Pe 22 Iunie, arta s-a îmbinat cu tehnologia sub atenta găzduire a Palatului Noblesse din București. Eglantina Becheru este cea care vine din nou să ne surprindă cu un concept unic, o experiență ce îmbină pictura cu arta digitală.
Expoziția Genesis. The Unicorns Inside este o poveste despre reinventare, despre evoluție, dar mai ales despre reîntoarcerea la autenticitate.
Așa cum am mai prezentat-o în câteva rânduri, tânăra artistă a reușit de fiecare dată să aducă un element nou la fiecare din vernisajele sale, însă de această dată, performance-ul susținut de Eglantina, în care a pictat pe o perdea de apă cu ajutorul tehnologiei reprezintă nu doar un eveniment unic dar și un act profund, o dovadă a faptului că arta merge dincolo de limitele tehnologice sau de accepțiunea clasică.
Atmosfera deosebită s-a împletit perfect cu sunetul viorii Stradivarius Elder Voicu, prin intermediul artistului Alexandru Tomescu, care a încheiat de curând turneul Turneul Internațional Stradivarius – Experience 2.0. despre care v-am povestit într-un număr anterior.
Cei care nu au putut ajunge la eveniment, vor putea admira tablourile realizate de Eglantina în galeria de mai jos.