Angi Melania Cristea – selecţii poetice

Nu este pentru prima dată invitată în paginile revistei noastre, nu este prima dată când ne bucură sufletul şi mintea cu creaţiile sale, şi ne bucurăm, ca de fiecare dată când ne-a fost alături, să o readucem în faţa dumneavoastră pe Angi Melania Cristea. Profesor de limba şi literatura română la Liceul de Arte “Marin…

Poezia românească pe plaiuri străine

Anual, începând din anul 2002, în Liban este susţinut un concurs important în memoria poetului Naji Naaman, concurs la care participă numeroşi poeţi din diverse ţări ale lumii. Anul acesta s-a înregistrat o participare record – 2160 de participanţi, din şapte ţări, scriind în diverse limbi sau dialecte (albaneză, arabă, aromână, azeră, bulgară, cehă, chineză,…

Angi Cristea printre câştigătorii de la Premio Letterario Internazionale Corona

În cursul anului trecut am avut-o ca invitată în paginile noastre de două ori pe Angi Cristea, o dată într-o prezentare şi a doua oară în cadrul unui interviu, şi iată că numele ei apare din nou aici, dându-ne ocazia să o felicităm din inimă. Asta deoarece în cadrul concursului Premio Letterario Internazionale Corona, desfăşurat…

Cristina Bălăşoiu – portret

La recomandarea poetei Angi Cristea, despre care v-am mai vorbit într-un articol precedent şi pe care am avut-o invitată în cadrul unui interviu, am decis să vă prezentăm astăzi câteva texte aparţinând unei autoare al cărei CV include o serie de volume personale şi participări la antologii de creaţie, precum şi câteva apariţii în diverse…

Angi Cristea: “Poezia reprezintă pentru mine […] totul. Altfel nu știu să trăiesc și nu pot să respir.”

După cum vă anunţam în articolul Angi Cristea – poezii din numărul de la 1 noiembrie, o avem azi alături de noi pe poeta Angi Cristea, care a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări pentru dumneavoastră.   L.N.: Cum se împacă poeta Angi Cristea cu omul Angela Melania Cristea? A.C.: Poeta Angi Cristea (pseudonimul meu…