Diana Ionescu
Continuând seria copiilor minunaţi care ne fac mândri pe scenele de balet ale lumii, astăzi alături de noi este Diana Ionescu, care la vârsta de doar 13 ani a adunat în palmares mai multe realizări decât alţii la vârste mult mai înaintate.
L.N.: Poţi să ne povesteşti cum a pătruns baletul în viaţa ta?
D.I.: Nu cred că aş putea, deoarece eu cred că baletul nu a pătruns în viaţa mea. El este în mine dintotdeauna. Ne-am născut deodată fără să ştim unde începe unul şi unde se continuă celălalt. A trebuit doar să se întâmple ca într-o zi să merg într-o sală de balet, să fac cunoştinţă cu lumea lui şi atunci, am înţeles că trebuie să îi dau drumul să iasă din mine pentru a-mi da sens!
L.N.: La vârsta ta alţi copii abia învaţă să îşi descopere pasiunile şi talentele – tu eşti deja în plin proces de înflorire. Cum se înţelege copilăria cu eforturile activităţii de balerină?
D.I.: Depinde din ce unghi de vedere discutăm despre asta. Şi cine discută. Bunica, mama, tata şi prietenii mei care mă iubesc consideră că am făcut multe sacrificii. Ei spun asta deoarece şi-ar dori să mă aibă mai mult în preajmă. Şi eu îmi doresc să îi am, dar eu nu privesc asta prin prisma sacrificiului. Dacă aş privi aşa, nu aş mai iubi baletul. Ceea ce fac, fac din dăruire, dragoste şi pentru că nu mă văd făcând altceva! Totuşi, am avut şi copilărie şi am şi adolescenţă. Mă bucur la maxim de orice momente libere.
L.N.: Ce faci când nu faci balet?
D.I.: Veţi zâmbi, dar fac…balet! Sub orice formă. Ascult muzică de balet, mă uit la alte balerine pe care le admir şi văd ce pot perfecţiona la mine. Balet!
L.N.: A existat vreun moment când te-ai îndoit de chemarea ta către acest domeniu?
D.I.: Niciodată! Oricât de greu a fost, baletul este viaţa mea. Ştiţi dumneavoastră, fiecare facem în viaţă ceva şi orice, la un moment dat, cunoaşte clipe grele, dar asta nu trebuie să ne facă să renunţăm la visul nostru. Visul meu este să fiu o mare balerină!
L.N.: Ce doare cel mai mult în balet? (indiferent că fizic sau de alte naturi)
D.I.: Faptul că baletul ca artă nu este susţinut de aproape nimeni. Mă uit de multe ori la părinţii şi profesoara mea câte eforturi supraomeneşti fac pentru a susţine un concurs, un spectacol şi mă întristez că în ţara noastră arta nu este susţinută de către minister sau stat. Ar trebui ca artă să aibă un loc în cultură unei ţări, deoarece numai ea ne poate salva frumos spiritul şi sufletele! Fizic, uneori te doare tot corpul, ai răni adânci, uneori sângerânde, simţi fiecare fibră, dar munceşti mai departe strângând din dinţi, munceşti cu corpul tău, până la epuizare, dar rezultatul este magnific.
L.N.: Care a fost cel mai fericit moment din viaţa ta de balerină?
D.I.: Toate au fost! Nu există unul mai mare sau mai mic. A dansa ca balerină este o mare bucurie. Simt că oamenii care sunt acolo în sală sunt mulţumirea mea pentru tot efortul pe care eu l-am depus în anii aceştia. Ei sunt premiul meu cel mai mare! Când mă aplaudă şi mă aclamă, sunt clipe nepreţuite!
L.N.: Ştiu că te pregăteşti intens pentru un concurs şi pentru o audiţie care vor avea loc în viitorul foarte apropiat. Cum te simţi atunci când te afli într-o competiţie?
D.I.: Am emoţii, evident, dar încerc să mă gândesc la competiţie că la orice alt spectacol de balet. O iau ca pe o provocare, ca pe o lecţie, dar şi ca pe ceva ce eu fac în mod natural şi normal. Închid ochii, mă rog, mă gândesc la tot ce mă bucură, intru pe scenă şi atunci trece tot. Zâmbesc şi fac ceea ce am învăţat să fac: balet!
L.N.: Care a fost până în prezent cel mai dur concurs sau cea mai dură probă la care ai participat vreodată? Povesteşte-ne puţin despre asta.
D.I.: Toate au fost. Fiecare concurs şi fiecare probă sunt grele la momentul respectiv. La ultima competiţie din Bruxelles mi s-a părut că a fost poate mai greu decât altă dată deoarece am avut nişte probleme la picior, iar ceilalţi competitori erau foarte buni, dar aşa cum am spus, când am intrat pe scenă, a trecut tot şi am dat tot ce am avut mai bun din mine. Trebuie să evidenţiez totuşi faza finală de la Youth American Grand Prix, de la New York,unde am întâlnit concurenţi valoroşi şi am participat la multe work-shop-uri susţinute de profesori consacraţi. A fost o experienţă unică pe care nu o voi uita prea curând.
L.N.: Tu îi oferi baletului munca ta, timpul tău, talentul tău, dragostea ta. Ce îţi oferă baletul în schimb?
D.I.: Aceleaşi lucruri! În special dragoste, emoţii şi multe, multe satisfacţii şi fericire!
L.N.: Am aflat că martie se întâmplă să fie şi luna în care te-ai născut. Ce cadou ţi-ar plăcea să primeşti de ziua ta?
D.I.: Oh, nu m-am aşteptat la o astfel de întrebare. Ce să spun? Nici un cadou care să se materializeze în lucruri sau bani. Vreau să se împlinească visul meu de a studia la o academie de balet renumită, să primesc o bursă integrală de studiu în urma audiţiei şi să pot deveni balerina pe care am visat-o de mică.
Realizările Dianei pot fi urmărite pe pagina ei oficială, https://www.facebook.com/pages/Diana-Ionescu-Official/463812623737080 – şi ca un update la interviul de mai sus, la concursul Tanzolymp de la Berlin Diana a obţinut locul 4 (premiul 1 nu s-a acordat) la categoria Classical Profesional School Age 2. Felicitările noastre Diana – îţi ţinem pumnii pe mai departe!
Din dragoste pentru artă 