Dorina Şişu – selecţii poetice

Dorina – sau Doria, cum îi spun cei apropiaţi – Şişu este una din jumătăţile unui cuplu de oameni minunaţi, amândoi artişti, amândoi iubitori a tot ce este frumos. Absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, Dorina Şişu a fost, pe rând (şi uneori simultan): Director și fondator al revistei de cultură „Itaca”, Dublin (din 2013), Coordonator şi fondator al Centrului de promovare „Itaca” – Dublin, începând cu anul 2012, Inițiator, fondator și donator al Bibliotecii Fănuş Neagu, Dublin (în 2011), Fondatoarea Revistei Onyx – România/Irlanda, Coordonator al concursului literar  Peregrinări, proză scurtă, organizat anual în Dublin, cu participare internațională, Coordonator al Distincțiilor revistei Itaca pentru Cartea anului – Diaspora, (din 2015) şi Membru fondator al Itaca organization Dublin (din 2017).

În 2009, sub conceptul editorial underground, colecția – ediții second – hand, a apărut într-un tiraj de 500 exemplare distribuite gratuit în Brașov și București, volumul de poezii „Oase” semnat de Dorina Şişu, urmat de „Incursiune în romanul grec – latin”, Editura Transilvania, decembrie, 2010, volumul de poezie „Intuiția rătăcirii mele”, Editura Armonii Culturale, 2011, volumul colectiv de proză „Înghițiți de pustiu – amintiri din comunism”, Volumul I, Editura Self Publishing, 2014, romanul „7 ani”, Editura Singur, 2014, volumul de poezie „Plătind pământului cu moartea noastră”, Editura Singur, 2015, volumul colectiv de proză „Înghițiți de pustiu – amintiri din comunism”, Volumul II, Editura Singur, 2016, iar de curând şi-a lansat un nou volum de versuri, intitulat “Joi spre miercuri”, apărut la Editura Limes, Cluj. 

Sunt multe de spus despre poezia Doriei, despre arta ei complexă (pentru că, pe lângă poezie, ea realizează şi nişte tablouri absolut superbe), dar îmi voi da la o parte exprimarea stângace, lăsându-vă să vă bucuraţi din plin de frumuseţea cuvintelor acestei poete dragi sufletului meu :). În plus, pe ea o puteţi găsi şi pe pagina proprie, https://dorinasisu.blogspot.ie/

iubirea e acolo unde e

iubirea e acolo unde e
ura e acolo unde e
lumea e acolo unde e
lucrurile-s acolo unde sunt
tu ești acolo unde ești
dar simți că nu ești acolo și nici dincolo
și acel trebuie e acolo unde trebuie să fie ori să nu fie
dar simți că acolo nu-i acolo pentru că tu nu simți asta
ce simți tu e acolo unde nu ești
ce simți tu e departe și departele se rostogolește ba la picioarele tale
ba pe spatele tău
nu zici nimic pentru că nimicul nu există
și acest nu există te roade
te face să te cauți să te întrebi să te miri
până când cineva îți pune mâna pe umeri
și te întreabă dacă ești bine
acest bine e undeva între tine și el
există pentru că trebuie să existe
…e acolo unde e

răscumpără-mă

da, iar am rămas în urmă
să desfac din sârma ghimpată morile de vânt
dinții tăi de lapte au lăcomit la cuvinte moi
te sărut între explozii solare
între tancuri îți scriu declarația de dragoste
pe care o citesc din balconul omenirii
în plin război cu musulmanii
americanii
rușii
mexicanii
…în rest e pace
pacea aia obosită cu flori la fereastră
cu scriitori viitori membri ai unei străvechi uniuni
încrezători în viitorul luminos
decepționați de trecutul glorios
înșelați de amante și prieteni
așteptând să vină ziua când se vor împăca în fața tunelului
cu lumina sau cu Dumnezeu
oftând ultimul sfat lumesc
că în sfârșit e…

răscumpără-mă dragul meu
vocea mea e mai mult un ecou prelungit din visele tale

avangardistule

cred că o gașcă de avangardiști au pus mâna pe tine
și te obligă să fii dulce ca mierea
tu pomenești de cuvinte blânde ca o fecioară la prima întâlnire
coasta n-a știut unde nimerește
dar nici femeia n-a știut ce coastă primește
uite cum privesc la tine
și mă minunez de contrastul tău din tava pe care ai pus un plic roz
în fine
cum ziceam
contrastul e că tu pari așa un domn cumsecade și poet uns cu muze goale
care coace gânduri fără să le frământe
apoi le aruncă în ochii ăstora naivi de cred în iubiri
și apoi plângi din te miri ce
gemi polar în scopuri parșive

nu-mi spune de cimitir și de câini morți
acolo mi-am lăsat umbrele de când m-am născut

notă explicativă: ăsta de mai sus e un exemplu de cădere morală
avangardistule, luptă mai departe. ce dracu!

băi lasă sentimentalismul

să știi că lanul ăla de canabis îl am și acum
l-am ascuns în pernă
când pun capul să dorm mă trezesc în urmă cu 733 de ani
cu ochii tăi proptiți pe genunchii mei
cu o mie de întrebări legate de zei
ți-am adus răvașul din piele de capră
oh lumea nu înțelege de ce urlam câmpului cuvinte obscene
în nopțile cu lună plină
ori în duminicile pe care le dădeam de-a dura
poate fiindcă această perversitate numită dorință de viață
o consideră o normalitate?

să știi că lanul ăla de canabis te așteaptă
mă las pe mâna pescarului
să-mi netezească urmele lăsate de bici
și-n acest timp urlu în braille în urechile lui
biiici biiici biiici

băi lasă sentimentalismul
apucă-te de afumat pereții
scrie dracului ceva anti-anti
și lasă-i băăă
lasă-i în urmă pe ăștia revoltați cu bunele lor maniere
aprinde o pipă că uite ce val mare ne cuprinde

femeia

motto: femeia are un curaj teribil al misterului. nu-i atingi trupul dacă vrei să o iubești. nu-i atingi ochii dacă vrei să-i oferi un inel. femeia se dezbracă de ea
oferindu-ți viața. atât. iubești o viață, nu o femeie.

nu calcă niciodată pe frunze uscate
și nici nu schimbă priviri cu pictura lui Grey
stă absolută într-o gară absolută și respiră aerul de „sosiri” și „plecări”
pentru a avea puterea
sau curajul de a trăi câteva minute fără el
cine e el? eh, ăsta e secretul
el e un pas, o aripă, un zbor, un tot acel melancolic
și revoltător din sânge
el e viața pentru care ea s-a dezbrăcat și s-a făcut mister
el e ce ea nu poate înțelege: suferință și iubire

P.S.
tu împarți problema în patru părți. ești demonstrativ și logic. te contrazic universal și te contrazic alegoric: nu tu ai propus curajul dezbrăcării, el există în cuvântul „femeie”, îi stă în sânge și în rațiune.

fuck of

fuck of cu povestea asta
și hai la o bere că am bani
mi-am cusut buzunarele de-aseară
joia nu o las de paragină în casă
o scot în ploaia asta să îngăduim frigului
să ne intre în sânge
că doar nu ne bocim pe iarbă verde cifrele din conturi goale
nu bocim nici femeile care ți-au adormit pe pernă
căutând în fulgi metafore
spune-mi de ce un cerc se duce mereu la vale
și de ce naiba nu contează părerea unui prost
știu știu știu că nu facem politică
nici dragoste și nici război
țesem intrigi din interes
le dăm peste ochi cititorilor jurându-le fericire veșnică
când de fapt în noi zace o maimuță
mult mai rătăcită ca toate drumurile tale

P.S.
hai să punem un = între beri și să ne socotim indiscrețiile

pescarul din marginea irlandei

la marginea unei margini un pescar bătrân
privea la începutul vieții în largul apei. nu-și punea întrebări pentru că știa: răspunsurile sunt mereu de mai multe feluri; sunt așa cum le gândești prima oară,  dar sunt altfel dacă-ți răspunzi peste câțiva ani.
dădea afirmativ din cap. era mulțumit și-și accepta prezența într-un decor atât de …
la marginea unui sat din capătul insulei o fată îi scria scrisori. nu erau cine știe ce, dar fata obișnuia să-și povestească gândurile în versuri. bătrânul pescar îi răspundea întocmai. completau împreună un timp marginal, care se plimba între ei ca o gazelă.
la marginea acestui timp o propoziție va completa și va sfârși un poem. poemul tăcerii, al iubirii și al visării. un accept inuman la capătul umanității. pietrele sunt prietenoase, își spunea bătrânul. să-mi leg amintirile într-o batistă, să-mi odihnesc oboseala și-apoi voi tăcea privind spre departele ăla neștiutor.