Recomandare de lectură

Adrian Voicu

Adrian Voicu

Nu e prima dată când vorbim de el, ştim sigur că nu este nici ultima – după ce am râs copios citind despre aventurile templierilor români, după ce am râs cu lacrimi ascultându-i piesa de teatru de debut, după ce ne-am amuzat lecturându-i poeziile din „Una pe inimă, una pe dos”, a venit momentul să ne încerce şi un alt sentiment legat de creaţia literară a lui Adrian Voicu: un amestec de amuzament şi duioşie, generat de povestirile scurte din cartea sa, „Împlinirea”.

implinireaVolumul pe care îl prezentăm azi atenţiei voastre este o colecţie de 31 de povestiri, toate cu final neaşteptat, ale căror personaje sunt mai rar întâlnite, cel puţin în forma în care apar la Adrian, în textele care se scriu în prezent. Nu intenţionez să intru în detalii – ar fi păcat să va stric plăcerea descoperirii acelei lumi pe care autorul o creionează cu mult talent şi deosebită gingăşie în paginile sale. Ce pot să vă spun însă este că „Împlinirea” este o carte pe care o poate citi absolut oricine, şi părerea mea este că ar şi trebui citită de oricine, fie şi numai pentru a aduce la un numitor comun adultul şi copilul din noi.

Cartea este apărută în format digital, şi poate fi cumpărată de pe pagina librăriei Humanitas, accesând următorul link:http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEmplinirea, iar pe Adrian Voicu îl puteţi urmări pe pagina personală http://adrianvoicu.ro/, precum şi pe blogul său, Neliniştitu’.

3 thoughts on “Recomandare de lectură

  1. Din motive necunoscute nouă, comentariul de mai jos, aparţinând autorului “Implinirii”, nu a vrut să se lase trecut, asa că, la rugămintea lui Adrian, îl publicăm noi pentru el:

    “Sunt foarte fericit și onorat că ne întâlnim iar în minunata-ți Revistă.
    Mulțumesc mult de tot și mă bucur că ți-a plăcut incursiunea mea în lumea lor.
    Deie Domnul ca numai de cărți de-astea faine să ai parte, cel puțin din partea mea. 🙂
    Pupăciuni și plecăciuni!”

    Mulţumim şi noi Adi, şi la cât mai multe!

  2. Pingback: Recomandare de lectură | Adrian Voicu

  3. Pingback: Neliniştitu' » Post Topic » “Împlinirea” de 1 Decembrie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s