Mihai Hădărugă: “Arta înseamnă viaţă”

Am avut plăcerea şi norocul să aflu despre creaţiile invitatului meu de azi la recomandarea unei prietene, căreia îi mulţumesc, şi m-am bucurat mult atunci când dumnealui a acceptat să îmi răspundă la câteva întrebări pentru pagina noastră. Este vorba de domnul Mihai Hădărugă, care este un artist plastic complex, cu creaţii acoperind o gamă largă, începând cu lucrări din cupru şi gravură pe sticlă şi ceramică, şi până la sculptură, grafică şi  pictură abstractă.

Mihai Hădărugă

Mihai Hădărugă

L.N.: O primă întrebare pe care aş vrea să v-o adresez este legată de motto-ul afişat pe pagina http://hadarugart.weebly.com/, „Arta înseamnă viaţă”, motto pe care, de altfel, am văzut că îl păstraţi afişat în faţa mesei de lucru. Ne-aţi putea vorbi despre motivele care v-au condus către această concluzie?
M.H.: În primul rând doresc să vă mulţumesc că aţi ales să poposiţi în lumea mea. În al doilea rând sunt onorat de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre suflet. ”Arta însemna viaţă” este pentru mine cel mai frumos răspuns la întrebările nespuse. Cred că puţini artişti, artizani sau oameni realizează că de fapt Arta este hrană pentru suflet în măsura în care este poezia sufletului. Când creezi ceva, orice, fără să te gândeşti la bani, doar la frumuseţea creaţiei, când laşi sufletul să cânte, atunci se întâmplă minuni în viaţa ta, mâinile pictează, iar tu eşti spectator la povestea vieţii tale. Consider că fiecare lucrare concepută de mine este viaţă pentru oricine o priveşte sau alege să o poarte ca brăţară sau pandantiv pentru simplul fapt că sunt un om foarte pozitiv, optmist, iubesc  viaţa cum soarele iubeşte pământul şi s-ar putea ca încărcătura mea energetică şi vibraţia sufletului să se transmită în structura cristalină a metalului. Când cineva poartă o brăţară realizată de mine s-ar putea să simtă vibraţia sufletului meu, respectiv bucuria vieţii aşa cum o văd eu în cuvinte simple de aramă.

L.N.: Cum s-a infiltrat arta în viaţa dumneavoastră?
M.H.: Păi la grădiniţă au fost primele semne ale desenului, apoi în şcoala primară unde desenam multe caricaturi ca să-mi fac colegii să râdă, în ciuda şi spre nervii profesorilor…Apoi, mai târziu, când am dat examen la liceul de artă şi nu am intrat, a fost ca o cruce pe care am dus-o cu mine mereu peste tot pe unde am umblat în lume…Nu contează că am schimbat mai multe meserii, nu am încetat să desenez, să pictez, să sculptez, şi aşa, încet, să am o evoluţie lină pe drumul sufletului meu.

L.N.: Sunteţi un artist care îşi desfăşoară activitatea în direcţii multiple. Cum se împacă între ele toate aceste direcţii?
M.H.: Practic mereu am fost şi sunt un om liber. Am învăţat de mult să-mi ascult sufletul şi întotdeauna am făcut ce mi-a dictat  conştiinţa. Aşa că dacă mâine simt nevoia să pictez, pictez, sau dacă vreau să gravez sticlă asta fac, fără să-mi pese de ce spune lumea sau publicul. Eu fac parte din acea categorie de artişti, puţini ce-i drept, care nu creează ce le dictează piaţa de consum sau studiile de marketing, eu am ales să-mi trăiesc povestea mea de viaţă şi să creez ce simt eu din suflet şi pentru suflet. Îmi aduc aminte când am început să lucrez în cupru, majoritatea prietenilor, cunoştinţelor, mi-au spus că ce fac eu nu se caută pe piaţa artei, fiind în mare vogă pictorii şi sculptorii, însă pentru mine nu a contat asta, întrucât viaţa mea eu o conduc, nu altcineva, şi dacă simt că trebuie să merg în stânga când toţi merg în dreapta, îmi urmăresc gândul.

L.N.: Între toate variantele aveţi vreuna preferată?
M.H.: Îmi place să lucrez în cupru, să îmbrac sticle de vin în cupru, obiecte din sticlă, pietre semipreţioase sau preţioase, să creez podoabe, suporturi de lumânări, de aromaterapie, toate realizate intregral din acest metal roşiatic şi nobil.
Sunt onorat să ştiu că multe persoane aleg să poarte brăţări din cupru create de mine.

L.N.: Ştiu că realizaţi lucrările din cupru în întregime manual, fără instrumente electronice. Cum răspunde materialul unei asemenea abordări? Consideraţi că se creează o legătură aparte între artist şi creaţie în asemenea situaţii?
M.H.: Mi s-a sugerat nu o dată să cumpăr diferite instrumente pentru laminarea sârmei de cupru, respectiv ca să-mi uşurez munca…Din păcate, ce nu înţelege majoritatea este că eu nu creez pentru bani, pentru profit, eu tot ce fac, fac pentru că simt…Când sufletul meu mi-a spus: „lasă carnea, treci pe veganism”, asta am simţit şi asta am făcut…Când sufletul meu mi-a spus: „este un păcat să foloseşti cositor, sudura, totul trebuie realizat manual ca magia să prindă viaţă”, asta am făcut. Nu ştiu cum să explic în cuvinte, cuprul trebuie să conţină doar cupru, să fie prelucrat manual, să-l simţi cum respiră, cum se zbate sub lovitura ciocanului, să simţi magia creaţiei în lucruri simple…Când îmbrac, ca să zic aşa, o sticlă de vin în cupru, folosesc în jur de 350 sau 680 de nituri din sârmă realizate toate manual. Frumuseţea apare când realizezi că fiecare vers în aramă este făcut în parte, nu te-ai grăbit, ai creat încet, aşa cum natura lucrează încet, aştepţi roadele să apară ca un rezultat al respectului tău pentru lucru făcut în totalitate manual. Ce nu ştie decât puţină lume este că nici un obiect de-al meu nu este lipit cu cositor, sudat, topit, respectiv nu folosesc matriţe ca să-mi uşurez munca. Totul începe de la o bucată de sârmă. De ce? Doresc ca obiectul din cupru să aibă o vibraţie constantă. Cei care simt energiile ştiu despre ce vorbesc! În momentul în care adaugi cositor şi-l prelucrezi mecanic se pierde din magie, vibraţia cuprului se modifică…şi devii altceva, eşti comercial!

L.N.: Vi s-a întâmplat vreodată să aveţi senzaţia că bijuteriile din cupru pe care le realizaţi reprezintă, cumva, o conexiune peste veacuri cu arta similară a strămoşilor noştri?
M.H.: Hmmm…Ceea ce fac eu este doar de 3 ani, ştiu că nimeni nu crede, sunt întrebat mereu de la cine am învăţat şi câţi ani mi-a trebuit să ajung aici, însă realitatea e alta, se pare că desenul, pictura şi sculptura m-au pregătit în timp, încet, pentru ceea ce fac acum. Când am lovit prima dată cuprul cu ciocanul pe nicovală am simţit un deja-vu, ca şi cum eu am mai făcut asta, apoi nu ştiu cum am accesat ceva în mine, ideile vin, eu fiind doar un simplu spectator…Când mă ascult „aud” cum cineva îmi spune că nu am voie să lucrez în cupru decât cu ciocan şi cleşti, nu am voie să lipesc cu cositor, trebuie să respect puritatea  lui, respectiv să fie doar cuprul şi inspiraţia mea….Nu ştiu dacă contează, dar subliniez că majoritatea persoanelor ce poartă creaţiile mele, brăţări, pandantive, sunt şamani, vindecători , maeştri Reiki şi oameni care simt, ca să spun aşa, energiile subtile…M-am găsit fără să vreau într-o lume complexă, cu multă informaţie ezoterică, dar ce este straniu este că eu nu sunt pasionat să citesc aşa ceva, eu doar creez pentru oricine are nevoie să simtă magia cuprului. Eu doar completez drumul acestor suflete luminate cu lucrările mele în cupru, respectiv mă bucur de călătoria mea prin viaţă. Când cineva îmi spune că brăţările mele sunt încărcate energetic, le răspund sincer  că eu nu ştiu sau nu simt asta, rolul meu este doar să creez, să scot din izvorul sufletului meu ce au nevoie alţii să simtă şi să vadă. Pentru mine cea mai mare bucurie este să pot crea ceva pentru om, şi mă simt ca un magician în lumea mea întrucât fiecare brăţară iese altfel, fără să înţeleg cum mâinile lucrează singure şi eu doar le privesc…Câteodată simt că acum 3 ani, când am refuzat să mai lucrez pentru alţii şi mi-am ascultat sufletul să trăiesc din artă, practic s-a deschis cutia Pandorei, apoi ceva s-a întâmplat şi imediat am simţit nevoia să lucrez în cupru…Nici acum nu înţeleg de ce!!
De multe ori în atelierul meu am senzaţia că mai mulţi artişti lucrează prin mine, eu fiind doar un portal…Sper să nu-mi sugeraţi să fac un control psihiatric, dar sunt momente când  stau în contemplare şi-mi privesc lucrările şi mă întreb „Totuşi, cine le-a creat…?” Au fost oameni care mi-au spus că de fapt eu sunt un mesager şi rolul meu este să creez pentru oameni, pentru cei care au nevoie de lucrări în cupru, astfel se explică bogata mea imaginaţie, ce nu se mai termină….Simt că am accesat un izvor în suflet, de unde scot apă curată pentru cine are nevoie…Când creez mă simt în transă, nu am noţiunea timpului, vizualizez doar bucuria sufletului meu, liniştea universului şi împăcare.

L.N.: Există vreun motiv pentru care lucraţi cu materiale atât de diferite ca esenţă (cupru şi sticlă, de exemplu)? Am observat că uneori le şi combinaţi (obiectele de sticlă îmbrăcate în dantelărie de cupru). Mie personal această combinaţie între fragilitatea sticlei şi soliditatea cuprului îmi aminteşte de ideea de yin/yang.
M.H.: Sincer nu ştiu ce să răspund…Am ajuns aici pentru că mi-am ascultat sufletul…Când ai acea libertate de creaţie fără să te gândeşti la bani – dacă-ţi scoţi banii pe materiale, dacă produsul tău se vinde, dacă oamenii caută aşa ceva – se întâmplă minunea.
Am ales să acopăr sticlă în cupru pentru că nimeni nu a făcut asta în sensul să baţi direct pe sticlă niturile de cupru….Închipuiţi-vă, să prinzi încet  cu ciocanul, pe o sticlă de vin vechi, 450 de nituri de cupru…Să găseşti acel dialog cu tine, echilibrul interior, să simţi metalul, să ai răbdare, să nu te grăbeşti, să înţelegi că sticla nu se sparge dacă ştii să  o asculţi, dacă o mângâi încet cu ciocanul…Însă, pentru un om obişnuit este imposibil de înţeles, pentru cineva care se gândeşte doar la bani, la profit, să faci mai repede şi cât mai uşor când ideologia marketingului sugerează pe toate gardurile că piaţa dictează cererea şi oferta iar artistul este doar un simplu comerciant….
Dacă artiştii ar privi liber în sufletul lor, fără frica de a vinde sau a nu fi compatibil cu piaţa de consum, consider că ar aduce noutăţi în lumea artei.
Aşa se explică faptul că încerc ce nu vrea nimeni şi pictez poezia aramei pe obiectele din sticlă fără să mă gândesc că se vinde sau nu, mergând mai departe în călătoria mea prin viaţă.

L.N.: Din câte am înţeles fiecare model pe care îl realizaţi, indiferent că vorbim de cupru sau sticlă sau alt material, vă aparţine în totalitate, fără să preluaţi modelele altor artişti. Vi s-a întâmplat însă ca alţi autori să dorească să preia anumite modele de-ale dumneavoastră?          
M.H.: Am văzut artizani care s-au inspirat din lucrările mele însă au pierdut frumuseţea, întrucât lucrările lor sunt create în grabă, pentru bani, şi le lipseşte frumuseţea sufletului. Este ca şi cum ai iubi ca în filme, nu are farmec, trebuie să iubeşti cum simţi tu, primitiv, unic în esenţă şi original….Păcat că prea puţini se gândesc la unicitatea artei şi privesc totul doar prin latura materială şi comercială. Am avut comenzi să reproduc brăţări dacice, sau creaţiile altor artişti, dar am refuzat sec. Cum să reproduci brăţări dacice, este o lipsa de respect faţă de istoria noastră …!! Adică să ajungem să comercializăm totul, istoria, amintirile, le multiplicăm pentru bani….
Când mi-am ascultat sufletul, eram doar eu şi El faţă în faţă, atunci am înţeles ce înseamnă viaţa, ce înseamnă respectul pentru tine, pentru lume, ce înseamnă să-ţi iubeşti aproapele şi să creezi pentru el ca şi cum ai crea pentru tine.
Mă bucur că am descoperit în mine un izvor din care hrănesc pe toată lumea care are nevoie de lumină şi linişte privind sau purtând ceva creat de mine.

L.N.: Care credeţi că ar trebui să fie motivaţia de bază pentru orice artist?
M.H.: Frumoasă întrebare! Am să spun ceva, o mică concluzie personală, printre oameni sunt mulţi artişti, însă printre artişti sunt puţini oameni!
Îmi este greu să dau sfaturi, câteodată mă simt atât de diferit de majoritatea care aleargă să adune, curentul abundenţei le-a întunecat mintea şi sufletul. Pentru mine, a crea este ca respiraţia,  ceva vital,  însăşi viaţa…Dacă priveşti arta ca un scop de a te îmbogăţi material ai pierdut toată esenţa…Puţini artişti se gândesc că, atunci când creezi şi nu ai sufletul curat, s-ar putea să încarci energetic acele lucrări…În loc să fie încărcate cu lumina sufletului tu le împovărezi cu gândurile şi nevoile tale, arta ta devine kitsch, comerţ şi multă abundenţă, iar sufletul tău se sufocă în aplauze şi celebritate. Mulţi creează pentru bani dar prea puţini pentru suflet!

L.N.: Cât de importantă credeţi că este arta pentru om în general? Cât de importantă este pentru dumneavoastră?
M.H.: Aşa cum pământul nu poate trăi fără soare, tot aşa lumea nu ar trăi fără artă! Arta are rolul de a umaniza sufletul, de a-l trezi din amorţirea vieţii, de a-i oferi o poartă spre visare…
Nu o dată am spus mai multor artişti să fie atenţi la ce pictează, să ofere lumii frumuseţi care să hrănească şi nu să otrăvească…Artistul este precum un doctor: dacă doctorul este bolnav nu ar putea să vindece pe nimeni, aşa şi artistul, dacă are probleme, nu face altceva decât să le ascundă în lucrări şi să îmbolnăvească privitorul…Consider că trebuie să fim atenţi ce oferim lumii, să oferim iubire şi speranţa, dar înainte de toate să fim noi lumină ca să putem oferi lumină.
Pentru mine „Arta înseamnă viaţă”, întrucât dă un sens vieţii mele şi, poate, prin creaţiile mele, ofer la rândul meu hrană pentru sufletul privitorului.
Vă mulţumesc şi sper că nu v-am plictisit! 🙂

Vă mulţumim şi noi mult de tot încă o dată pentru că aţi acceptat să ne împărtăşiţi din timpul şi gândurile dumneavoastră şi îi invităm pe cititorii noştri să se delecteze cu câteva imagini ale creaţiilor dumneavoastră şi de asemenea să vă viziteze pe pagina de internet http://hadarugart.weebly.com/.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s