Recomandare de carte: “Singurătatea singularităţii” de Alexandru Lamba

Zilele astea am citit “Singurătatea singularităţii” de Alexandru Lamba. Am plâns, am râs, am trecut prin nişte schimbări de stare psihică mai ceva ca un EKG, am rumegat, am tăcut, m-am simţit frustrată, apoi bucuroasă, apoi iar frustrată… şi lista ar mai continua. Iar totul a concluzionat cu un final care mi mi s-a părut înfiorător de necesar şi de bine-meritat. E un SF, dar e un SF care mi-a atins, pe lângă partea mentală, un şir întreg de centri emoţionali, şi pentru care îi mulţumesc autorului .

Ca să nu mă limitez totuşi doar la a înşira gama de sentimente pe care le-am trăit datorită acestei lecturi, vreau să vă povestesc şi câteva lucruri ceva mai tehnice despre ea.

După cum spuneam, cartea aparţine genului SF, iar structura ei internă este de înlănţuire de povestiri, începând de la un moment şi dintr-un loc la care nu te-ai aştepta – Rusia, văzută ca exponent al întregii situaţii a omenirii cândva într-un viitor cu tentă sumbră. Povestirile cu pricina sunt legate între ele prin nişte conexiuni fine, cumva elastice (folosesc acest termen pentru că distanţa temporală dintre acţiunile lor este suficient de mare încât să facă să îl merite), iar unul din primele lucruri la care mă duce cu gândul tot acest ansamblu este “efectul fluturelui”. Nu am putut să nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat şi cum ar fi decurs acţiunea, istoric vorbind, dacă x sau y personaj ar fi făcut sau nu ar fi făcut un anumit lucru la un moment dat. Întreaga condiţionare îndreaptă linia generală a istoriei către un final care, dincolo de orice emoţie, pare, cumva, inevitabil.

Personajele fiecărei povestiri în parte sunt foarte bine creionate, caracterele lor sunt distincte, şi nu poţi să nu simpatizezi cu câte unul sau să nu te înduioşeze vreun altul pe parcursul acţiunilor lor. Nu sunt doar fiinţe umane, sunt şi extratereştri, este şi inteligenţă artificială, este chiar şi ceva mai mult de-atât. Alexandru Lamba atinge registre diferite, modelându-şi limbajul, aparent fără dificultăţi, în funcţie de necesitate, indiferent că vorbim de tehnică, de fanatism religios, de simplă umanitate sau de alte lucruri.

Eu am luat-o de pe Libris. E apărută la Editura Herg Benet şi e demnă de fiecare cuvânt de laudă primit de la toţi cei care au citit-o până acum.

Advertisements

One thought on “Recomandare de carte: “Singurătatea singularităţii” de Alexandru Lamba

Leave a Reply to alexlamba Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s