Cum a luat naștere expoziția Labyrinth (continuare) – Interviu Eduard Guțescu și Cristian Bulugea

Expozitia "Labyrinth"

Expozitia “Labyrinth”

În numărul trecut, v-am prezentat primele două interviuri cu doi dintre organizatorii expoziției Labyrinth. Continuăm cu alte două interviuri ale altor doi membrii din echipa organizatorică, Eduard Guțescu și Cristian Bulugea.

Eduard Guţescu

Eduard Guţescu

R.I: Te-ai aflat și tu printre organizatorii expoziției Labyrinth, alături de Mirela Momanu, Cristian Bulugea, Cristina Țintă, Octav Drăgan și Corneliu Tănasă. Spune-mi te rog care anume au fost atribuțiile tale și cât de greu a fost să organizați de la zero alături de ceilalți colegi întregul vernisaj?

E.G: Am avut această șansă să fac parte din echipa de organizare și pot spune că am știut de la bun început că nu va fi ușor . Îi mulțumesc pe această cale doamnei Mirela Momanu care a fost locomotiva în acest proiect și fără de care cu siguranță nu ne-am fi descurcat și bineînțeles întregii echipe pentru implicare și efortul depus. Eu m-am ocupat în mare parte de promovarea evenimentului, jurizarea lucrărilor și afișul expoziției. Datorită faptului că sunt admin la unul dintre cele mai importante grupuri de profil din România pe Facebook și anume Grupul Fotografilor Amatori și Profesioniști ne-a ajutat enorm în promovarea evenimentului.

R.I: Înainte de expoziția Labyrinth au mai fost și alte expoziții la care ai participat ca organizator?

E.G: Nu. Este prima expoziție la care fac parte din echipa organizatorică.

R.I: Știu că ai fost parte și din juriu și a trebuit să selectezi cele mai bune lucrări dintre cele trimise. Cum ți s-au părut cele care au sosit către jurizare și cât de greu a fost să cădeți toți membrii juriului de acord asupra fiecărei imagini, având în vedere că fotografia până la urmă este o artă subiectivă?

E.G: Din fericire majoritatea lucrărilor au fost foarte bune și nu a fost foarte greu să alegem și să jurizăm. În ceea ce privește jurizarea, toți membrii juriul s-au sincronizat foarte bine în alegerea lucrărilor câștigătoare.

R.I: După finalizarea expoziției, care sunt aspectele pe care le-ai schimba în cazul în care există și ce anume ți-ar plăcea să utilizezi din ideile folosite pentru Labyrinth într-o expoziție viitoare?

E.G: Cu siguranță nu aș schimba nimic iar dacă voi mai organiza altă expoziție va fi una personală pe care intenționez să o realizez în 2015.

10560519_706024009474568_5639827653845342596_o

R.I: În ceea ce privește activitatea fotografică, ne surprinzi cu fotografii din ce în ce mai frumoase. Spune-mi te rog de când a început în cazul tău pasiunea pentru fotografie?

E.G: Pasiunea am descoperit-o la vârstă fragedă undeva pe la 14 ani când ieșeam în oraș să fac fotografie cu un aparat pe film Zorky care era al tatălui meu, neștiind atunci că fac fotografie de stradă. Îmi developam singur negativele și aveam o cameră obscură improvizată în baia de acasă. Experimentam și totul era o joacă pentru mine. Datorită lipsurilor financiare am renunțat la fotografie până acum un an și jumătate când am hotărât că a venit momentul să reînviu această pasiune. Am cumpărat primul meu DSLR și anume un Nikon D3200.

Spun și ce cameră pentru că multă lume care îmi descoperă lucrările crede că folosesc aparatură foarte scumpă. Pot să spun că sunt un exemplu că se poate face fotografie și cu aparatură mai ieftină dedicată începătorilor.

R.I: Care este tipul de fotografie care consideri că ți se potrivește și de ce?

E.G: Vă spun de la început că peisagistica este genul fotografic care mă atrage în mod deosebit. Am trecut câte puțin prin fiecare gen și toate fac parte din sufletul meu. Pasiunea mea și entuziasmul pentru fotografie este total. De ce peisagistică? Pentru că îmi place să călătoresc și să descopăr oameni și locuri noi.

10551649_703145353095767_3207589690409209078_o

R.I: Te ocupi și de un grup de fotografie pe Facebook – “Grupul fotografilor amatori și profesioniști”. Cam care este interesul pe care tinerii îl acordă fotografiei din ce se poate observa în acest grup sau în grupurile de branșă, și cât de utile sunt grupurile de acest fel pentru cei care doresc să învețe lucruri noi sau să își perfecționeze tehnica fotografică?

E.G: Așa cum am mai spus și înainte am avut șansa să îl cunosc pe Mircea Bogdan care este și inițiatorul acestui grup pe care împreună cu Corneliu Tănasă, Cristina Țintă și Măcincă Adrian încercăm să îl administrăm cât mai bine posibil. Acum un an grupul avea 3000 de membri înregistrați, iar acum am ajuns la 28.000 de membri, având o rată de creștere de aproximativ 2000 de membrii noi în fiecare lună. De aici se poate vedea și interesul pe care îl stârnește această artă în rândul tinerilor și nu numai. Încercăm pe cât posibil să creștem calitatea postărilor în grup și am început un proiect în care inițiem cât mai multe concursuri cu premii. Aceste concursuri sunt chiar zilnice. Grupurile de acest fel le consider foarte utile pentru cine își dorește cu adevărat să învețe. Pot posta și pot primi feedback-uri la fotografiile postate astfel încât să își corecteze greșelile pe care orice fotograf începător le face. Vă spun asta din proprie experiență.

R.I: Ce greșeli observi tu că sunt făcute tot mai des atât de fotografii care se află la început de drum cât și de cei care au ceva experiență în spate? Există erori perpetuate sub forma unui trend?

E.G: Într-adevăr aici pot să subliniez câteva aspecte notabile și anume că titulatura PHOTOGRAPHY a ajuns să cadă în derizoriu datorită începătorilor care dacă și-au cumpărat un aparat din acela mare și negru cred că deja sunt profesioniști. Sper să realizeze faptul că fotografia necesită multe ore de studiu, de acumulare a cât mai multor infomații din mediul online , de workshop-uri și bineînțeles de practică. Ca să stăpânești cât mai bine tehnicile fotografice trebuie să faci cât mai multă practică. Eu am folosit cu succes metoda “Trial and error” adică “Încercare și Greșeală”. Când ajungi să stăpânești setările aparatului pentru fiecare situație dată, atunci nu îți rămâne decât să îți folosești imaginația, creativitatea și talentul fără de care este greu să devii un fotograf foarte bun. Despre cei care au experiență în spate pot spune că nu sunt dispuși să ofere informații gratis, de aceea organizează diverse workshop-uri de fotografie și acesta este un lucru foarte bun.

R.I: Care ar fi orașul sau țara în care ți-ar plăcea cel mai mult să ajungi să fotografiezi și de ce?

E.G: Îmi doresc foarte mult să ajung în Norvegia și în China. De ce Norvegia și China? În primul rând pentru peisaje și bineînțeles în China, pentru că este o cultură diferită față de a noastră și cu siguranță pentru formele de relief variate pe care le găsești în regiunea Xinjiang din vestul Chinei. Cu puțin noroc și cu ceva ajutor poate la anu voi ajunge în această parte a lumii.

R.I: Pe când o expoziție personală?

E.G: În vara anului 2015.

This slideshow requires JavaScript.

Cristian Bulugea

Cristian Bulugea

Interviu Cristian Bulugea

R.I: Și tu ai făcut parte din echipa organizatorică a expoziției Labyrinth. Spune-mi te rog care au fost atribuțiile tale?

C.B: Am avut ocazia să lucrez într-o echipă minunată, nu degeaba spun echipă pentru că sarcinile și atribuțiile au fost împărțite astfel încât nici unul din membrii participanți să se simtă copleșit sau depășit de situație. Chiar dacă au existat aspecte care au necesitat să fie rezolvate în același timp, fiecare dintre acestea au fost acoperite de cel puțin doi oameni. Fără să exagerez spun că modul de lucru al Mirelei (Momanu) a fost esențial pentru finalizarea lucrărilor. Așadar, eu am făcut parte, pe rând, din echipele care s-au ocupat de promovare, montaj și jurizare. La momentul vernisajului, am avut bucuria de a fi desemnat cel care a trebuit să stea cu ochii pe fiecare lucrare, fapt care m-a făcut să văd de aproape reacțiile expozanților în fața celor care le admirau lucrările și le adresau întrebări; minunate momente! Trecând puțin peste treburile serioase, o atribuție neconsemnată oficial a fost aceea a menținerii zâmbetelor și glumelor la cote satisfăcătoare iar aici partenerii mei de încredere au fost Mirela și Eduard (Guțescu).

R.I: A fost prima expoziție pe care ai mai organizat-o sau au mai existat și altele în spatele cărora te-ai aflat?

C.B: Da, a fost prima expoziție la organizarea căreia am pus umărul și sufletul. Pentru prima dată m-am aflat în spatele cortinei și trebuie să menționez faptul că emoțiile au fost fantastice, toți cei care am participat la acest proiect am fost pe rând asaltați de frumusețea lucrărilor pe care le-am gestionat, de responsabilitatea expunerii lor în timp, în condiții optime și de bucuria rezultatului final. Chiar și pe cei dintre noi care aveau deja o experiență enormă în domeniu i-am văzut încărcați cu trăiri pe care le-am regăsit și la mine(un proaspăt intrat în această lume).

R.I: Care ți s-a părut cea mai grea parte în ceea ce privește organizarea expoziției și de ce?

C.B: Cea mai grea parte a organizării, din punctul meu de vedere, a coincis cu momentul în care m-am regăsit în stradă alături de Octav Drăgan în fața sediului Education Point după o primă discuție cu Radu Pandele. Octav a fost cel care a visat acest moment și cel care s-a hotărât că acest vis trebuie să devină realitate. Așadar, presați de timp, acolo în buricul târgului, am zis că trebuie musai să vorbim cu Mirela, Andrei Bârsan și Corneliu Tănasă, fiind absolut necesară experiența dânșilor. Ne-am luat inima în dinți iar peste câteva zile, împreună cu Radu, Eduard, Cristina (Bazar), Cristian (Anton) ne aflam în jurul unei mese alături de cei trei de mai sus. Din momentul în care expoziția a devenit o certitudine, etape solicitante, chiar grele, au fost jurizarea și montajul.

R.I: Ce înseamnă din punctul tău de vedere “a fi fotograf”?

C.B: La momentul actual, pentru mine, “a fi fotograf” coincide mult cu stadiul în care amesteci în fază inițială curiozitatea, plăcerea de a realiza imagini și acumularea de experiență în domeniu; deoarece mă consider și sunt încă un amator, eventual aspirant la titlul de fotograf. “A fi fotograf” capătă cu adevărat putere alături de numele tău, cel puțin așa cred eu, după ani de experiență, după zeci dacă nu sute de mii de declanșări (făcute cu folos și cu un scop bine conturat) mai ales că trăim în era digitală.

R.I: Ce este nevoie pentru a transforma o simplă imagine într-o fotografie? Pentru a o duce la nivel de artă?

C.B: Este nevoie de o fotografie, simplu. Dacă vorbim de imaginea din fața ochilor noștri ca privitori, e nevoie de inspirație, atenție, viteză de reacție pentru a capta esențialul, subiectul, povestea sau cum dorim să îi spunem. Dacă vorbim de procesarea imaginii în programe de specialitate rămân sceptic și gândesc că o imagine rămâne o doar o imagine și după ce trece prin acel proces de transformare, așadar, cam dificil să procesezi o imagine într-o fotografie.

R.I: Când anume ai descoperit că te pasionează fotografia și cum?

C.B: Povestea despre legătura mea cu fotografia e simplă și banală. Nu am avut din păcate parte de fenomenul fotografie, așa cum mi-l imaginez eu și cum mi l-aș fi dorit, în era fotografiei pe film la sfârșitul anilor ’80 și de-a lungul anilor ’90. Doar câteva filme trase ca oricare alt om de rând, în vacanțe și la ocazii speciale. Le-am revăzut de curând, amintirile au fost retrăite frumos dar dacă aș fi putut să mă reîntorc lângă mine atunci la momentul când le-am făcut mi-aș fi ținut puțină teorie! De când cu fotografia digitală, a fost mai simplu să mă conectez la fenomen, la început pozam foarte mult cu telefonul, foarte, foarte mult. Iar asta mi-a dat de gândit. Așa am ajuns la primul bridge și în urmă cu aproximativ șapte ani la primul digital cu obiective interschimbabile. Tot acest drum printre dispozitive a coincis și cu felul în care am simțit că am nevoie să captez unele imagini, cu felul în care mi-am dorit să mă exprim prin intermediul lor.

R.I: Care este genul de fotografie care te pasionează și pe care anume ți-ai dori să îl explorezi mai mult?

C.B: În mod cert fotografia de stradă. Deja mă simt legat de ea, am momente când simt că dacă nu ies între oameni să îi fotografiez, ziua va fi incompletă. Am început treptat să îmi divizez și modalitățile de a declanșa în cadrul fotografiei de stradă și tipurile de abordare. Această varietate legată de modul de fotografiere și tipul de abordare a subiectelor îmi acoperă momentan nevoia de explorare pe lângă îmbunătățirea tehnicii individuale care cred că oricând poate suporta îmbunătățiri pentru oricare fotograf.

R.I: În ultimul timp sunt foarte mulți artiști care utilizează alb-negrul atunci când vine vorba de o fotografie. Care este părerea ta? Transmite mai mult monocromul decât colorul sau este vorba de un trend?

C.B: Tendința spre monocrom din ultima vreme a multora dintre noi o pun pe seama dorinței de relaționare a fiecăruia cu fotografia clasică, incipientă; un fel de aderare la fotografia clasică. Mai ales în fotografia de stradă, unde la modă în perioada actuală este un anumit tip de alb/negru, mulți dintre noi “abuzăm” de acest procedeu combinat. Așadar, sunt de părere că pe lângă trendul respectiv, mulți dintre noi cei pasionați de fotografie și practicanți ai acesteia , am realizat și faptul că monocromul are un impact mult mai mare asupra privitorilor imaginilor realizate. Din experiență proprie știu că în momentul în care mă apuc să “citesc” o imagine, parcă îmi iese mult mai bine acest lucru privind asupra variantei alb/negru; probabil, culorile ne fac să zăbovim cu privirea în locuri în care autorul nu și-ar fi dorit atât de mult. Oricum, aceasta nu este o regulă, îmi vin în minte chiar și acum zeci de imagini care nu și-ar fi avut rostul în alb/negru, imagini a căror vitalitate ar fi dispărut odată cu dispariția culorilor din ele.

R.I: Ai o fotografie care îți este cel mai aproape de suflet? Dacă da, care și de ce?

C.B: Da, una dintre aceste imagini care îmi sunt dragi este captată anul acesta undeva la munte în zona Simon-Bran într-o tură foto cu amicul nostru Eduard Guțescu. Fiind un pasionat de fotografia de stradă, aflat într-o tură foto axată pe fotografia de peisaj în marea majoritate, am simțit acea chemare de care spuneam mai devreme. Așa că am părăsit locul în care eram cazați și am pornit pe strada principală din Simon în căutarea acelei declanșări care avea să îmi confere liniștea că am suprins “un moment”.

10540805_326977044128742_8033627447300012930_n

R.I: Pe când o expoziție proprie?

C.B: Eu mi-aș dori cât mai curând, însă sunt conștient că îmi sunt dator cu o arhivă foto destul de generoasă pentru a demara un astfel de proiect. Așa că nu îmi rămâne decât să ies și să fotografiez până în momentul în care am să fiu sigur că pot să îmi satisfac propriile cerințe, cel puțin, în legătură cu organizarea unei expoziții proprii.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s