Volum de debut: “Ce n-a pictat Matisse”, de Ioana Andrada Tudorie

DSC_2547Nu de mult am avut deosebita plăcere de a participa la o lansare de carte, o lansare pe care mărturisesc că o aşteptam de destul de multă vreme. Autoarea este o tânăra care scrie ameţitor de bine la cei doar douăzeci şi unu de ani, cu o maturitate pe care o demonstrează prin fiecare cuvânt pe care îl aşterne pe hârtie.
Când zic că o aşteptam de destul de multă vreme, mă refer la faptul că încă de acum aproape doi ani, când am cunoscut-o pe Ioana Andrada Tudorie la Cenaclul de Seară, mi-am dorit din suflet să îi văd textele tipărite. Avea încă de pe atunci (şi sunt convinsă că există oameni care vor spune că încă şi mai dinainte) capacitatea de a mânui cuvintele cu un respect şi dragoste faţă de ele pe care mai rar îl găseşti la cei de vârsta ei, o nobleţe a expresiei cu totul şi cu totul deosebită, şi o lipsă admirabilă de teamă în folosirea de teme şi idei mai puţin uzuale.
Între timp, Andrada şi-a urmat cursul vieţii, învăţând, călătorind, şlefuindu-şi sufletul şi lăsându-se scrisă de poezie, după cum ne spunea chiar ea în interviul din iulie 2014, şi recunosc că „nerăbdare” este un cuvânt mic pentru sentimentele cu care am urmărit-o. Din fericire, aşteptarea a luat sfârşit, odată cu apariţia în cadrul Editurii EIKON Bucureşti a volumului de debut al Andradei, un volum de poezii rafinat şi bine închegat, cu un nume pe măsură: Ce n-a pictat Matisse.
Structurată pe trei secţiuni majore [I. Al cincilea Paris şi alte urme, II. Zidirea într-o coajă de pâine şi III. Tour – Re-tour (sans mon amour pour Eiffel)], cartea este, din punctul meu de vedere, un puzzle parţial de trei piese, fiecare piesă alcătuită la rândul ei din molecule poetice, una mai preţioasă decât alta, ieşind din tiparele specifice vârstei. Cei care au fost prezenţi la lansările sale, fie ele la Cluj-Napoca, Galaţi sau Bucureşti, s-au putut delecta, între altele, cu istorisiri directe ale autoarei privind circumstanţele (mai mult sau mai puţin fictive) care au condus la apariţia fiecărui text.

This slideshow requires JavaScript.

La lansarea din Club A de la Bucureşti, la care am avut bucuria să mă aflu, la fel ca mulţi alţi prieteni de-ai Andradei, au vorbit despre creatoare şi creaţie scriitorul Ciprian Măceşaru şi criticul literar Lucian Pricop, întreaga reuniune fiind moderată de domnul Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, şi punctată obiectiv de către doamna Eliza Macadan.
Voi încheia citându-l pe Andrei Velea, care în secţiunea de Cuvânt Înainte a cărţii afirmă că „Poezia de stare nu trebuie explicată, ci trăită în subiectivitatea ei. […] fiecare cititor are tot dreptul din lume de a trăi complet altfel aceeaşi poezie şi de a pune virgulă sau accentul conform propriei lecturi.” Da, poezia Andradei poate fi citită în zeci de feluri, toate diferite – însă, în esenţă, toate aceste feluri vor transmite tot emoţie, o emoţie profundă asociată unei gândiri complexe. „Ce n-a pictat Matisse” încearcă (şi zic eu că şi reuşeşte) să picteze în cuvinte Ioana Andrada Tudorie, pe care o felicit încă o dată pentru debutul splendid, iar pe voi, dragi cititori, vă las în compania câtorva din textele ei care pe mine m-au cucerit iremediabil.

 
MIERCURI, 22 APRILIE

Nu-i cunosc dumnezeul
nici pe-al meu nu-l ştiu prea bine
dar copilăria m-a învăţat
să cunosc descântece şi blesteme
aşa cum îmi ştiu palmele
cu vorbe grăbite sughiţuri şi
fâşii de carne din tot ce ating
nu ne ştim braţele
doar gurile astea de clopot
răsună ca-n duminică aceea
când peste biserica stinsă
motoare şi table şi infecţii
mă fugăreau de sub privirea lui.
„să nu mă uite
să nu poată
să ştie
să vină să fie
să cred
să tot şi să mie”
îl blestem în grabă conştiincioasă
până s-apuce s-audă
oceanul şterge
doar cuvintele
sunt mereu aceleaşi.

[Lyon-ul din astă noapte adâncă frământă între dinţi un Paris defect de departe]

RĂSTĂLMĂCIREA BUNULUI MERS

Aici mi se încolăcesc flori albe de piept
râdea şi blestema Ana
tot satul în care i se încovoiau zilele
şi câte-un făt-frumos se împiedica
de babele bârfitoare
care jeleau porţile înţepate de vară
Praful nu doarme niciodată şi nopţile îmi gâtuie părinţii
bolborosea Ana
în incantaţiile care creşteau odată cu grâul
şi vântul alina frunţile albe ale bărbaţilor
Nimeni nu o învăţase că pământul şi vremea sunt sfinte
şi păcatele răcnesc numai în oameni

BLANC

m-au aşezat în vârful dealului
şi nu te mai pot vedea mamă
şi copilăria se desface de mine
şi pleacă să te caute să-ţi arate
cum nu m-am jucat cum nu m-am plâns
cum doar am fugit
copilăreşte studenţeşte orbeşte
nu-mi amintesc să fi urcat dealul ăsta
nu-mi amintesc pe cine am trimis să te caute
mamă
pe cine-ai crescut şi cine se mai întoarce.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s