Pentru că destul de multă lume ne-a întrebat de destul de multe ori de ce în paginile acestei reviste nu se găsesc şi mostre ale creaţiilor noastre proprii (adică ale autoarelor acestei reviste), ne-am hotărât să ne facem şi noi “colţul nostru cu jucării”, unde doritorii îşi pot satisface curiozitatea privind rezultatele creativităţii noastre :). Enjoy!
Se vehiculează în multe istorii un motiv pe care eu personal îl găsesc foarte interesant, şi anume cel al (ne-)privitului înapoi. Îl găsim în clasicul mit al lui Orfeu, unde se concluzionează prin pierderea definitivă a Euridicei la ieşirea din Infern, îl găsim în poveşti precum Farizada din cele „1001 de nopţi”, în care fraţii…
Un strop de sudoare, căzând pe plita încinsă, sfârâi iute întru nefiinţă. Flacăra lămpii, hrănindu-se cu visele câtorva molii stinghere, fâlfâi, făcând umbrele lucrurilor din jur să joace pe pereţi. În ciuda faptului că în bucătărie era cald, Oksana se zgribuli – dincolo de fereastra veche, zorii de octombrie făgăduiau o zi urâtă, cu un…
© 2020, Raluca Ioana
© 2019, Raluca Ioana
©2019, Raluca Ioana
– Naţia ta de cioară! Micu lăsă să-i scape vorbele alea cu năduf, privind în sus, spre pasărea tuciurie, care îl privea când cu un ochi, când cu altul, de pe creanga aceea de prun. În clonţul ei sclipea micul giuvaier de alamă pe care i-l dăruise el nevesti-sii la cununie şi pe care aceasta,…
©2018, Raluca Ioana
© 2018, Raluca Ioana
© 2017, Raluca Ioana
După cum spune şi titlul, această poveste îşi are originea într-o “provocare”, să zicem, pe care am primit-o din partea Ralucăi, şi anume să scriu un text pe baza unei fotografii făcute de ea. Fotografia de care vorbim se află mai jos (e una tare dragă mie de altfel), şi tot aici şi povestirea în…
© 2017, Raluca Ioana
Amir privea în gol, mângâind cu o mişcare inconştientă capul pisicii tolănite lângă el pe divan. Felina, dusă în lumea viselor, torcea sub atingerea monotonă a degetelor bărbatului, ignorându-l aşa cum îşi ignoră majoritatea pisicilor stăpânii, în vreme ce, prin faţa ochilor lui, se perindau, ca nişte ceţuri molcome de toamnă, chipuri rămase fără nume.…
© 2016, Raluca Ioana
Privea musca aia rătăcind de-a lungul zăbrelelor ruginite, când pe una, când pe alta, căutând naiba ştie ce, şi deodată Leon se pomeni dorindu-şi s-o adopte. După părerea lui, merita măcar atâta lucru după câte pariuri pierduse sau câştigase deja contra lui însuşi încercând să ghicească bara aleasă de muscă la fiecare schimbare de poziţie…
© 2016, Raluca Ioana
Unul din oamenii pe care am avut norocul să îi cunosc nu de multă vreme este un creator extraordinar, un artist a cărui viziune a atins niveluri şi sfere de o profunzime impresionantă. Este vorba de domnul Liviu Mocan, ale cărui sculpturi monumentale, cunoscute pe plan internaţional, captează nu numai prin liniile desăvârşite cât şi…
Privi o vreme absent fulgul de păpădie care aterizase în cana aburindă din faţa lui, apoi îl luă cu vârful linguriţei şi îl lăsă pe marginea farfurioarei. Era plictiseală în dimineaţa asta, nu intrase încă nimeni în cafenea, soarele se ridica imperturbabil pe cer, iar el avea prea mult timp liber. Într-un impuls de sinceritate,…
© 2015, Raluca Ioana
© 2016, Raluca Ioana
şanţuri bunica mea ştia să spună poveşti dar n-a fost om cu carte. ştia care scris e urât doar pentru că nu semăna cu scrisul unduios şi îngrijit al bunicului – tata însă n-a ştiut asta până când ştiutul n-a mai avut importanţă, până când alte dureri au căpătat şanţuri mai adânci decât alea care…
Din dragoste pentru artă 