În rândurile următoare vă voi prezenta un interviu cu un talentat fotograf de peisaj, un om care pune suflet în fiecare lucrare a sa. Premiat la nenumărate saloane internaționale de fotografie, Sebastian continuă să creeze, așa cum am spus și în interviu, adevărate delicii vizuale. Hai să ne plimbăm prin România, văzută prin lentila lui Sebastian.
R.I: Ai urmat Facultatea de Arhitectură din Timișoara. Cum te-a influențat într-ale fotografiei această facultate? Dacă ai fi urmat un alt domeniu, crezi că ar fi schimbat cu ceva pasiunea pentru fotografie?
S.V: Așa este, am terminat Facultatea de Arhitectură de la Timișoara. În anii de studiu am avut parte de profesori extraordinari. Între timp unii nu mai sunt printre noi și doar o parte mai activează în învățământ. În facultate predau atât arhitecți cât și artiști plastici la materii precum Istoria Artei – Prof. Arh. Sorin Gavra, Geometrie Descriptivă – Prof. Arh. Cristian Dumitrescu, Teoria Arhitecturii – Prof. Arh. Ioan Andreescu și Prof. Arh. Vlad Gaivoronschi, Design, Ergonomie și Mobilier/ Restaurare clădiri – Prof. Arh. Smaranda Bica, sau Studiul Formei – Artist Plastic Sorin Nicodim și Prof. Arh. Liviu Brebe, prin studiul cărora am acumulat noțiuni despre compoziție, perspectivă, culori, forme etc.
O puternică amprentă asupra mea a avut-o Arh. Andreescu cu care am avut șansa să merg într-o vizită la Academia di Romania din Roma și să descoperim împreună istoria extraordinară a acestei magnifice metropole care este o enciclopedie vie ca o carte deschisă din care înveți live despre toate perioadele importante ale Europei: antichitate (etruscii și apoi romanii), renaștere, perioada barocă, și până la arhitectura modernă sau fascistă a lui Mussolini.
Era perioada în care se făcea fotografie pe film și aveam destui colegi care erau pasionați.
Eu am început timid atunci cu aparate de amator, impulsionat de acești colegi și inspirat de tatăl meu care avea un aparat Semna rusesc de prin anii ’60.
Sigur aș fi urmat același drum și pasiunea pentru fotografie, indiferent de facultatea pe care aș fi făcut-o. În primul rând pentru că era o înclinație din familie și îl aveam model pe tatăl meu. Probabil că o mare însemnătate a avut-o și talentul meu la desen, de mic copil creionând orice vedeam, astfel că o dată cu meseria de arhitect, am îmbinat și am făcut trecerea de la schițe/crochiuri la fotografii și invers.
R.I: Fotografiile tale de peisaje sunt adevărate delicii vizuale. Pot spune că ne trimit fix în locul în care ai fost tu și ne lasă să visăm. Ce anume te apropie de acest gen de fotografie? Ce alt gen al fotografiei te mai atrage?
S.V: Mulțumesc în primul rând pentru o apreciere așa de măgulitoare.
Eu consider că mai am mult de muncă în ceea ce privește prezentarea fotografiilor mele de peisaj, încă “lucrez” la definirea stilului meu. Sunt departe de a fi fotograful clasic, perfect, cu peisaje “sticlă” cum vedem pe site-uri ca 500px. Dar nici nu vreau să fac poze la fel cu alți sute de mii de fotografi.
Am avut ca mentor inițial pe Sorin Onișor, apoi ca model pentru peisaje pe Mihai Moiceanu. Probabil că am fost influențat în ultima perioadă foarte mult de ce văd pe 1x.com, site-ul cel mai cunoscut de fotografie artistică, la care am devenit între timp și Editor.
Fotografia de peisaj sau travel mă satisface cel mai mult. Pentru că se îmbină perfect cu cealaltă pasiune a mea: călătoria în natură, sau la țară. De aici și celalalt gen pe care l-am abordat: fotografia documentară/fotojurnalism: rurală sau de patrimoniu.
R.I: Care a fost cea mai grea ieșire foto și de ce?
S.V: Pfuuu, cele mai dificile escapade foto outdoor au fost: una la cota 2000 în Bucegi, iarna cu zăpadă înghețată și un viscol care bătea cu peste 100km/h, iar alta în Bucovina, undeva pe dealurile acoperite cu un strat de jumătate de metru de zăpadă și cu o temperatură de sub -20 de grade. Echipamentul însă a fost cel care m-a “salvat”. În condiții extreme de iarnă este important să porți mai multe layere și să fii cât mai mobil, de asemenea mâinile acoperite cu mănuși speciale de fotografiat. Merită însă fiecare secundă, pentru că numai așa poți să întâlnești la un loc fenomene ca: zăpadă, ceață, soare, fum, fulgi, nori, reflexii etc.
R.I: Care este anotimpul tău preferat pentru fotografiat? De ce?
S.V: Fără ezitare: toamna! Nu eram deloc un fan al toamnei, ci dimpotrivă, când eram copil intram în depresie. Mama mea îmi arăta tot timpul culorile din copacii din pădure în excursiile pe care le făceam cu familia cu mașina,…poate era un semn 🙂
Toamna, pe lângă culorile cele mai intense, diverse și frumoase ale vegetației, fotograful de peisaj are parte de cele mai multe ocazii în care să întâlnească și ceață care dă un aer aparte fotografie – mister, oniric.
R.I: Cât de greu este să te decizi asupra imaginilor pe care dorești să le trimiți către concursurile internaționale?
S.V: Selecția celor mai bune cadre proprii, este după părerea mea cea mai grea etapă din activitatea unui fotograf, pentru că suntem subiectivi. Trebuie să alegem un cadru dintre alte sute sau mii, în condițiile în care ne plac toate fotografiile proprii (din moment ce le-am realizat 🙂 ), imagine care să placă cel mai mult și altora (respectv juriului – în cadrul concursurilor).
Facebook-ul nu este un barometru pentru a primi feedback în legătură cu munca ta ca fotograf. Astfel că recomand sistemul de curare de pe 1x.com oricărui fotograf, pentru a avea un fel de preselecție pentru a fi acceptat sau chiar premiat la orice salon internațional de fotografie!
R.I: Ca fotograf pot spune că toate imaginile pe care le realizez îmi sunt dragi, fiind o parte din mine. Spune-mi te rog, care este totuși imaginea care îți este cea mai dragă, prin prisma circumstanțelor, a locurilor, sau a altor elemente care și-au pus amprenta asupra ta?
S.V: Cele mai dragi fotografii ale mele prezintă și cele mai dragi locuri mie: Ardealul: Munții Apuseni sau Munții Orăștiei cu Tîrsa sau Fundătura Ponorului, ori Bucovina sau Maramureș.
Cea mai de suflet este fotografia care prezintă doi cai la păscut în liniștea din Fundătura Ponorului străbătută de apele șerpuite ale pârăului Ponor.
R.I: Există un traseu pe care îl gândești înainte de a pleca la fotografiat? Cum îți alegi locurile unde vei poza?
S.V: Întotdeauna îmi pregătesc traseul înainte: pe hartă, pe Google Earth/Maps, pe Waze sau în minte 🙂
Chiar mai mult, știu exact în ce moment al zilei trebuie să fiu acolo, și ce tip de vreme îmi doresc să am. Câteodată am noroc 🙂
Oricum, cele mai fotogenice momente ale zilei sunt răsăriturile de soare și apusurile. De asemenea ora dinainte și de după acestea.
R.I: O întrebare pe care de obicei o adresez fotografilor: alb negru sau color? De ce?
S.V: Alb – negru, mai nou 🙂 Se pare că e un semn că îmbătrânesc 🙂
Fotografia alb –negru dezbracă imaginea de “bruiajul” culorii și lasă mesajul acesteia mai pur, mai direct, doar cu ajutorul jocului luminii și al formelor astfel capătă o notă mai artistică, mai deosebită de ceea ce vedem comun în realitate.
R.I: Care este locul în care încă nu ai ajuns însă ți-ai dori să-l vizitezi pentru a fotografia? Ce anume te atrage acolo?
S.V: Mda, nu am ajuns încă și îmi doresc foarte mult, în Masivul Retezat, Munții Ceahlăului sau Lacul Sfânta Ana. Lacurile glaciare și peisajul alpin unic la noi din Retezat. Misterul din celelalte două locații.
În rest am bătut țara-n lung și-n lat: din Maramureș până în Delta sau Marea Neagră, din Banat până în Bucovina. Alte zone preferate: Ținutul Sașilor din Transilvania (Biertan, VIscri), Ținutul Secuiesc, Țara Bârsei, Culoarul Rucăr-Bran, Munții Făgăraș sau Bucegi, Valea Prahovei etc
R.I: Pe când următoarea expoziție?
S.V: Vă invit în data de 5 decembrie la vernisajul expoziției Marea Hoinăreală la Clubul Țăranului Român din cadrul MȚR, și în data de 8 decembrie la f64 pentru o selecție individuală.
Din dragoste pentru artă 
Pingback: Sebastian Ionuț Vasiu: „Fotografia de peisaj sau travel mă satisface cel mai mult” | The lone Wolf