“Depinde în ce galerie intri. De preferat, să intre alţii în galeria ta.”

Eglantina Becheru

Eglantina Becheru

Nu știu cât de mult va arde hârtia ceea ce am eu să spun acum, însă pot să mă laud că o cunosc. Nu este o încercare de a exagera o opinie, ci fix o senzație pe care această femeie pictor, această persoană talentată dar mai ales acest OM – Eglantina, o generează în majoritatea celor din preajma ei.

R.I: După cum ți-am spus și prima dată când ne-am întâlnit, mă simt bine atunci când sunt alături de oameni de artă. E același sentiment pe care ți-l oferă o carte bună cu povești. Atunci am vrut să aflu mai multe despre tine, despre ce faci ca om de radio, ca ambasador și nu în ultimă instanță ca pictor. Însă astăzi, dat fiind faptul că ne întâlnim pe paginile revistei noastre de artă, vreau să îmi spui mai multe despre pictorița Eglantina. Cum este ea?

E.B: Eglantina nu este nici bărbat, nici femeie sau când lucidă ca un bărbat, când sensibilă ca o femeie. Este îndrăgostită de idei, de semne şi simboluri, de voaluri care ascund. Cu cât arată mai mult, cu atât ascunde mai mult. Eglantina este o fată simplă, cu banalele dureri de cap sau de burtă, dar cu mintea în alte sfere. Zilnic se trezeşte cu gândul că va descoperi ceva fascinant şi evită somnul, de frică să n-o ocolească “miraculosul”.

Did you see my dream?

Did you see my dream?

R.I: Spune-mi care a fost prima ta pictură și la ce vârstă ai realizat-o?

E.B: Nu mai ştiu, eram foarte mică, îmi amintesc că pe la patru ani pictam natura moartă cu lucrurile din casă.

R.I: Ce fel de stil te reprezintă atunci când vine vorba de pictură și mai ales, care este pictorul tău favorit?

E.B: Pictura mea este un experiment hibrid între suprarealism şi postmodernism, între acurateţea ideii şi sălbăticia liniei. Dar cred că atunci când vorbim de muzică, pictură, literatură, cinematografie, nu iubim stiluri sau genuri, ci opere individuale.  Nu aş putea arăta cu degetul spre un singur pictor preferat, iubesc lucrările lui Dali, Magritte, Vladimir Kush, iar dintre artiştii români, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Jules Perahim , Victor Brauner.

R.I: Știu că înveți copilașii să se familiarizeze cu desenul și să își exerseze talentul în cadrul SAGA Kid. Crezi că e nevoie de mai multe astfel de inițiative în sprijinirea tinerelor talente? De la ce vârstă crezi că ar trebui un părinte să încerce să cultive dragostea copilului pentru o anume artă?

E.B: La Şcoala Alternativă de Gândire Aplicată am învăţat un lucru ce nu e uşor de dobândit în timpurile noastre: răbdarea. Dar nu răbdarea în accepţiune clasică, de a aştepta, ci de a căuta fără oboseală variante de a apropia idei şi concepte greu de înţeles chiar şi pentru un adult în toată firea, de nivelul de înţelegere a unor copii care, din fericire, au fost înzestraţi cu o imaginaţie extraordinară.  Cred că trebuie să existe “mentori” sinceri, care să facă lucrurile din pasiune şi să caute să lucreze cu acei copii talentaţi, care de cele mai multe ori te trag te mânecă şi îţi spun “Mi-ar fi plăcut şi mie să vin la pictură, dar mama mea nu are bani”. Cred că aceasta este imaginea care mi-a marcat viaţa şi  care este totodată, răspunsul la întrebarea ta: în primul rând, trebuie să existe dorinţa sinceră de a face lucruri.  În rest, oameni suntem  şi nu putem rămâne indiferenţi. Legat de părinţi şi dezvoltarea copilului, consider că nu aceştia trebuie să aleagă în locul lui, ci să-i creeze, încă din primii ani de viaţă un mediu complex în care acesta să evolueze.

Exquisite

Exquisite

R.I: Dacă ar trebui să realizezi o pictură doar din trei culori, care ar fi acelea și ce pictură ai realiza?

E.B: Acum, la ora aceasta, ţi-aş răspunde: Alb, albastru şi mov.  Un peisaj cu păsări.

R.I: Ce înseamnă artă pentru tine?

E.B: Uneori intri într-o galerie şi ţi se prezintă un portofoliu cu artişti şi tu întrebi de X-ulescu. Doamna din faţa ta zâmbeşte ironic, te face chiar să te simţi prost şi-ţi spune: X-ulescu nu este artist, după cum vedeţi, galeria noastră colaborează cu V-ulescu şi Z-lescu. Traversezi, intri în galeria vecină şi acolo descoperi că X-ulescu este cel mai mare artist, în timp ce V şi Z sunt nişte umbre pale. Morala cu înţeles şi subînţeles: “Depinde în ce galerie intri”. Consider că arta este o chestiune de gust. Nu-ţi ţine de cald, nu-ţi ţine de foame, dar îţi ţine mintea în priză şi sufletul în extaz. Îţi place şi atât. Cred în valoarea ei estetică şi în puterea de a genera întrebări  profunde. Acum, depinde de receptor şi de nivelul de înţelegere a acestuia. Poate unii n-au întrebări.

R.I: Care este cel mai bun moment pentru a crea? Ai nevoie de o stare anume, o muzică anume?

E.B: Cel mai bun moment pentru a crea este acela în care “trebuie” îl înlocuieşte pe “vreau”, în care ai ceva de spus şi trebuie să o faci neapărat, ugent, momentul care nu suportă amânare. E valabil în orice formă a artei. În fond, asta înseamnă un artist autentic, nu stă să caute, să se inspire, s-o fure pe Gala de la Dali şi s-o aşeze în carul cu boi al lui Grigorescu. Pictez, de obicei, cum mă trezesc şi nu mai apuc să creez ambientul. Pe parcurs, îmi amintesc să aprind şi becul şi muzica. Uneori Chopin, Shostakovich sau Sting, Buika, Gotan Project.

Ge Freud Out of me

Ge Freud Out of me

R.I: În afară de pictură ce altă artă ai mai încercat să abordezi? Sau dacă nu ai încercat încă, ce ți-ai dori să încerci?

E.B: A șaptea artă. Cinematografia. Mă fascinează regia de film, motiv pentru care am început deja  experimentele cinematografice alături de o echipă extraordinară: Claudiu Ciprian Popa, Mircea Luncan, Ana Marin; Mircea Elisei. Toți vin la  pachet cu experiență signifiantă în acest sens, de la producție, filmare, montaj, până la makeup și muzică de film. De asemenea, aprofundez cunoștințele legate de film într-un cadru special precum  cel creat de Centrul de Excelență în Studiul Imaginii prin profesorii deosebiți și proiectele propuse.

R.I: Se spune că de multe ori nu e nevoie de cuvinte ca să exprimi ceva. Care este mesajul pe care încerci să îl transmiți prin picturile tale?

E.B: “Lumea este dincolo de ceea ce se vede”. Asta încerc să transmit prin tot ceea ce fac, lumea văzută ca realitate, scop, esenţă. Sunt fascinată de jocul semnelor, chei de acces către cunoaştere ce nu sunt vizibile decât anumitor ochi.

R.I: Dintre toate creațiile tale, care îți este cea mai dragă și de ce?

E.B: Dintr-o oarecare perspectivă, eu îmi sunt cea mai dragă creaţie, deşi tind să mă neglijez şi să pun alte lucruri şi alţi oameni pe primul plan. Îmi sunt cea mai dragă creaţie pentru că sunt într-o continuă transformare (eu sunt ceea ce pot să devin): doi ochi, un nas, o gură, două mâini, care uneori mai plâng, uneori uită să respire, alteori râd, dar de cele mai multe ori- fac lucrurile să se întâmple şi conving şi alte mâini să facă.

R.I: Când să ne așteptăm la un nou vernisaj și ce tematică ți-ai dori să abordezi acum?

E.B: La sfârşitul lunii februarie voi expune o colecţie de schiţe cu tema “Sins&Virtues” inspirată de îngerii şi demonii din fiecare dintre noi.

R.I: “Pictează” te rog motto-ul după care te ghidezi tu în ceea ce priveşte arta.

E.B: “Depinde în ce galerie intri. De preferat, să intre alţii în galeria ta.”

This slideshow requires JavaScript.

Fotografii preluate de pe site-ul http://www.eglantina.ro

Advertisements

One thought on ““Depinde în ce galerie intri. De preferat, să intre alţii în galeria ta.”

  1. Pingback: Despre Eglantina Becheru | Din dragoste pentru artă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s