Darie Lăzărescu: “Literatura e continuitate.”

Darie Lăzărescu – poet, prozator, eseist, traducător, profesor…şi lista poate continua. Prezent în volume colective precum “Desant” (Ed. Adenium 2015) şi “CarTe diem” (Ed. Vocativ, 2015), autor al volumelor de versuri “O iarbă călcată pe nervi” (Ed. Singur, 2014) şi “Colivie pentru licurici şi greieri” (Ed. Vocativ, 2015), traducător de literatură şi filosofie, impresionând prin iscusinţa cu care foloseşte cuvântul, domnul despre care vă vorbesc, ale cărui creaţii sunt de admirat, a avut amabilitatea să îşi rupă din timpul propriu, pe care altminteri îl foloseşte (nu doar) în activităţile enumerate mai sus, şi să îmi răspundă la câteva întrebări, lucru pentru care îi mulţumesc încă o dată:

L. N.:Cum şi-a făcut loc cuvântul scris „întâiaşi dată pentru prima oară” în viaţa dumneavoastră?
D. L.: – L-am gândit și l-am rostit în gând. Cu mulți ani în urmă, sărutasem prima fată și am fost uimit că mi se-ntâmplă chiar mie.

L. N.:Există vreun curent literar care vă e drag cu precădere?
D. L.: – Postmodernismul. Însă m-am obișnuit să fac salturi (mortale) prin toate curentele. Literatura e continuitate. Ca și muzica, e perenă, infinită – atâta timp cât va fi scrisă de oameni vii și nu de mașini.

L. N.:Dar vreun autor (fie el poet sau prozator)?
D. L.: – Autori? Sunt foarte mulți. Îl iubesc pe Marquez. Îl ador pe Francois Villon.

L. N.:Dintre propriile dumneavoastră texte există unul care să vă fi fost mai aproape de suflet decât toate celelalte? De ce?
D. L.: – Romanul la care scriu acum…PĂCATE MORTALE. Vorbesc despre păcatele altora, cu drag, ca și cum ar fi ale mele.

L. N.:Care credeţi că este subiectul cel mai dificil de abordat în literatură?
D. L.: – Iubirea. E atât de diversă, încât și-e aproape imposibil să mai adaugi ceva nou.

L. N.:Ce ar trebui să aibă în vedere în primul rând un poet? Dar un prozator?
D. L.: – Să se izoleze pe cât se poate. Să aștepte semnalul acela special care, dacă nu vine, n-are rost. Prozatorul trebuie să aibă oase tari. Ca și în poezie, prozatorul trebuie să se ferească de cărările bătătorite de alții. Să aibă experiența vieții. Să sondeze în propria-i viață.

L. N.:Cât de mult contează (sau ar trebui să conteze) cititul pentru autor?
D. L.: – Contează enorm. Dacă n-ai citit, n-ai modele. Și dacă n-ai modele, nu-ți poți crea un model personal. O carte e un suflet. Trebuie să citim și în sufletele altora. Ca să-l identificăm corect pe al nostru.

L. N.:Consideraţi că cititorul de proză e diferit de cititorul de poezie?
D. L.: – S-ar spune că poetul e mai comod decât prozatorul. Dar, în esență, sunt tovarăși de suferință. Revin. E vorba de cititor? Da. Sunt diferiți. N-ar trebui să fie diferiți. Unul este cititorul de proză proastă ( nu dau nume de autori). Altul este cititorul de poezie- împătimit- care, zic, a depășit nivelul unui Ienăchiță Văcărescu.

L. N.:Ce s-ar întâmpla dacă n-ar exista poezia în lume?
D. L.: – Am fi mai singuri și mai săraci. Dar asta nu se poate. De când cu Cântarea cântărilor și tragedia lui Enchidu. Și poezia lui Nichita. Și-așa mai departe…

L. N.:Care a fost cea mai frumoasă întrebare pe care aţi primit-o vreodată?
D. L.: – ” Vrei să ne-ntâlnim în viața asta și nu în cealaltă?”

Mulţumindu-i din nou domnului Lăzărescu pentru prezenţa şi răspunsurile dumnealui, îmi iau libertatea să vă îndemn să îi căutaţi creaţiile, dacă încă nu le-aţi citit, şi să îl urmăriţi pe pagina proprie, http://darielazarescu.com/ :). 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s