George Nina Elian – fragmente de suflet

George Nina Elian este pseudonimul unui autor pe care mi-e drag să îl consider prieten, Costel Drejoi. Azi nu vorbesc eu cu el – azi vorbeşte doar el, prin intermediul a trei texte pe care le-am ales (fără ştirea – şi sper că şi fără supărarea – dumnealui) pentru a vi le prezenta. Mai multe cu şi despre autor într-un articol viitor :).

MANUALUL DE ISTORIE

ce e un om? un soi de pergament
făcut sul, desfăcut, scrijelit şi iarăşi răsucit
de câteva ori pe zi,
în care Cronicarul sau Marele Scrib
notează de zor, plin de osârdie, nume,
fapte, întâmplări,
date extrem de preţioase
pentru elaborarea noului manual de
istorie…

…dar, până ca zeii să decreteze, în sfârşit,
după îndelungi şi prea-pline de înţelepciune
conciliabule,
scrierea Cărţii,
bietele pagini de cronică s-au ferfeniţit
de-atâta scris,
de-atâta istorie,

aşa încât străluciţii savanţi miopi
vor trebui, ca întotdeauna, să reconstituie
totul
dintr-un manuscris, ca de obicei, lacunar
şi, desigur,
apocrif…

(din volumul “Lumina ca singurătate”, Editura Hoffman, 2013)

ÎN GENUNCHI

în genunchi stau
departe de tot ce există
şi plâng

ca la dezgroparea
osemintelor toamnei

cu vârful unghiei râcăi de pe ele pământul,
rugina:

învăţ
moartea pe litere

(din volumul “Lumina ca singurătate”, Editura Hoffman, 2013)

CUVÂNTUL – AUREOLĂ A LIPSEI DE SENS

Pe când nu avea “darul” vorbirii, animalul biped numit om era mult mai profund. Apoi, cu cât a înaintat în istorie, a devenit tot mai neputincios în definirea – atât a lui însuşi cât şi a exteriorului. Cuvântul e semnul îmbătrânirii, al decrepitudinii umanităţii şi primul principiu al absurdului. Cuvântul e frontieră, limita pe care omul a trasat-o între el şi sine, între chipul său exterior şi cel interior. Prima formă de inautenticitate, de ipocrizie.
Înainte de cuvânt, lumea era armonie. Pentru că era doar tăcere. Gest. Sens pur şi simplu. Înţelesul nu are nevoie de explicaţie.
Cuvintele sunt felul nostru de a fugi de moarte. Ne-ascundem după ele, în ele. Ne-ascundem, de fapt, într-o iluzie a supravieţuirii sau, măcar, a continuităţii, ineficientă şi, astfel, inutilă. Ca orice iluzie. De parcă n-am şti că tocmai prin cuvânt ne-am tăiat puntea care ne lega de origini, de adevărata-ne stare de-a fi: nevinovăţia tăcerii, dreapta cumpăna între interiorul nostru şi realitate.
Dar, se pare, n-am fi avut o altă şansă, de vreme ce “Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. Când însuşi Creatorul e un nonsens ca finalitate, ce rost mai poate avea Creaţia? Tentaţiei banalului nu i-a scăpat nici măcar Demiurgul…
Omul nu face decât să perpetueze la nesfârşit nonsensul existenţei sale, risipind-o, risipindu-se în cuvinte…
Poezia, ca şi existenţa, se va întoarce la adevăratele ei rosturi abia atunci când va redeveni gest.

(din volumul “Toamna, când vine sfârşitul lumii…”, Editura Hoffman, 2014)

Advertisements

2 thoughts on “George Nina Elian – fragmente de suflet

  1. Bună ziua, as dori sa primesc cartea dv NU PRIN VIAȚĂ, CI PRIN MOARTE AM TRECUT
    Mihai Popescu București 0722500242
    Aștept telefonul dv

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s