Miniaturile nu sunt nişte lucruri uşor de făcut. În primul rând pentru că e nevoie de multă migală şi de multă plăcere şi răbdare pentru a-ţi ocupa timpul cu ele. Cu toate acestea, fix asta face Eugen Crişan, iar rezultatele (care, vă garantez, sunt absolut adorabile!) pot fi văzute (şi achiziţionate) pe pagina lui, http://www.castelini.ro.
L. N.: – Dragă Eugen, „mai întâi, ca la-nceput”, povesteşte-ne câte ceva despre drumul pe care l-ai urmat până la momentul când proiectul Castelinilor a apărut în mintea ta :).
E. C.: – Dragi cititori, iubitori de artă, am să încep în stilul meu propriu de poveste, o poveste spusă de miniaturi şi picturi în acelaşi timp. Încep aşa…
A fost odată că niciodată un băiat care încă de mic a fost fascinat de arhitectură şi desen. De la vârsta de 7-8 ani, desena schiţe peste schiţe la blocuri, şcoli, castele şi câte şi mai câte. Aceste schiţe realizate în detaliu nu făceau altceva decât să transpună băiatul în lumea imaginară de poveste. Nimic nu poate fi mai fascinant decât capacitatea de a te transpune în propria lucrare, de a modela un castel în care imaginar, poţi intra, poţi urca sau coborî etaje, poţi urca în turn. Poate sună ciudat ca şi la vârsta adultă să visezi atât de mult, însă eu recomand tuturor adulţilor să ţină o părticică de copilărie în ei, să nu renunţe la ea niciodată dacă vor un suflet veşnic tânăr!
Din această dorinţă, de a trăi într-o lume de poveste prin intermediul creaţiilor, am început să caut metode şi tehnici de a reproduce miniaturile mele în aşa fel încât să se bucure toată lumea de ele. Cu alte cuvinte, primele creaţii care au început să fie reproduse şi turnate în serie au apărut acu’ 10 ani.
L. N.: – De unde numele de „Castelini”? Ce reprezintă lumea aceasta creată de tine?
E. C.: – Chiar dacă la prima vedere, brand-ul Castelini pare ceva străin, lumea trebuie să ştie că e pur românesc! Castelini derivă din cuvântul castel, întrucât primele creaţii au fost castele sau palate în miniatură. Iar acest „lini” care se regăseşte în titlul multor serii, reprezintă formula magică de miniaturizare a tuturor lucrărilor, o liliputizare a lumii create de mine.
Lumea „Castelini” pentru mine reprezintă o terapie prin forme şi culori. Dacă vorbim de sutele de bufniţe pictate, atunci regăsim culorile copilăriei, regăsim elementele simple, pure care un copil le adoră pentru că fac parte din lumea lui. Pentru adult e o terapie întrucât e menit să aducă zâmbete şi să înveselească. Cât despre miniaturi, ele transpun pe oricine în lumea magică de poveste.
L. N.: – De ce miniaturi?
E. C.: – Această dragoste nemărginită faţă de miniaturi am descoperit-o în Anglia, acum 13 ani, când în lunga mea şedere într-o zonă de poveste cu case din piatră şi peisaje de nedescris, am descoperit pentru prima dată creaţiile lui David Tate, creatorul „Lilliput Lane”. Lilliput Lane reprezintă apogeul perfecţiunii în case de patrimoniu din Anglia. Prima dată când am văzut o asemenea căsuţă sau cottage cum îi spune englezul, a fost momentul când am simţit că asta trebuie să fac şi eu. Mai bine spus, asta mi-aş fi dorit dintotdeauna să fac, însă până atunci nu aş fi crezut că tehnic e realizabil.
L. N.: – Care a fost cea mai faină reacţie a unei persoane privind creaţiile tale?
E. C.: – Este una dintre cele mai frumoase întrebări posibile şi asta pentru că îţi aduce aminte de atâtea reacţii frumoase care te fac să tresari şi să vrei să continui această muncă la nesfârşit.
Pentru mine, cele mai frumoase reacţii sunt cele ale copiilor care sunt atât de sinceri şi care de cele mai multe ori îşi exteriorizează trăirile la o intensitate maximă. Îmi aduc aminte de un băieţel de vreo 6-7 ani care a venit împreună cu mama lui pentru a vedea un spaţiu de închiriat/cumpărat în care aveam anterior, atelierul. În timp ce mama băiatului vorbea cu vânzătorul, eu am pornit iluminatul interior al casetelor 3D cu miniaturi pentru a arăta băiatului câteva creaţii. Momentul a fost epic, copilul a început să se bâlbâie şi a început să strige în gura mare după mama lui. Striga cât putea de tare „hai repede, hai repede”. Adulţii apreciază lucrările pentru minuţiozitate şi tehnică, însă copiii sunt cei care se transpun în lucrări şi visează că sunt acolo, simt magia din spatele muncii.
Pentru mine asemenea trăiri şi aprecieri sunt fără valoare!
L. N.: – Care sunt „ingredientele” principale necesare unui creator de miniaturi, din punctul tău de vedere?
E. C.: – Răbdare? 🙂 Spun asta pentru că prima întrebare e întotdeauna: Cum poţi să ai atâta răbdare? Apoi nu neapărat enorm de mult talent pe cât de multă imaginaţie şi perseverenţă. Tehnica ţi-o dezvolţi ca în orice domeniu, însă nu trebuie să renunţi dacă nu totul arată bine din prima.
L. N.: – Am văzut că ai mai multe tipuri de lucrări – modelaje, elemente turnate, picturi (cred, dar nu bag mâna în foc, că erau şi elemente de sculptură prin ce mi-a trecut prin faţa ochilor). Care dintre ele a fost cel mai greu de realizat?
E. C.: – Uneori am impresia că materialele au personalitate, de altfel cine lucrează cu matriţe pe care tot el trebuie să le şi producă ştie despre ce vorbesc. Aceleaşi tehnici cu aceleaşi substanţe pot da rezultate diferite. De câte ori lucrez câte o săptămână/lună la o nouă miniatură am emoţii imense când trebuie realizată matriţa, pentru că niciodată nu există nicio siguranţă că va fi funcţională, că se va vulcaniza corect etc. Aşadar procesele tehnico-chimice sunt cele care te fac să simţi că trăieşti. Orice etapă care eşuează distruge lucrarea originală.
L. N.: – Ce etape presupune de obicei crearea unei lucrări?
E. C.: – Probabil că pentru majoritatea artiştilor orice creaţie începe cu o schiţa, planificare etc. Pentru mine e puţin mai simplu, întrucât niciodată nu ştiu exact cum vreau să arate lucrarea. Aşa că încep să modelez o bucată de material, apoi îmi dau seama că începe să semene cu ceva, apoi o iau în acea direcţie şi, uite aşa, se naşte lucrarea. Tot ce ştiu de la început e că vreau un bust, sau o bufniţă, după care încep să modelez. La fel şi cu castelele şi casele, încep cu un bloc pătrat care reprezintă o cameră, după care mai pun un turn, o scară, încă o cameră şi încet-încet se naşte un castel. Iar la lucrările din casete, cu miniaturi, acolo la fel, aleg doar un stil după care efectiv încep şi sculptez lemnul, tapiţez fotolii şi creez bucăţi de gresie, parchet, cărţi care îşi vor găsi locul în interiorul lucrării.
Întrucât sunt atât de multe stiluri prin care creez miniaturi, etapele ar fi infinite însă pentru doritori sunt dispus să detaliez.
L. N.: – Cât poate să dureze realizarea unei miniaturi? Depinde de ceva anume?
E. C.: – Înainte de a te apuca de miniaturi trebuie să te asiguri că ai sute de sertare pline cu mii de accesorii şi materiale. De la placaje de diferite grosimi la metale, sârme, aparate de lipit, frezat, tăiat, vacuum, şlefuit, plus un atelier de tâmplărie cu circulare, freze, aparate profesionale etc. Cu alte cuvinte, materiale şi aparaturi la puterea „n”. Atelierul unui miniaturist este întotdeauna fascinant. Ai nevoie de o lună ca să faci un inventar vizual. Ca să nu mai vobim de materiale textile, piei de sute de feluri, imprimante profesionale de printat, cuttere, plottere şi…obosesc deja văzând ce mă înconjoară. De peste 10 ani strâng tot ce seamănă cu ceva ce ştiu că mă va ajuta la o miniatură.
Dacă dispui de cele descrise mai sus, o lucrare poate dura şi o lună. În acest moment lucrez la o nouă casetă care, printre altele, va avea şi o librărie în miniatură, plină de rafturi cu sute de cărţi. Fiecare carte va fi realizată individual, cu copertă, file, etc. Aşa o lucrare…poate dura o veşnicie :).
L. N.: – Trebuie să recunosc că, pe mine cel puţin, mă fascinează bufniţele tale :). Aşa că, evident, urmează întrebarea-clişeu: există un „minilin” sau „grandelin” sau vreo altă creaţie care să îţi fie ŢIE dragă în mod deosebit? De ce?
E. C.: – Sunt probabil mai multe, şi multe din ele nu sunt pe site întrucât îmi este foarte greu să gestionez şi site-ul şi noile creaţii. Una care îmi place în mod deosebit e „Cofetăria Castelini”. Îmi place mult pentru că a fost fascinant să creez atâtea prăjituri, torturi, eclere etc. Aceste lucrări arată întotdeauna mai bine în realitate, în poze se pierde tridimensionalitatea lor, însă, chiar şi aşa, această lucrare te face să salivezi instantaneu.
L. N.: – Ne putem aştepta, pe viitor, la un proiect mai amplu implicând Castelini?
E. C.: – Cel mai amplu proiect în viitorul (sper eu) foarte apropiat, ar fi o expoziţie în Tg. Mureş.
O expoziţie mixtă cu miniaturi, picturi şi tot ce înseamnă Castelini. Singurul inamic pe care îl poţi avea atunci când creezi miniaturi e timpul… Totul durează o veşnicie, aşa că o asemenea expoziţie pare aproape imposibilă, şi cu toate acestea e dorinţa mea supremă pentru acest an, sau cel târziu pentru următorul. Cât despre lucrări, ele vor fi din ce în ce mai complexe datorită experienţei acumulate. Exact cât de complexe şi ce anume va urma? Ei bine, totul este un secret până la prezentarea lucrării pe facebook şi site.
Acestea fiind zise, îţi mulţumesc din inimă pentru prezenţă şi pentru răspunsuri, şi îi voi invita pe cititori să admire imaginile lucrărilor tale din galeria articolului, iar pe cei doritori de mai mult să îţi acceseze pagina web, sau „Magazinul Bufniţelor”, sau pagina de Facebook :).
Din dragoste pentru artă 
Pingback: Claudia Cilibia: Păpuşi din lână împâslită, numai bune de iubit | Din dragoste pentru artă