Despre fotograful Cristian Crisbășan și expoziția “The Naked Nude”

Cristian Crisbășan – Credit foto: Cornel Lazia (2016)

Deși admiram de ceva vreme lucrările lui Cristian Crisbășan, trebuie să recunosc că odată cu expoziția “The Naked Nude”, moment în care am avut ocazia să-l cunosc personal, mi s-a schimbat percepția despre fotografie, și mai ales despre fotografia nud, pe care am descoperit-o la un alt nivel prin fotografiile sale expuse la “Gallery”.

Pentru cei care nu cunosc detalii despre fotograful Cristian Crisbășan, vă voi enumera doar câteva dintre realizările acestuia: fotografii expuse pe website-ul prestigioasei publicații germane STERN (2002-2005), publicarea albumului de autor “Digital sessions” (Editura DAAB, Koln, 2005 – album distribuit în peste 50 de țări); includerea sa în antologiile TASCHEN “The New Erotic Photography” (alături de alți 81 cei mai buni fotografi contemporani de nud) și “The Big Book Of Pussy”, iar lista ar mai putea continua.

De ce am rămas plăcut impresionată de expoziția de pe 20 Octombrie? În primul rând pentru că nudurile prezentate de Cristian erau diferite de orice m-aș fi așteptat inițial – am avut surpriza să nu descopăr niște trupuri perfecte, înscrise în standarde contemporane de frumusețe, ci naturale, care exprimau perfecțiune nu prin forme ci prin naturalețea mișcărilor, a pozițiilor în care erau surprinse. Jocul de lumini și umbre a fost cel care a desăvârșit imaginea și trebuie să recunosc că nu a existat fotografie care să nu îmi trezească curiozitatea sau măcar să mă intrige într-un anume fel. Și cred că ăsta este tot deliciul acestui gen de fotografie.

Ca urmare, în numărul din Decembrie, veți avea ocazia să vă delectați cu interviul pe care Cristian a acceptat să ni-l acorde, până atunci lăsându-vă în compania imaginilor din cadrul vernisajului de pe 20 Octombrie.

This slideshow requires JavaScript.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s