Ioan Vasiu – catrene

 

Ce vă propun în continuare spre lectură este o selecţie de texte aparţinând poetului Ioan Vasiu, un autor ale cărui catrene şi cuplete sunt asemenea unor picături zilnice de bucurie, concentrate şi pline de sensibilitate. Născut în 1949 în Periam, jud. Timiş, autor cu o bogată activitate literară, domnul Vasiu abordează o formă ce are, din păcate, prea puţini adepţi în zilele noastre, în ciuda frumuseţii sale echilibrate. Tocmai de aceea vă prezint astăzu un grupaj de asemenea poeme, sperând că vă vor cuceri şi pe dumneavoastră cum m-au cucerit pe mine :).

 

 

era o casă şi-o fântână pe-o stradă ce râdea cândva

şi patru fraţi care în curte mâncau doi bulgări de halva

era un gard pe care ploaia în zori de ziuă îi spăla

şi-un porumbel care spre seară se odihnea în palma mea

***

trăim o lume mult schimbată şi visurile ni se vând

speranţa plânge într-o piaţă la o tarabă stând la rând

nu avem timp să dăm bineţe celor ce trec pe lângă noi

la doi paşi făcuţi înainte musai şi unul înapoi

***

trag după mine iarna ce-mi pare-un tăvălug

această condamnare n-am cui să o contest

încerc să vând zăpadă la trecători şi-n rest

visez ca primăvara să mă transforme-n rug

***

de prea multe poeme am devenit vior

de pre multe ctrene am devenit arcuş

chiar dacă bucuria începe să mă doară

de pre multă iubire încep să cânt acuş

***

pentru mine poezia e un drog

e o poartă deschisă spre mare

este o icoană la care mă rog

zi de zi când soarele răsare

***

prea puţine buruieni au flori cu miros plăcut

prea puţini îngeri observă dacă plânge ochiul meu

prea puţine precupeţe dau iubirea împrumut

prea puţini poeţi aud cum respiră Dumnezeu

***

mai curge apă vie din trunchiul de gutui

ninsoarea strânsă-n palme n-o dărui nimănui

mai plouă des cu stele într-un poem frumos

drumul spre primăvară îl fac numai pe jos

***

a fost bucuroasă iarna ieri

mi-a zâmbit aproape ziua-ntreagă

i-am şoptit în grabă că mi-e dragă

dar mai drag îmi e de primăveri

***

am bătut în viaţă şi la porţi închise

am dat de pomană ca un om cuminte

am cules speranţe din iubiri şi vise

am scris multe versuri dar nu le ţin minte

***

mă minte iarna doar din gelozie

invidioasă-mi dă de înţeles

că primăvara sigur întârzie

nu merită să o visez prea des

***

mă strigă moartea dar eu nu mă tem

mai am de scris al vieţii lung poem

mă strigă moartea dar eu n-o aud

de ciudă ea se spânzură-ntr-un dud

Copyright © Ioan Vasiu

Utilizarea integrală sau parţială a materialelor incluse este permisă doar cu acordul autorului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s