Daniel Dăian – “Scriitura sunt eu”

Club A/ PoetikA. București, 17 ianuarie 2014. Ăsta a fost momentul când l-am întâlnit prima dată pe poetul Daniel Dăian. Ce aveam să aflu 30 de minute mai târziu de la intrarea în sală m-a determinat să vreau să îi iau un interviu pentru a vi-l împărtăși și vouă. O să vă spun doar atât: pentru omul ăsta, cuvintele sunt lut. Iar el se joacă cu ele luându-le în serios. Poet, prozator, eseist și dramaturg, Daniel reușește să creeze stări prin poeziile sale și să aducă aminte celor care le citesc, de ce poezia face parte din noi.

R.I: Luna februarie ne duce cu gândul, cel puțin în ultimii ani, la luna iubirii, din cauza celor două zile ce sărbătoresc acest sentiment: Valentine’s Day și Dragobetele. Crezi că “avem nevoie” de niște zile pentru a ne “aduce aminte” de iubire? 

D.D: Nu cred în iubirea organizată. Mai ales în americănismele oxigenate şi responsabilizate până au devenit mărci înregistrate. Românul nu ar trebui să sărbătorească de două ori pe an femeia ci în fiecare zi. Pentru că în fiecare zi o trăieşte.

R.I: Se spune că noaptea este cea mai bună călăuză a creației. Ție când îți place cel mai mult să te așterni la scris? Există un moment preferat?

D.D: Momentele preferate nu ştiu să le fi avut vreodată. Când scriu scriu pur şi simplu. Indiferent de starea meteorologică. Nu mă îndemn în niciun fel aş spune. Simt doar. Simt când trebuie să scriu.

R.I: Alb pe negru sau negru pe alb?

D.D: Tocmai pentru că nu au fost niciodată culori le iubesc.

58_727840087_n

R.I: Ultima ta carte se numește “jumătatea dumnezeului femeie”. Ce reprezintă femeia pentru tine?

D.D: Un Atlas care ţine lumea în umeri dacă vrei. Un cuvânt atât de bine enunţat încât poate oricând să prindă viaţă şi să meargă. Consider că viaţa pe care o am la dispoziţie nu îmi este suficientă să descriu linia de punct. În opinia mea femeia este rai şi iad în acelaşi timp. Constantă de sine stătătoare se preumblă ca o dimensiune în realitatea care ne înconjoară. Femeia nu ar trebui să fie niciodată jumătate ci un tot propriu-zis.

R.I: Definește-te folosind trei dintre titlurile operelor tale.

D.D: Jurnalul celor patruzeci şi patru de minute de când sunt viu în Ultimul Dumnezeu din Ţipătul Rotund.

R.I: Care îți este cea mai dragă scriere a ta și de ce?

D.D: Absolut toate îmi sunt dragi. Chiar şi cele de la începutul vieţii. De ce-ul şi astăzi încerc să-l scriu!

R.I: A existat vreun moment în care cuvintele pur și simplu au refuzat să iasă? Cum le-ai “deblocat”?

D.D: Oh draga mea dar astfel de momente are cred toată lumea. Nu le-am deblocat ci m-am lăsat pradă trecerii timpului. Pentru că orice apare forţat dăunează grav sănătăţii tale şi a celui care citeşte. Uneori este bine să te opreşti la timp.

R.I: Dacă am înțeles eu bine din discuțiile noastre, ai avut o pauză de 10 ani de la scris, timp în care te-ai dedicat cititului. Nu ai simțit nevoia să iei din nou stiloul în tot acest timp? Poți pune pauză inspirației?

D.D: Am scris frugal. Am luat notiţe. Am dezmembrat cuvântul până la oase. L-am învăţat. Am încercat să-l îmblânzesc într-o formă sau alta. Nu ştiu dacă tu omul poţi face asta. Dar să nu uităm de existenţa zeilor. Probabil ei ar avea ce spus vis a vis de asta.

R.I: Ce înseamnă arta pentru tine?

D.D: Un edificiu al lumii sau un templu în care cerul se uneşte cu pământul. Un complet scris cu litere mari…sau eu însumi.

R.I: Ce sentiment îți este motor al inspirației? În lipsa lui care altul îl înlocuiește?

D.D: Totul se poate rezuma la un trup închis în alt trup iar şirul poate continua la nesfîrşit. Nu mă gândesc la lipsă. Doar la tăcere. Asta poate constitui o problemă greu de trecut sau doar un alt nivel de parcurs pe degete.

R.I: Dacă ai putea să îți împlinești unul din cele mai puternice vise ale tale, cum ar arăta în 4 versuri poezia care ar simboliza transformarea în realitate a acestuia?

D.D: Am câteva versuri pentru tine scrise în modul dadaist.

tânără juneţe

sclavă orişicui

din delicateţe

viaţa mi-o pierdui

R.I: Și în fond și la urma urmei, de ce scrii?

D.D: Pot să îţi spun doar atât: scriitura sunt eu! În rest câteva respiraţii. Line ori sacadate după caz!

În rândurile ce urmează, vă invit să vă delectaţi simţurile cu una din poeziile lui Daniel. Pentru celelalte, îl puteţi găsi pe pagina de Facebook sau pe blog.

[când nu mai am pe cine să vorbesc]

January 23, 2014 at 12:44pm

îmi potrivesc copacul la încheietură

ascult coridoarele

şi desenez liniştea muntelui plantat

la sfârşitul orei şaptesprezece

ca un loc de joacă pentru copiii

trecuţi de patruzeci

prin care aleargă toate trenurile

fără gară

este doar un fel de a spune morţii

lasă-te

de mine

(C)  Daniel Dăian

1456128_418370588286326_1193809324_n

Advertisements

2 thoughts on “Daniel Dăian – “Scriitura sunt eu”

  1. Pingback: Cenaclul de seară – Recital Daniel Dăian | Din dragoste pentru artă

  2. Pingback: Lansare de carte – Daniel Dăian | Din dragoste pentru artă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s