La recomandarea poetei Angi Cristea, despre care v-am mai vorbit într-un articol precedent şi pe care am avut-o invitată în cadrul unui interviu, am decis să vă prezentăm astăzi câteva texte aparţinând unei autoare al cărei CV include o serie de volume personale şi participări la antologii de creaţie, precum şi câteva apariţii în diverse reviste precum „Macedoneanul” si „E-Creator”.
Născută în 1979 la Craiova, Cristina Mariana Bălăşoiu a debutat în 2014 ca autor al volumului „Iubirea ne este pusă la încercare” şi coautor al volumelor „Perlele Domnului”, „Tata” şi „Mama”, continuând seria publicaţiilor în anul următor, cu un volum personal secund, „Izvoarele”, precum şi două alte volume în colaborare, „Poezii de iarnă” şi „Flori de taină”.
Deşi limbajul utilizat în scrieri nu este unul pretenţios, complex în esenţă, am putea totuşi să spunem că anumite imagini atrag atenţia prin construcţia lor, permiţându-ne să credem, asemenea celei care ne-a adus la cunostinţă numele Cristinei Bălăşoiu, într-o evoluţie pozitivă a autoarei pe viitor. În acest sens vă vom împărtăşi patru dintre textele sale, lăsându-le să vorbească de la sine despre structura interioară a creatoarei lor.
regăsirea
îmbrăcați în roșu galben și albastru
ne-am desprins din același trunchi
bătuți de vânt în direcții opuse
lame lucioase ne-au fost treptele vieții
doar Dumnezeu ne-a fost scut
doborâtă la pământ am plâns
când mi s-au limpezit ochii
am mers pe un drum necunoscut
o rază de soare dădea în mine
reflectându-mi umbra în spate
când am întors capul
ultima culoare s-a pierdut…
cheia succesului
bijuterie purtată în decolteu adânc
de timp și lună
cu tine împart clipele
unui anotimp răsfirat
în fir gros din păr
tras din soare…
împletesc șuvițe
să nu se desprindă
le fixez în chei de succes
în gară
mirosul tău persistă în cravata
ce o port zi de zi la gât
mă trage de nodul lui Adam
îmi pătrunde-n inimă și gând
păzește bondarul polenul din buchetul
de lalele pe care-l țin în mână
din stamine îți fac farduri
număr minutele în petale
și trag de pendula timpului
să vii mai repede iubirea mea
iarnă dulce
iarnă dulce azi te chem
soarele l-am rupt din cer
și îl țin în mâna stângă
în cizmă l-am purtat ieri
te-am lăsat fără cuvinte
și-am plecat…
pletele albite-n lapte strălucesc
în ceasul nopții
pleoapele tale nu sunt obosite
ai ochii roșii de porumbiță
inima și mintea mai ascuțite sunt
tu-mi cari povara vieții
de unde am fost oprită
să pot trăi în tine o veșnicie
Din dragoste pentru artă 