Radu Grozescu – Sunt două căi mari în fotografie, cea de amatori și cea „profesională”

Am avut plăcerea de a-l cunoaște pe domnul Radu Grozescu în luna Februarie a anului acesta, înscriindu-mă la cursul dumnealui de fotografie. Ce am descoperit în perioada în care îl pot numi cu mândrie profesorul meu de fotografie, este un om talentat, cu simțul umorului, care reușește într-o manieră unică să transforme partea tehnică a unei fotografii, într-o lecție plăcută, făcându-te să visezi că vreodată, vei reuși și tu să realizezi fotografii ca cele din reviste. În rândurile de mai jos, vă invit să citiți interviul.

Radu Grozescu

Radu Grozescu

R.I:  Am participat la cursurile dumneavoastră ca și elev și am putut observa încă din primele lecții pasiunea pentru fotografie. Cum și când a început povestea dintre dumneavoastră și aparatul foto ?

R.G: În clasa a 6-a am primit cadou de la bunici un aparat de fotografiat (Full frame) Smena 8M. Imediat, m-am înscris la Cercul foto al Casei Pionierilor, unde am lucrat cu dl. profesor Eugen Iacovachi câțiva ani foarte buni, chiar după ce nu mai eram de mult pionier.

După o pauză, am reluat semnificativ lucrul în fotografie, cu laborator a/n, filme, hârtie, substanțe, după tipicul epocii. Au urmat câteva etape ca angajat în diverse locuri, majoritatea legate de fotografie, apoi o destul de lungă carieră ca fotograf independent 🙂

R.I:  Într-una din discuțiile cu dumneavoastră mi-ați spus că nu vă considerați un artist. Eu v-aș contrazice, ba mai mult aș îndrăzni să spun că faceți mai mult decât artă, ajutând artiști să se formeze prin lecțiile pe care le oferiți. Cât de greu este să transmiteți informația unui număr atât de larg de persoane care au diferite cunoștințe într-ale fotografiei?

R.G: Există și fotografie de artă, dar eu nu am ajuns niciodată pe această treaptă. Am făcut fotografie comercială, tehnică, menită pentru a satisface cerințele unei destul de largi categorii de clienți.

La cursuri predau meșteșugul fotografiei în ideea că un artist care are o viziune de prezentat lumii, dacă alege fotografia ca mjloc de exprimare, are totuși nevoie de tehnică pentru a concretiza respectiva viziune într-o imagine corespunzătoare. Majoritatea artelor (în special cele plastice) sunt în aceeași situație, fără meșteșug nu-ți poți concretiza imaginile mentale.

Pe de altă parte, nu toți cei interesați de fotografie vizează fotografia de artă. Și ei au nevoie de un set de abilități pe bază căruia să-și sprijine dezvoltarea fotografică ulterioară, fie că doresc să-și satisfacă un hobby, fie că doresc să intre în fotografia comercială.

Radu-Grozescu-20

R.I: În cariera dumneavoastră de fotograf, care a fost cel mai haios moment pe care vi-l amintiți și care a fost cel mai greu?

R.G: Un moment interesant este când ești la o nuntă ca fotograf oficial și apare un invitat, tânăr, vioi, cu un rucsac de echipament similar cu ce ai la tine, și care, culmea, se pricepe să-l și folosească. Cum spun și la curs, șansele pentru fotografii excelente se află de partea fotografului „neoficial”, care nu trebuie să „bifeze” momentele ci se poate concentra asupra unui număr mai redus de cadre, alese după potențialul fotografic.

Greu a fost când, având rău de înălțime, m-am urcat de bunăvoie pe un turn de apă pentru a face o imagine de calendar, apoi, la o zi după recepționarea plății, banca a intrat in faliment 🙂

R.I:  Care este tipul de fotografie care vă place cel mai mult și de ce?

R.G: Sunt atras de fotografia tehnică și industrială. Este dificilă, dar interesantă deoarece incerci să obții imagini de calitate „cu materialul clientului”, deci te străduiești să găsești cadrele cele mai potrivite într-un mediu dificil.

Este solicitantă din destule motive, de la zgomot și distanțele mari de parcurs pe jos cu echipamentul necesar, până la ideea clientului că ar trebui să fotografiazi o întreagă fabrică într-o singură zi. Dar, cum cererea pentru fotografie industrială este direct proporțională cu dezvoltarea industriei…

Radu-Grozescu-14

R.I:  Dacă ar fi să facem o comparație între digital și fotografia pe film, care ar fi avantajele pe care le oferă fotografia pe film în fața celei digitale (dacă există) și care ar fi dezavantajele (estetic vorbind) ?

R.G: Fotografia pe film a fost singura realitate cunoscută fotografilor în cea mai mare parte din istoria acesteia. Se pot încă aduce argumente în favoarea fotografiei pe film, dar dacă prin film ne referim la negativ color de 35mm, digitalul l-a depășit de mult din toate punctele de vedere.

Pot înțelege dorința cuiva de a fotografia pe film a/n cu un Leica, sau cu aparate de format mediu și mare, in ideea de a produce printuri tradiționale prin metoda clasică. Pot înțelege plăcerea de a aprecia diapozitive bine făcute (din nou, de preferință de format mediu sau mare) dar și acestea vor trebui la un moment dat scanate pentru a fi prezentate publicului.

Comercial vorbind, pentru majoritatea aplicațiilor, DSLR-urile au înlocuit complet filmul de 35mm, iar cu puțină larghețe, sau cu digitale de format mediu, au fost înlocuite și diapozitivele de format mediu. Mulți pasionați de fotografie cu DSLR-uri nici nu au auzit de epoca în care trebuia să fotografiezi pe diapozitive de format mediu orice imagine destinată tiparului într-o revistă. Poate e mai bine, poate nu…

R.I:  Există vreun stil de fotografie pe care nu l-ați abordat încă, însă v-ați dori să îl încercați?

R.G: Acum câteva zile aș fi vorbit despre astrofotografie, dar între timp am reușit să fac primii pași, extrem de timizi, în această direcție. Ca de obicei, mai mult din curiozitate tehnică. Odată rezolvată problema tehnică, mai rămân elementele estetice, dar acestea sunt mult mai dificil de stăpânit. Dacă ne referim la astrofotografia de amatori cu echipament minim, pe lângă stele cele mai importante sunt elementele de pe sol, care fac diferența majoră dintre imaginile care ne impresionează cu adevărat.

R.I:  Pentru cei care încă au această dilemă, este post-procesarea (editarea) o formă modernă de “developare”? Sau este așa cum afirmă foarte mulți în ultimul timp, un procedeu total inutil?

R.G: Imaginea finită este rezultatul unui proces care începe înainte de ridicarea aparatului și se termină cu prezentarea imaginii în forma dorită. Editarea este, și a fost și pe vremea filmului, o etapă care nu poate fi ocolită, fie că suntem sau nu conștienți de ea.

Haideți să simplificăm: la o fotografie a/n, însăși transformarea culorilor subiectului în tonuri de gri este o „editare” masivă. Aceasta poate avea loc „automat” deci fără intervenția fotografului, sau poate fi folosită de acesta în scop creator sau utilitar, prin influențarea redării culorilor prin diverse tonuri, cum ar fi prin folosirea filtrelor colorate la fotografiere.

În fotografia digitală imaginea trece oricum printr-un dispozitiv (sau mai multe) capabil de a modifica aspectul acesteia, fie că e vorba de un telefon cu care se postează imaginile direct pe Facebook sau de un DSLR din care se descarcă într-un computer.

Faptul că fotograful optează sau nu pentru prelucrare, este alegerea acestuia, dar imensa majoritate a imaginilor nu au decât de câștigat în urma prelucrării, chiar minimale. Și vă spun asta cu toată responsabilitatea, cu toate ca la curs predau metode pentru a obține fotografii cât mai bune direct din aparat.

R.I:  Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru cei care doresc să pornească pe drumul fotografiei, privind în urmă la experiența acumulată?

R.G: Sunt două căi mari în fotografie, cea de amatori și cea „profesională”.

Fotograful amator este cel mai fericit, fotografiază pentru sine, ce vrea, când vrea și nu trebuie să dea socoteală nimănui despre rezultate.

Fotograful profesionist fotografiază ce vor clienții, când și cum vor ei și va răspunde în fața lor pentru imagini. Mai mult, trebui să-și asigure atât existența cât și zona de „business” din veniturile generate din fotografie. Am spus asta de fapt în beneficiul amatorilor care îi invidiază pe profesioniști.

Ambele categorii de fotografi au nevoie de echipament și priceperea în a-l folosi, in ideea de a-și îndeplini scopurile, chiar dacă acestea sunt diferite.

Pentru amator, fotografia trebuie să fie o plăcere, nu o muncă. Deci, cunoașterea tehnicii fotografice îi va permite să obțină imaginile dorite fără prea multă bătaie de cap, lucru care va fi apreciat din plin și de familie sau prieteni.

Pentru profesionist, tehnica îi oferă o eficiență sporită și posibilitatea de a realiza imagini pe care alții, mai puțin pregătiți, nu le vor putea face.

Observați că nu am apucat să spun nimic despre creativitate, care este un element esențial în orice situație. Dar creativitatea se va putea manifesta pe deplin doar după ce reușim să ne înlăturăm din cale grijile provocate de tehnică, așa plictisitoare cum pare la început.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s