Monica Lazăr – “Dincolo de tehnica folosită, cred că ceea ce face diferența este emoția”

Și iată, așa cum v-am promis în numărul trecut, interviul cu Monica Lazăr, 108un interviu în care Monica nu doar că a fost extrem de deschisă și ne-a povestit întreg parcursul pe drumul fotografiei până în prezent, dar a și retrăit fiecare moment amintindu-și acest drum frumos.

R.I: După cum am spus și în interviul anterior, am fost furată de lumea din spatele fotografiilor tale de cum le-am văzut. Povestește-ne te rog când și cum a început această istorie dintre tine și fotografie?

M.L: Primul aparat foto l-am cumpărat în ianuarie, 2012, cu puțin timp înainte de ziua mea. A fost un Canon 1100D cu un obiectiv de kit. Nu știu exact ce am avut în cap în momentul în care am căutat un aparat foto. Nu m-a pasionat până atunci fotografia, nici nu am avut vreun aparat foto cu film în copilărie care să mă fascineze. A fost un impuls de moment.

Primele poze le-am făcut celor 2 porcușori de Guineea pe care îi aveam atunci. Tot în perioada aceea am dat întâmplător peste fotografiile lui Beatrice Peltre(http://www.beatricepeltre.com) pe care le consider și acum la fel de minunate. Mi s-a părut o provocare să faci asemenea fotografii unor simple alimente. Mi-a luat mai bine de un an să îmi formez un stil personal de food photography, perioadă în care am învățat despre lumină, compoziție și minimul de postprocesare.

La obiectivul de kit am renunțat după vreo 6 luni și am achiziționat un 50mm f/1.8, un obiectiv pe care l-am folosit mult în perioada de food photography, dar pe care l-am abandonat complet de când fac portrete.

Ceea ce poate părea surprinzător e că aproape toate imaginile făcute în perioada de food photography au fost făcute cu lumină artificială, iar dacă atunci îmi era teribil de teamă de lumina naturală, acum mi-ar fi teamă să folosesc lumina artificială în portrete.

Cât despre cum am ajuns să fac portrete, nu a fost dorința mea să explorez aria aceasta. O prietenă m-a rugat să fac câteva poze fetiței ei și, cu toate că am ezitat când am auzit propunerea, curiozitatea m-a făcut să încerc. Mi s-a părut dificilă trecerea de la un subiect asupra căruia ai control total, la unul care presupune multă interacțiune și mult neprevăzut. Ce m-a ajutat să fac trecerea a fost momentul în care am descoperit cât de multe lucruri se pot face în postprocesare pe o fotografie de portret.

În scurt timp am renunțat la food photography și m-am concentrat exclusiv pe portret. Nu am regretat nici o secundă alegerea aceasta.

133

R.I: Edit-ul reprezintă polish-ul final al imaginii, șlefuirea care face respectiva imagine să te reprezinte, să transmită exact povestea pe care tu ți-o dorești. Cum ai ajuns la acest stil de editare și la tonurile calde care predomină în imaginile tale?

M.L: Aș putea spune că întâi am învățat editare, apoi fotografie. Încă pot spune că am mai multe cunostiinte de editare decât cele de fotografie. Am investit mult timp în asta. Am lucrat zilnic în Photoshop între 2 și 6 ore. Dacă mă întreabă cineva care e secretul, acesta e răspunsul meu: exercițiu zilnic. Mare parte din ce am învățat legat de editare a fost învățat prin descoperire și nu prin urmărirea de tutoriale.

Mereu spun că dacă nu aș putea să-mi editez imaginile, nu aș mai face fotografie. Nu fotografia în sine îmi place, ci faptul că îmi dă posibilitatea să ilustrez niște lucruri pe care nu știu/nu pot să le transmit altfel.

Editarea e cea care dă stare unei serii. În Photoshop se conturează povestea și emoția.

Până să ajung la stilul acesta de editare, am schimbat multe stiluri și tehnici. Aș putea spune acum că, după ce am încercat tot ce se poate, mi-am simplificat cât am putut workflow-ul. Nu și timpul de editare. Dacă ar fi să fac o comparație, e ca și cum ai coase o rochie. Înainte tot ce făceam era să fac cumva să pun pe rochie tot ce se poate. Paiete, volane, dantelă, pene, etc. Totul pe o singură rochie. Acum mă concentrez doar ca modul în care e cusută să fie impecabil și materialul de cea mai bună calitate.

Preferința pentru tonurile calde nu știu exact de unde vine. Dar da, așa e, majoritatea imaginilor mele sunt editate în tonuri calde. Cu siguranță stilul de editare încă este în schimbare, însă simt că acum schimbarea e mai lentă. Am ajuns după aproximativ 2 ani de exercițiu continuu la o oarecare constantă.

109

R.I: De ce autoportret? Ce reprezintă această serie de imagini pentru tine?

M.L: Autoportretul a început printr-o întâmplare. Nu l-am gândit dinainte. Urma să plec 2 zile la bunicii mei, la Eibenthal, un sat mic, între dealuri. Ca să ajungi aici trebuie să urci mai bine de 20 de minute pe un drum de pădure. E un loc fabulos.M-am gândit că nu ar fi rău să fac câteva poze, însă nu voiam să fotografiez doar peisajul, cum am mai făcut deja. Stabilisem rapid în capul meu că o să fac o sesiune de autoportret, asta pentru că nu aveam pe cine altcineva să folosesc drept model. Plecarea era sâmbătă dimineață, vineri am hotărât că o să fac ședința foto și tot vineri era singura zi în care puteam să găsesc ceva de îmbrăcat, ceva care să se potrivească cu peisajul. Așa că am plecat să caut în magazinele second-hand din cartier. În al doilea am găsit rochia pe care am și purtat-o. A fost pur și simplu noroc.

Așa a început proiectul meu cu autoportrete. Motivul pentru care nu știu dacă o să renunț la el prea curând este că îmi e foarte ușor să lucrez cu mine și doar cu mine. Ca și oricărui introvertit, îmi place să lucrez singură și să interacționez cât se poate de puțin cu alții.

Pe de altă parte, a fost o provocare să accept să mă văd așa cum sunt. E o mare diferență între a te vedea în oglindă și a te vedea în fotografii. A trebuit să accept că sunt total inexpresivă, ca apoi să învăț să lucrez la asta. Acum, din pregătirea dinaintea fiecărei sesiuni de autoportret fac parte și exercițiile în oglindă.

R.I: În afară de fotografia de portret, ce altfel de imagini îți mai place să suprinzi?

M.L: De încercat am încercat și fotografia pentru nou-născuți, familie, copii, însă dacă ar fi să fac altceva pe lângă portrete, ar fi food photography-ul, însă nu cel comercial, ci cel în care e mai mult despre emoție și nu despre mâncarea din farfurie.

R.I: La ce te gândești atunci când declanșezi? Îți compui cadrele înainte, ai în vedere imaginea finală încă de la început sau îți place să te orientezi la fața locului?

M.L: Întotdeauna încerc să plec cu un plan în minte. Mă gândesc înainte la mood-ul pe care vreau să îl surprind. Îmi stabilesc și îmi exersez din timp posingul. Urmăresc să văd dacă vremea susține povestea din capul meu. La fața locului mă orientez în funcție de lumină și de background.

Multă lume m-a întrebat cum reușesc să îmi fac autoportretele. Toate autoportretele mele sunt făcute cu ajutorul unei alte persoane. Asta nu le face mai puțin autoportrete. Procesul propriu-zis este în felul următor: ajung la locul în care urmează să fac fotografiile, îmi rog “asistentul” să se așeze în locul unde urmează să stau eu, fac setările aparatului, fac schimb de locuri cu asistentul, el apasă pe buton, apoi îmi arată ce a ieșit și așa mai departe. Așa că nu am dileme de acordare a creditului pentru fotografii.

Tocmai pentru că cine mă ajută de obicei nu știe nimic despre fotografie, s-a întâmpla și să mai apese fără intenție pe alte butoane, ceea ce a dus la imagini nefocalizate, subexpuse, etc, dar asta probabil că s-ar întâmpla și cu un remote control, așa că îmi asum riscul.

R.I: Henri Cartier Bresson spunea că: “Primele 10.000 de imagini ale tale sunt cele mai proaste.” Ce părere ai? Din ce moment/ după cât timp reușește un fotograf să poată spune că a început să realizeze imagini cu adevărat bune?

M.L: Cred că poți face 10.000 de imagini într-o săptămână, dacă nu știi exact ce vrei de la imaginile tale, următoarea săptămână nu vei face 10.000 de imagini mai bune.

În ceea ce privește imaginile mele, mereu au simțit că diferența a făcut-o pregătirea atentă pentru sesiunea foto. Dacă tot planul tău e coerent și bine pus la punct, e puțin probabil să nu surprinzi cel puțin una sau două imagini bune.

R.I: Ce face diferența între o imagine bună și o imagine de referință, care va “trăi” în timp?

M.L: Încă încerc să înțeleg asta. Sunt imagini care au prins la public chiar dacă eu nu le dădeam multe șanse și sunt imagini pe care eu le-am considerat bune, dar care nu au fost atât de apreciate.Dincolo de tehnica folosită, cred că ceea ce face diferența este emoția.

R.I: Numește-mi câțiva fotografi (străini sau români) care te inspiră și spune-ne de ce.

M.L: Primul fotograf care m-a inspirat prin modul în care și-a început cariera a fost Maja Topčagić. I-am studiat mult portretele, iar tehnica ei impecabilă de postprocesare a fost un standard pentru mine, cu atât mai mult cu cât și Maja a fost autodidactă. Pe parcurs lista a devenit mai mult decât lungă, însă o să îi amintesc pe cei care îmi plac în momentul acesta în mod deosebit: Anna Ådén, Patty Maher, Nicholas Javed, Anita Anti și Emily Soto.

R.I: Care este cel mai drag proiect fotografic pe care l-ai realizat până acum?

M.L: Evident cel de autoportret. Am învățat și învăț încă multe lucruri despre mine, pe de altă parte a avut un impact ce mi-a făcut munca remarcată într-un timp foarte scurt.

129

R.I: Ai cochetat până în prezent și cu fotografia pe film?

M.L: Nu și nici nu e ceva care să mă tenteze în prezent.

R.I: Ce planuri ai pentru 2016? Pe când o expoziție?

M.L: În 2016 intenționez să-mi ridic standardele și să continui la un alt nivel ce am început în 2015. Îmi doresc mult să-mi văd măcar o imagine pe coperta unei cărți. Deja am stabilit o colaborare cu o agenție unde imaginile fotografilor colaboratori sunt selectate cu acest scop.

De asemenea, îmi propun să dau mai departe din ce am învățat eu până în punctul acesta și să răspund cererilor referitoare la tutoriale și workshopuri.

Cât despre expoziție, nu mi-a trecut prin minte un asemenea gând. Pare ceva posibil într-un viitor mult mai îndepărtat.

În încheiere vreau să îți mulțumesc pentru invitație. A fost prima dată când am vorbit în detaliu despre pasiunea mea și a fost o plăcere să îmi amintesc de tot procesul prin care am trecut.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s