Dan Mihai Balanescu: “Mereu am fost atras de înălțime”

Și pentru că promiteam un interviu cu Dan aici, iată în rândurile de mai jos câteva întrebări care sper eu să vă satisfacă măcar puțin curiozitatea și să vă introducă în lumea fotografiei, la înălțime. 

R.I:  Fotografie la înălțime și la propriu și la figurat. Spune-mi, cum ți-a venit ideea prima dată să fotografiezi de sus și de ce nu ai folosit o dronă sau alte modalități? 

D.M.B: Nu cred că fost doar o idee. Urcam pe diferite clădiri sau locuri înalte și înainte de a mă apuca de fotografiat, mereu am fost atras de înălțime și de sentimentul pe care ți-l oferă natura sau un asfințit deasupra tuturor.

R.I:  Ce măsuri de siguranță ai recomanda cuiva care dorește să realizeze fotografii de la înălțime și ce ar trebui să știe înainte de a se “cățăra” ?

D.M.B:  În primul rând recomand multă atenție. Peisajul îți poate distrage privirea iar acolo sus nu prea este loc de greșeală. Recomand chiar și pentru fotografia nocturnă urcatul cu ceva timp înainte, când este lumină și poți recunoaște locul și obstacolele, fiindcă mai toate clădirile sunt pline de cabluri, fiare și alte lucruri destul de periculoase. Fii mereu pregătit cu ceva ustensile care să te ajute și să îți protejeze aparatura și sănătatea. Eu mai mereu folosesc șoricei de plastic pentru asigurarea trepiedului, o rolă de bandă adezivă, un cuter, uneori chiar și o cordelină.

R.I:  Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat de când faci fotografie?

D.M.B: Cred că cel mai valoros lucru pentru mine este răbdarea sau perseverența. De foarte multe ori am revenit în același loc pentru a reface un cadru, pentru a mă folosi de natură și condițiile meteo.

R.I:  Dacă ar fi să ai o singură zi la dispoziție pentru a vizita un singur oraș din lume și ai putea lua un singur obiectiv la aparat, care ar fi acestea ?

D.M.B:  Cred că aceasta este cea mai grea întrebare. Mereu când plec în concedii am această problemă în a alege ce obiective să car cu mine și nu de puține ori am renunțat la un anumit obiectiv, iar la un moment dat era fix cel pe care mi-l doream să-l am în acel moment. Cred că mereu am să car un wide și un tele.

R.I:  Cât de des îți privești primele imagini și care este cea mai dragă imagine de la începuturile tale ca fotograf ?

D.M.B: Destul de des mă uit în urmă. Recunosc că la unele mă pufnește râsul. Cu toții cred că am trecut prin diferite stadii ale fotografiei ( mai ales aceea cu HDR-ul prea pronunțat și culori prea saturate ). Sunt unele vechi care îmi plac mult și dacă le-aș reface nu aș schimba încadrarea sau tehnica ci aș folosi doar un aparat mai performant  🙂

R.I:  Spune-mi te rog ce fotografi te inspiră și prin ce. (din Ro sau din străinătate). 

D.M.B:  Aici este o listă foarte lungă, consider că mereu am de învățat de la cei din jur. Unul dintre favoriții mei este Cristian Vasile  (IGU )

R.I:  Ți-ai pus vreodată întrebarea: “Dar de ce fotografiez?” sau “Pentru ce fac asta? ” . 

D.M.B:  Răspunsul ar fi unul banal chiar, la fel ca și la prima întrebare important este pentru mine sentimentul de a fi în acel moment acolo și dacă tot sunt acolo mă gândesc să și surprind momentul. Fotografia mea se împarte în două mari capitole: prima este fotografia ca artă prin care promovez Bucureștiul, România și alte proiecte în care cred, iar un al doilea capitol este fotografia pentru clienți, fotografia care îmi aduce să zicem profit.

R.I:  Care ar fi primul lucru pe care i l-ai spune lui Dan de acum 5 ani, în materie de fotografie? Ce sfat i-ai da?

D.M.B:  Cred că aceasta este a doua întrebare foarte grea și aș fi cel mai mare critic al lui :), dar unul dintre sfaturi cred că este să își găsească mai mult timp pentru această pasiune.

R.I:  Care este cea mai mare teamă a ta ca fotograf?

D.M.B:  Niciuna, nu prea îmi este teamă și mereu împing limitele cât de mult este posibil.

R.I:  Pe când te așteptăm cu un vernisaj?

D.M.B:  Greu de zis, mereu am participat cu lucrări la diferite expoziții, fotografii ce îmi aparțin au câștigat concursuri de amploare , m-am bucurat mult când una dintre fotografiile mele a apărut și în New York Times, Le monde, Le Figaro , BBC.

Recent am încheiat un proiect de amploare ce se materializează printr-un catalog de câteva sute de pagini distribuit anual în toată lumea. Da, la un moment dat poate voi avea și expoziția mea personală dar nu este o prioritate în acest moment. Nu cred ca trebuie să îmi laud eu lucrările ci să fie lăudate și publicate de alții!

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s