În cursul anului trecut am avut-o ca invitată în paginile noastre de două ori pe Angi Cristea, o dată într-o prezentare şi a doua oară în cadrul unui interviu, şi iată că numele ei apare din nou aici, dându-ne ocazia să o felicităm din inimă. Asta deoarece în cadrul concursului Premio Letterario Internazionale Corona, desfăşurat la Trebisacce, în Italia, în data de 12 Martie 2016, poeta craioveancă a obţinut Premiul Cuore Verde pentru poezie şi Premiul al III-lea la secţiunea carte editată cu volumul de poezii “Plus/minus sentimente”, apărut la Editura Macedoneanul în 2015.
Pentru cei care nu au avut ocazia până acum să o cunoască, ne permitem să realizăm o scurtă prezentare a poetei românce de origine macedoneană. În prezent profesor de limba română în cadrul Liceului de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, Angi Cristea a coordonat Trupa de teatru Effect (2010-2014) în cadrul Casei de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova între anii 2010-2014 şi cenaclul literar Clubul scriitorilor Macedoneni (Asociaţia Macedonenilor din România – Filiala Craiova), fiind şi redactor al revistei “Manifest” (revistă online pentru tineri, Craiova). Este autoare a patru volume tratând diverse aspecte legate de literatură (“Nichita Stănescu. Inovaţii lingvistice”, “Tentaţia absolutului în teatrul lui Camil Petrescu”, “Personajul femininin în proza românească”, “Proza subiectivă. Tehnici narative”) precum şi a două volume de poezie (“(Diz)armonie” şi “Plus/minus sentimente”), iar versurile ei au fost publicate în numeroase reviste de profil, precum “România literară” (Bucureşti), “Luceafărul”, “Convorbiri”, “Ramuri” (Craiova), “Manifest” (Craiova), “Metamorfoze”, “Fereastra literară”, “Kafe phoenix”, “Noul literator”, “Macedoneanul” (Bucureşti), “Oglinda”, “Fereastra”, “Familia”, “Vatra”.
Premiile câştigate în Italia în urmă cu mai puţin de o lună nu sunt primele realizări de această natură ale autoarei, în palmaresul ei mai numărându-se Premiul I la Concursul “Alexandru Macedonski” (Craiova, 2015), Premiul al III-lea la Concursul Naţional “Dor de dor” (Lehliu, 2015), Premiul al II-lea la Concursul Naţional “Talazurile Mării” (Constanţa, 2015), Premiul al II-lea la Concursul Naţional “Moştenirea Văcăreştilor” (2015) şi Premiul al II-lea la Concursul “Prin Colbul vremii” (2015).
Bucurându-ne mult pentru superbele ei realizări, vă prezentăm în continuare poezia premiată la secţiunea Poezie cuantică, “Metamorfoza”, urmată de o selecţie de alte câteva texte aparţinându-i. Felicitările noastre!
Metamorfoza
din particulele luminoase ale sângelui
modelez pasărea lui Brâncuși
zborul vibrează în lut
simt caii de la Letea bântuindu-mă
visele sunt doar o umbră a universului
vie albastră ruptă de cer
mâine din picioarele mele vor crește copaci
când vei scrie te va orbi lumina care curge din trunchiuri
hai să ne ținem de mână pe planeta micului prinț
vezi stelele ce se sărută pe lac?
cândva eram noi
albi de sinceritate
iubesc timpul care sapă în nisip
nu risipesc lumina dintre coapse
te vei naște în palmele mele
și ca o minge de foc te vei așeza în stern
nu va mai muri nimeni de singurătate
cu luna între omoplați
Supraviețuiesc
era vară cu portocali și o pisică obeză
purtai ochelari și o șapcă roșie peste freză
ți-am spus de atunci că viața are n-șpe mii de viraje
să nu uiți, Darie, că sunt clipe cât anii în sevraje
tu ai râs ca la târgul de fete și ai spus că-s nebună
ori că încă mai am fluierul piciorului sprijinit de lună
timpul între noi sâsâie ca un șarpe vărgat
spune-mi, de atunci câte secunde în iarbă a scuipat?
ce vei face când în oglinda din stânga retrovizoare
vei zări asfințitul/stol de cocori/ sare de mare
te voi întreba din nou cum o mai duci pe autostradă
supraviețuiesc îmi vei răspunde si vei trage pe altă bandă
Vizuina cu îngeri
în lumea aceasta îngerii mei se ascund în vizuini
nu traversează în siguranță niciodată
au lanterne roșii beau suc de portocale
uneori măsoară lungimea tunelului
unde lilieci
se agață de întuneric
le palpită încă bulgări de lumină
în sufletele întinse pe trotuar
ca niște lupi cu ochii însîngerați
îngerii aceștia anodini
mi se fac zile mi se fac nopți
se fac păsări de pradă cu o mie de colți
ghearele lor ascund rudimente de aripi
nu mai știu să zboare îngerii aceștia ai mei electronici
/emoticon smile/
de aceea stau pe străzi cu greutatea unei pietre neșlefuite
iar mâinile mele întorc ceasul
dintr-un singur cuvânt
împrumută-mi un înger, mi-ai zis,
scrie-l!
Singurătate pe o carte
momentele mele de respiro seamănă cu insula lui Soljenitîn
nu vorbesc din splendida-mi singurătate decât ochii
genele lor care umbresc stele panoramic
parfumul lumilor mele are gust de nuci verzi
îmi descopăr visele în lunci ca niște
frunze de brustur descântate
filele cărții taie liniștea
piatră filosofală pe fund de râu
alb
luna în amurg
tace roșie /pește mut în ocean/
Oameni cu singurătăți la urechi
splendidă viața urcă în metrou
prin tunelul subteran agață orice
pasager care îi cântă în strune
umblă pe la expoziții îmbrăcată
de gală într-o pagină de jurnal
scrisă în zig-zag
curg știrile și toate poeziile prin taverne
bei ca la banchet
până îți pătrunde în viscere
iar ea se dă cu fundul de cimitir
să rămână în analele grupului
care guvernează suprarealismul
de conjunctură
tot nu are nimeni moarte mai frumoasă
faci chetă să-ți îngropi
părinții în mausoleu
acolo tăcerea se scurge ca vopseaua din tablouri
grota care îți aparține și-a dublat perimetrul
de atâția oameni cu singurătăți la urechi
nu mai aud viața torcând pe parchet
de aia tot iei metroul în lunile impare
dintr-o stație cândva vei sorbi
aerul rece
moartea cu limbi de timp scoase
ștrengărește
Alto
iarna la câmpie vântul
săpa în troiene diform
căruțe cu mere veneau de la munte
ca niște felinare galbene împărțind întuneric
îmi oblojeam mâinile roșii la plită
fără să știu că în palmele acestea
zăpada sădise lumi de alabastru
inegal de rotunde
în serile grave mușcam felii mai groase
dinții scârțâiau alto ferăstrăul lunii
tăia lacul ca un lan limpede
orice pală de vânt semăna deziluzii
mirosea a crud a frunze de dud
a poem scris pe iris fără niciun artificiu
mere galbene mere roșii! striga mocanul
cu obrajii înghețați
atunci mi-am șters seva acrișoară de pe bărbie
am fâlfâit aripile peste sufletul văduv al câmpiei
și desculță am pus de un rustem
printre plopi desfrunziți/galop cu asfințit vișiniu/
Din dragoste pentru artă 