Amuzanți, talentați și mereu cu vorbele la ei, “The dada” ne-au răspuns la întrebări, iar ceea ce veți citi mai jos nu este un simplu interviu-este o manifestare a pasiunii și o discuție cu voi, cititorii noștri. Vă invit cu mare drag să vă amuzați și să vă lăsați inspirați de ei. Și nu uitați! Pe 6 Iulie vă așteptăm la concert 🙂
R.I: V-am cunoscut așa cum spuneam și în articolul anterior de prezentare, pur întâmplător, fiind fotograful unei prietene ce vă intervieva la momentul respectiv. Curiozitatea și modul în care vă sincronizați, în care rezonati ca formație m-a făcut să vreau să vă cunosc mai bine și să vă am și pe voi în paginile revistei noastre. Spuneți-ne câteva cuvinte despre fiecare dintre voi.
Mihai: Basist, absolvent de jurnalism, amator de cuba libre, proprietar de escape room. O să vezi că tema pasiunii pentru cuba libre este recurentă în trupa noastră.
Septimiu: Voce și chitară. Cuba libre.
Bob: Tobe, multe și gălăgioase tobe. Whiskey! Fără mine nu e trupă …
Theo: Chitaristul – nerv. Cuba Libre.
R.I: De ce “The dAdA”?
Mihai: Povestea este ceva mai lungă, mai complicată și mai amuzantă. Dar o să spun alta. Ne-a plăcut cum sună. Era hipsterish, cumva muzica noastră sau felul în care funcționăm se leagă și de conceptual dadaist, în sensul că avem influențe și personalități total diferite care căpăta sens (sau nu) împreună. “The” din față apare doar pentru că e mai cool așa.
Theo: Prima oară am găsit numele iar apoi am găsit și explicația 🙂 Ne-am înscris la un concurs și ne trebuia un nume; am ales the dada fiindcă ne-a plăcut cum sună, iar apoi am realizat că ni se potrivește deoarece suntem niște persoane optimiste.
Septimiu: Pentru că ne place să spunem „da” de două ori :). Știi momentele în care îi răspunzi cuiva cu „da, da, cum să nu!?” :)) Și ne mai place să fim optimiști și să tratăm greutățile cu zâmbetul pe buze. Eu zic că ni se potrivește numele.
Bob: Prefer să spun doar dada, deoarece the-ul mă scoate din sarite 🙂 .Theo știe detaliile picante din spatele numelui și prefer să le spună el, decât s-o dau eu în bară.
R.I: De cât timp sunteți “The dAdA” și cum v-ați cunoscut?
Mihai: The dada s-a născut acum șase ani, în 2010, din chimia dintre noi. Eram patru muzicieni care se simțeau bine cântând împreună. Ne-am cunoscut în momente diferite, dar există un numitor comun al întâlnirilor noastre, un liant. Iar acest liant este un magazin de instrumente muzicale unde au lucrat toți băieții. Oricum, ne știam din alte proiecte, de pe la concerte, etc.
Theo: The dada a luat naștere prin 2011. O parte din noi am lucrat la aceeași companie.
Septimiu: Suntem dAdA de prin vara lui 2010, însă ne știm de vreo 10 ani. În 2010, Mihai, Bob și cu mine cântam într-o altă trupă după care am schimbat componența, a venit și Theo și am decis să începem un proiect nou. Și atunci toți am zis: „Da, Da!” :))
Bob: Suntem de 6 ani. Trei dintre noi făceam parte dintr-o trupă numită “15 grade”. La un moment dat s-a transformat în ”the dada” în momentul în care l-am introdus pe Theo în schemă.
R.I: Care este piesa care vă este cea mai dragă de până acum?
Mihai: Mie îmi place “Ultimul val”. Poate sunt și puțin subiectiv pentru că eu am scris versurile, dar îmi dă un vibe foarte mișto. Mi-aduce aminte de Vamă, de mare, de cuba libre și de iubire. Adică rețeta unei veri perfecte. Care, din păcate, în piesă s-a terminat. A plecat cu… “ultimul val”.
Theo: Nu pot să mă decid la o singură piesă. În principiu, eu o prefer pe ultima sau pe cea la care lucrăm. Îmi place noul 🙂
Septimiu: Toate ne sunt dragi, doar sunt ale noastre, nu!? 🙂 Sunt bucățele din sufletele noastre acolo, nu ai avea cum să îți placă mai mult una.
Bob: Ultimul val.
R.I: Cât de dificil este să te dezvolți pe piața muzicală din România? Care sunt “piedicile” (dacă există)?
Mihai: Este o piață atipică. De multe ori se apreciază orice altceva în afară de talent. Dar, ne descurcăm. Piedici întâlnești la tot pasul, dar ne antrenăm să stăm bine pe picioare. Până la urmă, dacă îți vezi de treaba ta, te descurci. Îți faci fanii tăi, cânți în locurile tale, te bucuri de aprecierea celor care contează pentru tine, intri în bula ta de cristal și îi privești pe ceilalți de acolo.
Theo: Sunt de părere că te dezvolți (ca și artist/muzician) independent de piață și că e de datoria ta să te dezvolți în permanență. Referitor la piața muzicală din România, cred că începe să se dezvolte și ea din ce în ce mai mult la rândul ei.
Septimiu: Piața din România este într-un moment de tranziție și cu asta am spus tot. Important este să te dezvolți ca artist, ca individ și să nu renunți niciodată. Până la urmă tot o să reușești.
Bob: Este destul de dificil să supraviețuiești din asta pentru că piața în România nu este deloc flexibilă. Dar nu ne interesează, suntem pe treaba noastră.
R.I: Concertele sunt momentele în care sunteți cel mai aproape de public. Au existat momente amuzante sau “boacane” în timpul vreunui concert?
Mihai: Cel mai aproape de public suntem la concert, evident. Iar momente amuzante sau boacăne sunt la orice cântare. Nici nu pot să îți dau un exemplu, atât sunt de multe. Nu știu, îți iese cablul din chitară, îți cade chitara, te împiedici pe scenă, uiți versurile… Când e vorba de momente amuzante, scena este un izvor nesecat.
Theo: În permanență există momente amuzante și, din păcate sau din fericire, nu știu cum să o pun, noi tratam și boacănele tot ca pe niște momente amuzante.
Septimiu: Tot timpul apar lucruri neprevăzute mai mult sau mai puțin amuzante. Nu cred că a fost vreun concert în care să nu se întâmple ceva neprevăzut. Ca exemplu, la ultimul concert am avut probleme cu chitara. Pur și simplu nu se mai auzea. Am reușit să remediem problema, am început să cântăm din nou, după care la câteva acorduri distanță mi se rupe o coardă. 🙂 Am continuat așa, până la prima pauză. Am râs copios după concert.
Bob: Se întâmplă tot timpul chestii, nu-mi vin acum în minte. A… era unu care s-a dat pe o balustradă într-un club în timp ce cântăm și a căzut pe mese direct.
R.I: Am citit într-un alt interviu că muzica a fost o pasiune care v-a însoțit încă de copii. Ce anume v-a determinat să transformați această pasiune în ceva mai mult decât un hobby și să urcați pe scenă, având în vedere că fiecare din voi aveți studii în alte domenii decât muzica?
Mihai: Nu vreau să vorbesc în numele celorlalți. Dar eu sunt un jucător de echipă. Mie mi-a plăcut ideea de trupă. Să avem un mesaj comun, să ne exprimăm, să creăm împreună, să ne distrăm. Evident că poți să faci asta și în alt context, dar muzica este ca un drog. Odată ce l-ai luat, nu prea mai poți să scapi de el. Așa că muzică + trupă = decizia lui Mihai de a fi basist în The dAdA.
Theo: Cred că ai scris răspunsul chiar în întrebare 🙂 Pasiunea ne-a “forțat” să dăm totul pentru muzică.
Septimiu: 🙂 Pasiunea e ca și dragostea adevărată: odată ce o ai nu mai scapi de ea :). Dacă îți place să faci ceva, fă, pentru că atunci o să fii fericit cu adevărat și ce-i mișto e că din pasiune se naște arta iar arta e pentru toți… e o situația de genul „win-win” lasă-mă să fac ce-mi place ca la final să te bucuri și tu de ce voi face eu. 🙂
Bob: Suntem genul ăsta de oameni mai“go with the flow”. Nu ne restricționăm dacă bate inima pt ceva anume , gen hobby-uri.E ceva normal să trăiești ceea ce simți.
R.I: Cum iau naștere cântecele? Ce vă inspiră? Cum anume compuneți o melodie?
Mihai: Cântecele se nasc la sala de repetiții și prind formă în studio. Sursele de inspirație se găsesc peste tot, mai ales într-o țară fascinantă precum România. Trupa The dAdA s-a născut ca o trupă care preia probleme din sfera socială și le ia la mișto. Între timp, ne-am mai înmuiat și noi, am început să cântăm și despre dragoste. :))
Theo: Depinde. De la piesă la piesă, te poate inspira orice: de la un sunet până la ceva ce ai văzut în ziua respectivă.
Septimiu: Cântecele iau naștere în diverse moduri și în diverse forme. Uneori avem conceptul și apoi creăm piesa, alteori lăsăm inspirația pură să dicteze în timpul vreunui jam-session… sunt momente și momente. Însă încercăm să ne bucurăm și să profităm de toate.
Bob: Cum ne vine…ce ne trece prin cap, aia cântăm. Punct!
R.I: Într-o societate consumatoristă unde își găsește muzica locul și în speță rock-ul ca gen muzical, din punctul vostru de vedere?
Mihai: Rock-ul are locul lui special, iar oamenii care ascultă rock sunt oameni speciali. Genul ăsta nu este pentru toată lumea. Fanii genului sunt inteligenți, critici, educați, au păreri personale și viziuni moderne. Sunt oameni evoluați, care au pus accent în dezvoltarea personală pe învățat. Evident, nu reprezintă o majoritate într-o societate care promovează lejerul și consumul. Dar, ăsta este și farmecul. Nu trebuie să te asculte toată lumea, ci doar cei care contează și care înțeleg.
Theo: Cred că muzica își va găsi întotdeauna un loc și oamenii care chiar susțin muzica bună vor găsi întotdeauna acel loc.
Septimiu: Rock-ul întotdeauna își va avea locul lui în muzică. Este un stil sincer ca și mesaj și altruist, ori asta nu poate fi decât un lucru foarte bun pentru oameni, iar ce e bun pentru oameni e de pus pe piedestal, so…Rock On it’s good for your health!
R.I: Cum este să fii live, pe scenă?
Mihai: Este ca un drog. Îți tragi energia din energia publicului și o transmiți la rândul tău înapoi. Nu pot să îți descriu în cuvinte cum se simte. Dar este excelent!
Theo: Este unul din cele mai tari sentimente.
Septimiu: Cum e să fii în viață? :)) Cam așa e și pe scenă, te simți viu și când ești acolo știi pentru ce trăiești.
Bob: Cum e când te îndrăgostești la prima vedere? E așa, doar că de fiecare dată.
R.I: Pe când următorul concert?
Mihai: Pregătim un concert acustic împreună cu Alexandra Ungureanu pe 6 iulie la Terasa Monteoru. Avem și câteva surprize, dar aș putea să dau niște spoilere. De exemplu, pe scenă vor urca în calitate de invitați Nora Deneș, Mihai Ristea (Golan) și Bogdan Mezofi (Grimus). Mai multe info veți găsi în curând pe pagina noastră de Facebook (facebook.com/trupadada). O să fie foarte tare, vă așteptăm cu drag!
Bob: Pe data viitoare:)) Pup!
Din dragoste pentru artă 