Sabina Maria Buică: “Avem nevoie să visăm”

When passion calls, you follow – când te cheamă pasiunea, o urmezi. Cam aşa cred că s-ar putea rezuma ceea ce mărturiseşte despre ea Sabina Buică, la rugămintea mea de a ne spune cum a ajuns să farmece ochiul privitorului cu imagini precum cele din galeria de mai jos :).

“M-am născut în noiembrie 1989, în Alexandria, unde am copilărit până la vârsta de 13 ani. De atunci, locuiesc în Sinaia, unde îmi desfăşor acrivitatea ca profesor de educație fizică, în cadrul Colegiului “Mihail Cantacuzino”.

Pasiunea pentru pictură a început încă din copilărie, dar nu i-am acordat atenție în acea perioadă, ci mai târziu, în al doilea an de facultate, pe care l-am petrecut în Aarhus, Danemarca, la VIA University College, unde am “câştigat” o bursă de studii. Studiile din Danemarca au fost în principal în domeniul educației fizice, însă, având timp pentru încă un modul, m-am alăturat studenților de la Arte Plastice. Aşa a (re)înviat pasiunea pentru pictură, având toate mijloacele la dispoziție, din atelierul facultății daneze.

Întorcându-mă în țară, nu am reuşit să continui să pictez, din lipsă de timp pentru a mă dedica aşa cum se cuvine. Locuiam, predam şi studiam la masterat pe atunci în Bucureşti, locul în care timpul însuşi nu are timp să zăbovească… Pictura a avut de aşteptat… Dar a meritat din plin aşteptarea. Transferul şi întoarcerea la Sinaia mi-au adus înapoi timpul de care aveam nevoie pentru a da frâu imaginației.

De aproape 3 ani mă bucur că pot să mă ocup de latura artistică. Fie că sunt mici plăceri de-ale mele sau comenzi, de fiecare dată când lucrez la un tablou, mă bucur, călătoresc, trăiesc odata cu el. Despre asta este arta, în general, după părerea mea. Să treci dincolo de materiale, într-o lume care parcă deja există şi rezonează undeva într-un colț al sufletului, fie el creator sau spectator. Eu cred că avem nevoie să visăm. Cât mai mult. Cât mai departe. Astfel, fiecare clipă îți poate fi prieten.”

Pagina unde puteţi vedea mai multe din lucrările sale este www.facebook.com/artastica – faceţi-i o vizită, vă promit că veţi fi încântaţi de la prima imagine :).

Advertisements

One thought on “Sabina Maria Buică: “Avem nevoie să visăm”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s