Și pentru că a trecut ceva vreme de când nu am mai “conversat” în paginile revistei noastre cu Cristian și mai ales pentru că am tot observat imagini din ce în ce mai faine, am zis că “se cere” un update și că v-ar plăcea și vouă să mai aflați cu ce noutăți vine Daydreamerro, așa cum se autointitulează mai sus menționatul.
R.I.: – “…Că de când nu ne-am văzut, multă vreme a trecut…” zicea o poezie eminesciană :). Şi tocmai fiindcă a trecut ceva timp de la ultimul interviu, spune-ne cum au mai decurs proiectele tale foto. Ce anume ai schimbat (dacă ai făcut-o), ce anume ai îmbunătăţit, ce mai e nou?
C.B.: – Hei! Aşa este, a trecut ceva vreme, dar vezi, ăsta este farmecul regăsirilor :)). Şi dacă ţi-aş răspunde cu vorba populară “mai răruţ că-i mai drăguţ” la poezia eminesciană cred că e totul perfect! Sunt mulţumit că în timpul acesta am avut ocazia să dezvolt şi să finalizez unele din acele proiecte menţionate, schimbări majore n-au intervenit, poate puţină experienţă în plus, cred că mi-am îmbunătăţit, dacă se poate spune aşa, şi felul în care văd/percep lucrurile (totuşi cred că e o urmare normală pe calea fotografiei) şi cred că mai putem adaugă un alt plus şi la diversitatea subiectelor abordate.
R.I.: – În ultimul timp nu pot să nu remarc proiectul “Braless Bucharest series”, care mi se pare ingenios şi care până la urmă, are şi rolul de a “educa” într-un fel privitorul spre a trece de clişeul sau glumele clasice la vederea unei femei care nu poartă sutien. Cum ţi-a venit ideea să realizezi acest proiect şi ce aşteptări ai de la el?
C.B.: – Ideea cu “Braless Bucharest” a început să capete formă din vara anului trecut. Mai întâi am prezentat-o în cercul meu de prieteni pasionaţi de fotografie. În prima fază am iscat nişte zâmbete, câteva “n-ai tupeu”-uri, “dacă reuşeşti să aduni fetele care să îţi pozeze aşa eu nu o să mai fiu amicul tău”( :))))) ) şi alte câteva discuţii de genul ăsta. Am dorit să fie un proiect pus în mişcare de o idee mult mai serioasă, de o problemă, de fapt, destul de gravă, însă după ce am cântărit lucrurile am decis că nu îmi doresc să se creadă cumva că aş dori să profit la capitolul popularitate, aşa că am ales soluţia mai simplă. Aşadar, acest proiect este despre frumuseţea femeilor, despre o libertate a lor care ar trebui să fie tratată ca un aspect normal al vieţii de zi cu zi atunci când o femeie îşi doreşte sau este nevoită să aleagă ţinute vestimentare care implică lipsa sutienului. Cam este momentul să nu mai recurgem la onomatopee, expresii monosilabice şi apucături care ar pune la îndoială apartenenţa la “homo sapiens” atunci când întâlnim în calea noastră o femeie într-o ţinută fără sutien. Fie că este pe stradă, la piaţă, la birou sau la o terasă, putem să transmitem şi altfel că ne place ceea ce vedem fără să facem din asta un puseu de atenţie orientat spre întâlnirea respectivă. Nu m-am gândit ce aşteptări să am de la acest proiect, ci doar m-am gândit să pot aduna cât mai multe imagini în el. De acolo, opţiunile sunt suficiente.
R.I.: – Cât de greu se lasă convinse modelele să participe la proiect şi cum decurge o şedinţă foto de acest gen faţă de o şedinţă foto clasică?
C.B.: – La partea cu convinsul fetelor chiar a fost o situaţie amuzantă, pentru că iniţial, când am început să vorbesc în stânga şi în dreapta despre realizarea lui, când am început să caut eventuale modele, m-am izbit de reticenţă, de îndoială. Probabil şi pentru că nu există puterea exemplului. Probabil pentru că nu eram cunoscut ca un tip care să realizeze imagini de acest fel. Dar totul s-a schimbat după primul calup de imagini din serie, cele cu Irina. Absolut uimitor şi haios a fost faptul că fetele care aveau unele îndoieli înainte mi-au scris “Ok, ok. Hai că vreau să facem pozele!”. Well…hello! Iată şi puterea exemplului. Şedinţele foto pentru “Braless Bucharest” sunt patronate de o atmosfera plăcută, sunt susţinute de discuţii pe tema proiectului, multă voie bună şi mult zâmbet. Nu cărăm studiouri mobile după noi, umbrele, stative şi alte ustensile foto. În caz că este nevoie, ori adăugăm un blitz, ori schimbăm un obiectiv, în rest nimic care să semene cu o şedinţa foto dedicată. Avantaj pentru mobilitate, discreţie şi confort. Mi-am dorit ca imaginile din această serie să aducă foarte mult cu atmosfera obişnuită a oraşului şi să prezinte fetele/femeile pe care le întâlnim pe stradă exact în lumina specifică.
R.I.: – Privind în urmă, care este cel mai greu proiect fotografic de până acum si din ce punct de vedere? Ce anume ai învăţat din acea experienţă?
C.B.: – Poate cel mai greu proiect fotografic la care am participat şi eu a fost campania “Capitala Tineretului din România”, pentru că a fost ceva total nou pentru mine, un proiect bazat pe fotografie de portret şi cu o parte consistentă de “interviu” – fiecare persoană pe care o fotografiam trebuia să îmi şi răspundă unei serii de întrebări. Participarea activă la acea campanie mi-a deschis apetitul pentru a fotografia oamenii de aproape şi pentru prima oară m-a adus în situaţia de a-mi cunoaşte subiectele din faţa aparatului de fotografiat, în situaţia de a interacţiona cu ei şi a discuta pe diverse teme cu aceştia. Un mare plus pentru mine, o bucurie! M-a apropiat de oameni.
R.I.: – Cu ce planuri te aşteptăm în viitorul apropiat?
C.B.: – Pe termen scurt îmi doresc să închei seria la care lucrez şi apoi să încep să-mi încheg şi mai bine tot ce am început până acum de-a lungul acestor câţiva ani. Mă gândesc cum să-mi sintetizez cel mai bine atât imaginile de stradă care mi-au rămas printre preferate cât şi cele cu peisaje din Bucureşti (mi-ar plăcea să-mi pot întregi seria cu apele din Bucureşti). Şi sunt foarte nerăbdător şi eu, haha, să văd ce-mi mai pofteşte imaginaţia şi ce idei noi voi contura, aşadar cred că totul se va rezolva cu timp şi lumină bună!
Din dragoste pentru artă 