează, mă eliberează de tensiuni interioare şi mă umple de bucurie atunci când îl lucrez. Identific lutul din mâinile mele cu lutul din care sunt făcut, dar cred şi că aceasta este o alegere personală. Suntem parte din natură, iar comuniunea cu natura este ceea ce caut. Olăritul mă ajută nespus în acest sens.

Consideri că atunci când modelezi lutul te modelezi pe tine?

Cred că în momentul în care am ajuns să stăpânim tehnica şi ne putem manifesta liber, spontan, ceea ce iese din mâinile noastre reflectă caracterul, temperamentul, sinceritatea noastră. Sunt un căutător al adevărului şi modelând lutul caut să mă cunosc mai bine pe mine însumi. Deseori îmi studiez formele şi uneori îmi descopăr o lipsă sau un cusur în vasele ce au ieşit din mâinile mele. Îmi oferă şansa de a mă corecta. Este un proces care durează o viaţă, însă sunt fericit că am descoperit lutul şi lutul m-a descoperit. Mă simt în largul meu în compania lutului.

Din punctul meu de vedere există ceva aparte în acest meşteşug al olăritului, pentru că sunt implicate toate elementele de baza – lutul, apă, focul, aerul şi mai ales sufletul. Am putea spune că există o întreagă filosofie în spatele acestui meşteşug-artă?

Aşa este. Lutul este modelat cu ajutorul apei, se usucă cu ajutorul aerului, devine vas ceramic în contact cu focul şi poartă amprenta sufletească a artistului. Vasul are picior, burtă, umăr, gât şi buză precum fiinţa umană. Acest meşteşug există de când lumea şi chiar dacă a ajuns să fie ameninţat de invazia plasticului şi a altor materiale sintetice, produse de maşini, majoritatea oamenilor aleg totuşi să-şi consume hrana într-un vas de lut, făcut manual, cu multă atenţie şi dăruire. Despre olărit ca filozofie aş putea vorbi la nesfârşit, poate însă altă dată.

set ceaiÎntre multele obiecte ieşite din mâinile tale am observat şi seturi pentru ceai. Ai realizat vreodată un cha-no-yu folosindu-ţi propriile creaţii?

Îmi place ceremonia ceaiului, îmi place filozofia din spatele ceremoniei, dar nu am băut niciodată un ceai după tradiţia japoneză. Am făcut însă şi fac vase de ceremonia ceaiului, fie că sunt pentru ceremonia japoneză, chineză sau a altor culturi. Mi-ar place să fac o expoziţie în viitorul apropiat cu ceşti, căni, boluri, ceainice şi alte vase folosite în ceremonia ceaiului. Am contactat deja în acest sens o asociaţie japoneză din Bucureşti pentru a încerca să învăţ cât mai multe despre modul corect de a face şi de a folosi vasele folosite în ceremonie. Simt că nu-mi ajunge această viaţă pentru a învăţa tot ceea ce mi-aş dori. Totuşi, sunt o persoană satisfăcută cu ceea ce am şi cu ceea ce sunt.

Unii se mulţumesc să crească singuri, alţii îi ajută şi pe alţii să crească. În prezent ştiu că predai cursuri de olărit în Bucureşti şi Iaşi. Care e mai uşor de modelat: lutul de pe roata din faţa ta sau „lutul” celor pe care îi înveţi tainele acestui meşteşug?

Înainte, învăţarea unui meşteşug presupunea o lungă perioada de ucenicie. Ucenicul trebuia să fie determinat, disciplinat, muncitor şi foarte umil în faţa meşterului. Recunosc că nu am întâlnit încă acel ucenic care să fie înzestrat cu aceste calităţi. Vremurile s-au schimbat, lumea nu mai are răbdare, oamenii vor să facă mai multe lucruri în acelaşi timp. Înţeleg însă acest lucru şi încerc să creez o atmosfera relaxantă pentru cursanţi, pentru a rămâne măcar cu o amintire plăcută dacă nu cu altceva. Majoritatea cursanţilor care vin la cursurile mele au servici şi nu caută decât o metodă de a se relaxa şi a se deconecta. Olăritul îţi oferă această experienţă, în plus se leagă prietenii foarte frumoase. Mi-am făcut mulţi prieteni dintre cursanţi. Cred că e valabilă zicala: „Cine se aseamănă se adună”. Lutul ne-a adus împreună. Ca să răspund însă întrebării, în mod categoric este mai uşor de modelat lutul.

yunomiEvident că o să pun şi întrebarea aceea clişeu: când ai ştiut sau simţit că ASTA e ceea ce vrei să faci?

Primul meu contact cu lutul şi cu roata l-am avut în America, unde am făcut clasa a XI-a. La ora de arte am făcut desen, fotografie şi ceramică. Mi-a plăcut atât de mult încât am rugat profesorul şi acesta mă lăsa în fiecare zi, în pauza mare, să vin şi să ridic câţiva bulgari de lut. Asta a fost în 1994. Apoi mi-am dorit să devin olar, însă la noi olăritul este văzut doar ca un meşteşug popular, practicat de ţărani, majoritatea olarilor neavând un viitor prea strălucit în faţă. Asta a văzut şi tatăl meu şi nu m-a încurajat să merg mai departe pe linia ceramicii şi astfel am ajuns la o facultate de afaceri internaţionale în Heidelberg, Germania. Deseori însă mă uitam pe internet şi admiram vase de lut, în special vase japoneze, coreene şi chinezeşti.

Şi, ca o continuare a întrebării de mai dinainte, care e istoria primului obiect de ceramică pe care l-ai făcut vreodată?

Am relut contactul cu lutul ulterior şi am studiat o vreme la o doamnă olar în Vadu Crişului, o localitate cu tradiţie în olărit din judeţul Bihor. Acolo am făcut şi primele vase care au rămas nearse în vitrina unui prieten.

O altă latura artistică de-a ta este muzica – şi nu oricare, ci muzica indiană clasică, pe care o şi practici. S-au influenţat vreodată cele două – olăritul şi muzica – între ele?

Muzica este una dintre cele mai măreţe arte, ea ne înfrumuseţează viaţa, ne înalţă conştiinţa, ne bucură şi ne alină suferinţele. Cui nu-i place muzica? Însă pentru a învăţa muzică trebuie disciplină, răbdare, multe sacrificii. Aceste calităţi, odată dobândite, însuşite, fac ca învăţarea unei alte arte să fie mult mai uşoară. Există atât de multe asemănări între toate artele. Repetarea unei fraze muzicale îţi permite învăţarea şi aprofundare ei, precum ridicarea a o sută de cilindri de lut. Muzica indiană clasică este diferită de cea vestică, ea se învaţă prin tradiţia orală, neexistând nimic scris. Muzica trebuie practicată până când devine parte din artist. Olăritul este muzică pentru mine. În olărit regăsesc acelaşi traseu şi astfel pot să fiu mult mai răbdător cu mine însumi şi să înţeleg că rezultatele vor veni, dar la timpul potrivit, odată cu ajungerea la maturitate. Fără a fi modest însă sunt conştient că sunt încă în perioada copilăriei, o perioada la fel de frumoasă.

Vas sculptat de Adayana Decoratiuni

Vas sculptat de Adayana Decoratiuni

Din câte am aflat şi soţia ta are legături cu arta – am descoperit între fotografiile tale una a unui vas sculptat de ea. Există o colaborare între voi doi?

Soţia mea este mult mai mult artist decât mine. Este foarte talentată, dar deocamdată îşi dedică mai mult timp creşterii şi educării băiatului nostru, care are 6 ani. Încet, încet, începe să aibă mai mult timp şi mă ajută în atelier. Aştept ziua când voi fi cunoscut ca soţul artistei Alina Sturza.

Cât de mult crezi că ne reprezintă pe noi ca naţiune acest meşteşug şi cât de mult crezi că ar trebui să ne reprezinte?

Olăritul aparţine în egală măsură tuturor popoarelor, fiind un meşteşug universal. Ce ne reprezintă pe noi, românii, în afară de Dracula & Co? Sunt prea multe exemple de oameni deosebit de înzestraţi care nu au fost acceptaţi, recunoscuţi, susţinuţi în timpul vieţii lor, iar acum ei sunt embleme pentru ţara noastră, ne reprezintă. Olăritul în particular, toate meşteşugurile în general, trebuie susţinute, nu de politicieni, ci de conştiinţa fiecărui român. În domeniul olăritului, mi-aş dori ca ceramica noastră să fie făcută cu etică şi simţ de răspundere, iar produsele să fie de o înaltă calitate, atât de frumoase şi de apreciate încât fiecare român să fie mândru de ele, să se simtă reprezentat de ele.

Modelarea lutului – modelarea sinelui: Mihai Sturza

Ceea ce sper din tot sufletul este că interviul de mai sus v-a deschis apetitul pentru mai multe detalii despre invitatul meu şi despre activitatea lui de meşter ceramist, pe care le puteţi afla online de pe pagina lui personală Atelier de olărit: Mihai Sturza, şi de pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/mihai.sturza.77. Şi sunt sigură că dacă vă hotărâţi să îi faceţi o vizită la atelierul din Bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 4 îmi veţi da dreptate – lutul care părăseşte mâinile lui Mihai Sturza e la fel de viu ca şi creatorul său.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s