Săptămâna “Școala altfel”

DSCN3661O să încep acest articol prin a vă spune “La mulți ani, copii!”. La mulți ani tuturor copiilor și mai ales celor de la clasa VII C din cadrul școlii Maria Rosetti cu care am avut plăcerea să petrec 2 zile minunate în cadrul programului “Săptămâna altfel”.
Poate v-ați întrebat cum a început totul, și de ce am ajuns să “fac pe profa” în cadrul acestui program, iar povestea pe scurt sună cam așa 
Anul trecut, cam în aceeași perioadă (undeva prin Februarie) am primit o propunere din partea uneia dintre mămicile elevilor din clasa VII C ( VI C la momentul respectiv) de a veni la clasă și a le vorbi celor mici despre artă. Nu am ezitat foarte mult în a răspunde pozitiv, menționând de asemenea că ceea ce aș putea eu “sa predau” ar fi fotografie, asta fiind de altfel și meseria mea de câțiva ani. Nu știam cu ce se mănâncă, nu știam cum ar fi trebuit să arate un curs, însă am spus “Da!”. La momentul respectiv, fiind timpul prea scurt nu am mai reușit să realizăm acest lucru, însă anul acesta, am primit aceeași propunere de la aceeași mămică iar răspunsul meu a fost din nou unul pozitiv. Ce a urmat apoi?
Au urmat întrebări. De la “de ce m-am băgat în asta?” până la “ce vor învăța copiii ăștia de la mine?” sau “sunt în stare să le transmit ceva?”. Au urmat schițe cu planul de curs, acte, aprobări și într-un final ziua în care urma să ne întâlnim. Mi-a fost teamă că va fi greu, m-am gândit că poate voi fi prea tehnică pentru ei sau lucrurile nu vor fi interesante. Îmi amintesc cât de plictisitoare mi se păreau la vârsta lor discuțiile fără oprire și lucrurile prea tehnice. Însă, surpriză!
Am fost uimită să văd cât de multe știu cei mici, să văd cât de multe întrebări aveau deși aș fi putut să jur că niciunul nu îmi va adresa nicio întrebare. Am încercat să le fiu mai mult prieten și nu profesor (în primul rând pentru că nu am predate o oră în viața mea) și să îi fac să prindă mai mult drag de imagine decât până atunci.
Prima zi a decurs prin prezentarea aparatelor digitale, pe film, diferențe între ele, prezentarea diferitelor accesorii și mai apoi a filmului propriu-zis. Despre digital era inutil să vorbesc foarte mult pentru că deja știau ce fel de aparate sunt (evident, lucruri de bază). Am considerat interesant să le arăt diverse tehnici aplicate direct pe imagine, le-am oferit câteva reguli de bază, pentru că mai apoi să le arăt cum se developau filmele în laborator (cu ajutorul youtube-ului) dar și câteva imagini din portofoliul personal.
A doua zi (pentru că ne-am văzut 2 zile consecutive) m-am decis că e cazul să îi las pe ei să își exerseze imaginația, și le-am adus de la pesmet, la brelocuri, 2 fundaluri (alb și negru), lumini, trandafiri uscați și tot soiul de lucruri ciudate cu care ei au trebuit să creeze o compoziție. Toate astea, realizând 5 imagini din care la final și-au ales una singură.
Mărturisesc că am fost impresionată de talentul lor și de creativitate, iar cele mai bune cinci imagini sunt și cele câștigatoare în mini-concursul făcut în ziua respectivă.
Dragilor, ați fost buni cu toții, aveți talent și inspirație și sper să nu vă opriți niciodată din a vă crea amintiri.

Cei cinci câștigători sunt:

Iancu Bianca

Iancu Bianca

Ianovici Iulia

Ianovici Iulia

Pavel Eduard

Pavel Eduard

Ţugulea Andrei

Tugulea Andrei

Pușcașu Denisa

Puscasu Denisa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s