Alexandra Codreanu – “Mă inspiră stările prin care trec”

R.I.: Care a fost primul tău contact cu arta?

A.C.: Probabil că primul contact n-a fost atât de memorabil pentru că mi-e greu să îl numesc, dar îmi amintesc foarte bine că primul șoc la întâlnirea cu arta a fost atunci când am descoperit-o pe Marina Abramovic. Artista m-a fascinat iremediabil și m-a făcut să îmi pun la îndoială multe credite despre artă, relații, oameni, lume. Descoperirea ei mi-a schimbat felul în care m-am raportat la artă ulterior.

R.I.: De ce UNArte?

A.C.: Atunci când am ales ASE-ul, am făcut-o din inerție și mi-am imaginat că voi marca experiența studenției cu brio, fară bătăi de cap, lucru care s-a întâmplat. Totuși, am simțit că nu e de ajuns să bifez o perioadă din viața mea, fară că ea să însemne mai mult de atât pentru mine și cu care să rezonez cu adevărat.

R.I.: Ce îți dorești să realizezi în domeniul artei și pe ce nișă te vezi lucrând în viitor ?

A.C.: Acum fac graphic design, cu precădere digital și mi-ar plăcea să migrez tot mai mult către print design. Dincolo de asta, urmăresc să mă dezvolt în două direcții cumva complementare – muzică și video. Au trecut câteva săptămâni de la startul primului an la Foto-Video, dar cred că mi-am dat deja seama că imaginea dinamică e mai aproape de mine. De altfel, îmi doresc să experimentez fotografia b/w – am auzit la un moment dat un gând interesant legat de ea și anume că magia ei vine din faptul că lasă mintea să o umple / să o imagineze în culoare așa cum își dorește.

R.I.: Care sunt lucrurile care te inspiră în a crea?

A.C.: Mă inspiră stările prin care trec, atmosfera locurilor, energia oamenilor. Mă inspiră foarte mult cromatica, texturile. Sunt foarte des influențată de culori, fapt pentru care, de multe ori, vestimentația mea e colorată. Mă inspiră ceea ce citesc. Sunt foarte interesată de fizică, felul în care funționează universul, îmi place să aflu despre teorii, experimente și oameni de știință. Tot ce înseamnă clar-obscur, mistic, originea lucrurilor, “de ce-uri”.

R.I.: Care sunt artiștii tăi favoriți și ce anume te atrage în arta lor ?

A.C.: Așa cum îmi aminteam la început, îmi place foarte mult Marina Abramovic. Am și câțiva fotografi pe care îi admir – Anthony Goicolea, Jerry Uelsmann, Ansel Adams. Cred că sunt adepta pierderii graniței dintre realitate și vis, dintre înțeles și neînțeles, abstract și concret. Dualismul unui obiect, unei lucrări mă face să fiu captivă în poveste, mă vrăjește. În muzică, urmăresc desăvârșirea dibacilor Mammal Hands, Tigran Hamasyan. Sper să ating cel puțin jumătate din magia cu care domină pianul. Well, de fapt, nu-mi plac jumătățile de măsură, așa că vreau să ajung la fel de bună ca ei, cu tot curajul și determinarea înainte.

R.I.: Cum anume crezi că te va influența facultatea în viitorul parcurs artistic?

A.C.: Deja o face. Am întâlnit aici oameni foarte talentați și avizi de cunoaștere, profesori minunați de la care abia aștept să absorb cât mai mult informație, neașteptat de binevoitori și mai mult decât dornici să ne facă descoperită lumea imaginii. Interacțiunile și relațiile dintre noi vor conta cel mai mult pentru mine pentru că împărtășirea experiențelor și cunoștințelor fiecăruia au un aport semnificativ în formarea mea ca viitor artist. Acum mă consider unul timid, plăpând, care abia începe să fie, să înțeleagă ce se petrece cu el.

R.I.: Ce anume crezi / îți dorești să îți ofere arta, dacă vei continua pe acest drum ?

A.C.: Știu și îmi doresc să îmi ofere libertate și plăcerea de a trăi cu adevărat. Nu știu dacă sună pompos, dar cred că va face asta. Va descătușa resurse pe care până acum nu am îndrăznit să le accesez.

R.I.: Care crezi că este cea mai mare realizare a unui artist?

A.C.: Să știe că a făcut totul, așa cum crede el că se poate caracteriza “totul”, pentru arta sa. Că s-a lăsat revelat pe deplin, cu toate fricile și tot curajul, în creația sa.

R.I.: Unde îți putem vedea lucrările?

A.C.: Momentan, din motive raționale, aranjarea lucrărilor mele s-a întâmplat pentru zona comercială a graphic design-ului pe platforma Behance, acolo unde pun la vedere ce am lucrat pentru proiecte digitale și offset. https://www.behance.net/alecod95fcd3?tracking_source=search_users_recommended%7Calexandra%20codreanu

Totuși, urmează să mă prezint artistic, așa cum ne e tuturor la îndemână, pe Instagramul meu – @arcodreanu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s