Adrian Suciu – selecţii poetice

În urmă cu vreo trei ani şi jumătate, când vorbeam pentru prima dată cu el, fiindu-mi invitat aici pe pagină, Adrian Suciu spunea “Îmi asum scrisul cu naturalețea cu care respir fără să fiu conștient de faptul că respir decît în rare momente.” Azi vă ofer spre lectură trei dintre textele autorului “Profetului popular”, cu recomandarea de a-i căuta creaţiile şi de a i le citi – merită din plin!

Patria de lavandă

Să naşti un copil înseamnă să dai de lucru morţii.
Să o ţii ocupată. Să-i dai peste mînă.
Privesc în ochii fiilor mei prin care văd roţi
rostogolindu-se prin cîmpuri de lavandă pe care
ei le numesc „patrie” şi le desenează la şcoală.

Moartea merge rar la şcoală. Cînd merge
la şcoală, e stingheră şi ea ca o fetiţă orfană de ziua mamei.

Să naşti un copil înseamnă să îmbeţi moartea cumplit.
Dumnezeu rîde în barbă şi-i spune: „Ăştia micii
o să-ţi facă ficaţii praf!” O fetiţă orfană,
cu rochiţă roşie, prin patria de lavandă,
inventează tot felul de roţi. „Stai cu mine”, spune ea,
întinzîndu-mi o roată de la carul Arhanghelului Gabriel.
„Primăvara se nasc mulţi pui”, îi spun.

Şi moartea umblă
nebună, cu capul plesnind de durere şi cu ficaţii praf.
O năclăiesc ierburile crude şi laptele fierbinte
din miriade de ţîţe.

Privesc în ochii fiilor mei şi mi-e milă de ea.

Somnul mieilor

Te plantez în mine ca pe un sîmbure curat
în pămînt bun. Împreună, vom rodi o livadă. Vom dormi
în ea somnul mieilor, vom visa poezie pe pîine
şi ţigări care nu se termină niciodată. Nici un semn din
sîngele nostru nu va arăta dimineaţa.

Te arunc în mine ca pe un cireş uscat într-un
foc viu. Te zidesc în mine ca pe o fereastră cu rame
albe într-un zid roşu.

Prin ea se va vedea cum dăm focului somnul
şi săpăm un rîu între noi.

Nimeni nu se va mîntui

Încă o dată spun: nimeni nu se va mîntui de unul singur!
Nimic nu foloseşte să stăruieşti în rugăciune dacă buzele tale
nu vor şterge buzele fratelui tău care ocărăşte şi suduie. Sufletul
curat nu va găsi porţile raiului dacă nu va căra în spate
un altul, duhnind a hoit şi a toată putreziciunea. Fratele meu
care îţi speli mîinile, ţi se va cere socoteală
pentru spurcăciunea de pe mîinile altuia,
pe care ai nesocotit să o speli.

Dacă ai un gol în inimă şi nu-l umpli cu fierea otrăvitoare
a unui pîngăritor, degeaba îl umpli cu umilinţă. Nu-ţi va folosi.
Golul va aduna plumb şi te va trage la vale. Nimeni
nu se va mîntui de unul singur! Dacă ţi-ai făcut casa lună
şi nu chemi un ticălos înglodat să-şi răsfeţe
ciolanele în aşternuturile tale strălucitor de albe, dragostea
nu te locuieşte. Mîntuirea se aşteaptă în mlaştină,
ştergînd şiroaie de sînge cu dosul palmei.
Mîntuirea o aştepţi asudat, plîngînd şi, dacă seacă lacrimile tale,
vei plînge lacrimile altuia!

Dacă vei zbura singur, vei fi trăznit. Poate să fii lăsat,
dacă te învredniceşti de dragostea cea mare şi poţi, să zbori cu
un nemernic greu ca bolovanul atîrnat de aripi. Să iubeşti
rătăcirea lui şi să-i cînţi rătăcirii un cîntec de leagăn, căci ea e
scutul şi tăria ta!

Ia-l în braţe pe cel care se tăvăleşte prin cocinile pămîntului
şi iubeşte-l! De unul singur, e numai trufie şi minciună. Nimeni
nu se va mîntui de unul singur şi nici o lumină nu va fi
în drumul paşilor lui!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s