Vlad Udrescu: “Dragostea pentru teatru a început în liceu când făceam teatru în limba franceză”

Despre teatru, despre cât de mult contează să ai un mentor în adevăratul sens al cuvântului și nu în ultimul rând despre un actor, care a reușit să mă impresioneze odată cu piesa DISTOPIE.shakespeare.REMIX. Despre Vlad Udrescu.

R.I.:  Am avut ocazia să te văd jucând prima dată în cadrul repetiției pentru piesa DISTOPIE.shakespeare.REMIX și am rămas impresionată de trăirile pe care tu și colegii tăi de scenă le-ați transmis cu fiecare replică. Cum a început dragostea pentru teatru și când a fost momentul în care te-ai decis că asta vrei să faci?

V.U.:  Dragostea pentru teatru a început în liceu când făceam teatru în limba franceză și când am cunoscut un om deosebit, actor al teatrului național din Târgu Mureș, care a fost în acea perioadă un mentor și un exemplu pentru mine. Numele lui a fost Aurel Ștefănescu și nu țin minte decât faptul că mi-aș fi dorit să fiu ca el. Era un om deosebit de generos și cald iar mie până la acea vârstă nu mi s-a întâmplat să cunosc pe cineva ca el care să nu urmărească vreun interes personal sau mercantil în lucrul cu niște elevi care își doreau să-și petreacă timpul liber făcând teatru. În concluzie, mie nu mi-a plăcut atât de mult teatrul, cât mi-a plăcut de acest om care mă inspira și speram că dacă voi da la teatru voi ajunge ca el într-o bună zi.

Momentul în care m-am decis că vreau să fac din teatru o profesie, a venit foarte târziu, după doi sau trei ani după ce am terminat facultatea, și până în ziua de azi mai am dubii vis-a-vis de asta. Nu am avut un debut fulminant și activitatea mea în școală a fost cel mult mediocră. Maturizarea personală și profesională s-a produs destul de târziu și mă categorisesc ca fiind un “late bloomer”, adică un întârziat sau cum ar spune un profesor de-al meu, “ultimul romantic târziu”. Singurul merit a fost ambiția de a-mi demonstra mie că pot să fac teatru. După, lucrurile din punct de vedere profesional au început să se lege și astfel am început să lucrez mai întâi în ceea ce noi, breasla, numim teatrul independent, adică în baruri și beciuri cu scene mici și improvizate pe bugete aproape inexistente. Mai apoi, am început să lucrez și în teatrele de stat, adică “la catifele”, poreclă venită de la veșnicele cortine prăfuite și grele din sălile de teatru, în proiecte cu bugete care depășesc prețul unui apartament de lux cu 2 camere din centrul capitalei. Să zicem că banii în cultură sunt împărțiți total anapoda, dar încă încerc să lucrez atât în mediul independent cât și în cel instituționalizat.

R.I.:  Care dintre speciile genului dramatic consideri că se potrivesc cel mai bine interpretării tale de scenă?

V.U.:  Nu știu. De regulă, ca actor, nu am un cuvânt de spus în această privință și practic accept ceea ce mi se dă să joc, în special acum la început de carieră. Rar se întâmplă să îți negociezi un rol sau o partitură ca actor, mai ales că genul acesta de decizii sunt luate în teatrele de stat, de regulă, în spatele unor uși închise de către niște directori care taie și spânzură pentru că ei au impresia că odată ajunși manageri au drepturi depline și că sunt poleiți cu aur și adevăruri absolute. Și până la urmă, un gen dramatic sau o piesă excepțională nu va scoate niciodată un regizor sau un grup prost de actori din căcat. Am văzut texte nemaipomenite eșuând lamentabil, și am văzut piese proaste sclipind de genialitate. Totul depinde de grup sau de regizor până la urmă. Așa că mă simt bine când am parteneri de lucru buni indiferent de specia genului dramatic.

R.I.:  Dacă nu ai face teatru, ce altă artă te-ar mai defini?

V.U.:  Poate domeniul artelor vizuale…poate.

R.I.:  Alături de ce actor / actriță ți-ai dori să ai ocazia să urci pe scenă?

V.U.:  Mi-e și frică să mă gândesc. O actriță ca Mariana Mihuț m-ar face muci pe scenă, deci practic m-ar face invizibil. Deci, nu știu, Mariana Mihuț?

R.I.:  Te-ai gândit vreodată să fii și de cealaltă parte a rolului (în postura dramaturgului sau a regizorului)? 

V.U.:  Am avut proasta inspirație să mă pun în alte ipostaze. O dată ca dramaturg la gala HOP la care m-am prezentat cu un monolog scris de mine și, bineînțeles, nu am câștigat dar am trecut de preselecții, și altă dată ca regizor într-un proiect de site-specific performance. Oricum cea mai dificilă a fost postura de regizor din cauza responsabilității pe care aceștia o au sau trebuie să o aibă față de actori, da’ poate m-am luat eu prea în serios.

R.I.:  Care dintre piesele de teatru abordate de tine până acum consideri că a fost o piatră de încercare și de ce?

V.U.:  Marc Antoniu din Iulius Cezar a fost cu siguranță piatra de încercare în cariera mea, pentru că am lucrat cu un regizor care de fapt nu găsea nici o plăcere în a lucra cu actorii. Omul era un producător foarte cunoscut și titrat, de treabă de altfel, care voia să încerce treaba asta cu regia pe pielea noastră. Ce este cel mai trist este că un manager de teatru l-a și creditat pe domnul cu pricina, repet, de treabă de altfel, cu o trupă profesionistă și un buget substanțial spre colosal pentru a-și pune visul în aplicare. A ieșit un coșmar, și pentru el și pentru actori. Așa că monologul de 15 minute a lui Marc Antoniu din piesa Iulius Cezar în care am fost lăsat de izbeliște ca actor, spunându-mi-se să nu mă mișc ca să nu ies din lumină, în fața unei săli pline cu 600 de oameni, a fost o piatră umilitoare de încercare.

R.I.:  Dacă ai putea crea o piesă de teatru ai cărei actori să fie marii artiști ai scenei românești din toate timpurile, ce actori ai alege și în ce fel de piesă ți-ar plăcea să îi vezi?

V.U.:  Mi-ar plăcea să-i văd pe acei artiști de care nu a auzit nimeni și totuși care poate erau / sunt mult mai buni ca Amza sau Toma sau Rebengiuc. Mi-ar plăcea să văd la un loc marii actori care nu au făcut televiziune și care au rămas actori “anonimi” de teatru până la sfârșit .
Mi-ar mai plăcea să îi văd pe toți acești mari artiști într-un spectacol modern de tip Radu Afrim.

R.I.:  Care este rolul tău preferat de până acum?

V.U.:  Treplev din “Pescărușul” de A.P. Cehov

R.I.:  Ce îți place să faci atunci când nu ești pe scenă?

V.U.:  Să înot.

R.I.:  În ce spectacole te putem vedea și unde?

V.U.:  Teatrul Național București :
“Distopie.Shakespeare.Remix” după W. Shakespeare în caz că cei de la TNB își mai doresc să-l programeze
“Suntem ultimii cinci” de Samuel Beckett în caz că cei de la TNB își vor face treaba și vor plăti drepturile de autor ca specatcolul să se poată juca

Godot cafe teatru
Mizantropul de J.B. Moliere

Teatrul Național Craiova
“Iluzii” de Ivan Viripaev
“Pescărușul” de A.P. Cehov
“Cealaltă Țară” după Herta Muller
“Iulius Cezar” de Wiliam Shakespeare
“Elefantul din Cameră” de Shara Rhul

Fabrica de pensule Cluj Napoca
“Sclavi” de Maria Manolescu

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s