O să încep prin a spune că această carte mi-a mers la suflet. Aceasta nu va fi o recenzie clasică, în care voi face critică literară sau voi vorbi în termeni academici despre cartea Cristinei, ci va fi o recenzie în care îmi voi spune părerea de cititor. Iar părerea mea este una bună. Mai mult decât atât, cred că este genul de carte pe care îl citești ca să depănezi amintiri cu tine însuți. De ce?
În primul rând, cartea este împărțită în 4 capitole: “Deruleaza. Oprește. Înainte”, “Bucati dintr-o oglindă spartă”, “De-a v-ați ascunselea” și “Încotro începe drumul?”. După primele rânduri am avut o vagă și greșită senzație cum că va fi o carte light, de genul celor care povestesc diferite întâmplări … și cam atât. Surpriză! Primul capitol este un soi de “trecere” prin jurnalul personajului principal (Ana), o povestire ușor aleatorie, care are drept cronologie amintirile Anei. Mi-a plăcut foarte mult modul în care menționează paginile în jurnal, folosindu-se de fiecare amintire.
Cel de-al doilea capitol schimbă aparent personajul principal, regăsindu-l sub numele de Maria, într-o serie de discuții virtuale, extrem de comune zilelor noastre. Deși simple și în aparență personale, discuțiile prezentate de Cristina sunt de fapt atât de întâlnite de noi astăzi, iar emoțiile sunt dintre cele mai variate: intrigă, curiozitate, regret, îndragosteală și dezamăgire.
În cel de-al treilea capitol, facem cunoștință cu Mimi, iar textul e ușor “ametitor”. Cumva pare că nu are legătură deloc cu cele de dinainte, senzație pe care o veți avea pe toată durata cărții, evident până la ultimul capitol.
Iar ultimul capitol…despre el nu vă voi spune nimic, vă las pe voi să citiți. 🙂 Pot doar să menționez că a fost ingenios realizat și a venit să îmbrace întreaga carte într-o concluzie tare frumoasă. Bravo, Cristina, pentru idee și la cât mai multă inspirație 🙂
Ca o concluzie, cartea este o emoție cu coperți, o carte care deși nu se folosește de multe figuri de stil sau epitete, te trece prin gânduri și întrebări pe care cu siguranță măcar o dată în viață le-ai avut. Și chiar dacă a trecut ceva de când ai simțit precum autoarea, cu siguranță (In)decizii te va ajuta să îți amintești.
Mai jos, aveți un mini-interviu cu autoarea, pe care vă invit să îl citiți.
R.I: Spuneai în descrierea de pe spatele cărții că te-ai decis să scrii acest volum după ce te-ai întors de la două interviuri. De fapt de câtă vreme îți doreai să scrii, și cum te-ai hotărât că vrei această carte atunci?
Încă de acum câțiva ani (5-6 ani) îmi doream să scriu o carte, dar nu știam despre ce anume aș putea să scriu. Răspunsul a venit într-o zi foarte agitată, cu două interviuri. După primul interviu, mi-a venit în minte din senin ideea legată de tema cărții și structura în linii mari a capitolelor. Când am ajuns acasă am știut că asta trebuie să fac: să mă apuc să scriu această carte.
R.I: Care a fost “procesul” de creare al cărții? Ai început prin a crea cuprinsul sau te-ai gândit mai întâi la conținut, apoi la cum să-l îmbraci?
În ziua în care mi-a venit în minte ideea cărții m-am gândit și la structura cărții, adică am știut că vor fi 4 capitole și cam ce o să conțină acestea. Seara, când m-am apucat de scris, am început cu primul capitol și cu primele rânduri ce au rămas nemodificate de atunci 🙂
R.I: De ce dialog de pe rețelele de socializare și nu povestire la persoana a treia sau rezumat al dialogului?
Aproape fiecare dintre noi folosește în ziua de azi cel puțin o rețea de socializare. Când m-am apucat de scris partea a doua a cărții, m-am gândit că această parte (în mod special) să fie adresată tinerilor, să fie o parte a cărții care se citește ușor, pe nerăsuflate. Să fie o parte dinamică, care să aducă zâmbete pe chipurile cititorilor, dar în același timp să le ofere și ocazia unei introspecții. În plus, nu mai citisem până atunci o carte care să aibă în structură atât de multe conversații pe rețele de socializare și am vrut să văd dacă acest tip de scriere atrage cititorii mai mult decât o face stilul clasic. Și am văzut că a prins foarte bine.
R.I: Cartea este un fel de autobiografie a autorului. Te gândești la o continuare sau la un alt volum, sau ai “înglobat” în ea cam tot ce doreai să transmiți?
După ce au terminat de citit volumul, foarte mulți cititori m-au întrebat când urmează volumul 2. A trecut ceva timp de când am terminat de scris cartea, s-au mai întâmplat tot felul de evenimente în viața mea și o nouă autobiografie ar putea fi oricând scrisă. Însă nu știu dacă va mai avea sau nu legătură cu (In)decizii.
R.I: Cât de mult te-a ajutat scrierea acestei cărți să fii conștientă mai mult de tine și de propriile (In)decizii? În ce măsură?
Să scriu e terapeutic pentru mine; fie că e vorba de jurnal, fie că e vorba de pasaje scrise aparent fără nicio legătură ele, fie că sunt idei răzlețe care îmi vin in minte atunci când merg pe stradă, citesc o carte sau văd un film. Și privind retrospectiv la ceea ce scriu, mă ajută să văd, peste un timp, lucrurile mai obiectiv, dar și să fiu mai “îngăduitoare” cu deciziile luate.
Din dragoste pentru artă 