Liliana Negoi: Când am început să scriu interviul ăsta recunosc că am avut un moment de blocaj – în general bărbaţii se feresc să folosească ustensile specific femeieşti, din diverse motive. Cum e totuşi să fii un bărbat care foloseşte acul de cusut? Consideri că acul şi aţa îţi conferă o notă de extravaganţă?
Vlad Postolache – îi mulţumim lui Titel Leontin pentru că ne-a permis să folosim această imagine –
Vlad Postolache: Într-adevăr, am primit o groază de reacții în asentimentul ăsta. De când am adăugat cusutul pe etamină în lista de activități de timp liber, în cursul ultimelor luni, mi-am dezvoltat o mini-plăcere din a povesti apropiaților care nu au aflat asta despre mine și imediat apoi, din a scana acele prime câteva secunde de sinceritate necondiționată din partea lor. Cei mai mulți dintre ei, ușor de ghicit, au fost mai mult sau mai puțin șocați, însă toți până la ultimul și-au exprimat susținerea.
Cum e? Relaxant. Nici nu știu cum s-o strig mai tare, cum să explic mai bine cât de relaxant e. Mă pune-n ordine. Pentru mine, asta e o formă excepțională de terapie. După zilele obositoare de drumuri, serviciu, ajung acasă, îmi iau acul și bucata mea de etamină și-mi organizez gândurile în liniște, în lumea mea, acolo.
Recunosc, însă, că da, când m-am hotărât să fac asta, m-a bucurat undeva în sinea mea faptul că e ceva ieșit din comun, exotic, ceva ce nu te aștepți să vezi în fiecare zi. Sunt un tip obișnuit să nu fie obișnuit.
L.N.: Ştiu că sunt mulţi cei care s-au arătat plăcut surprinşi de activitatea ta – care au fost primele reacţii pe care le-ai primit?
V.P.: Prima piesă pe care am făcut-o a fost cusută în secret. A fost un mesaj pentru un cuplu de prieteni de-ai mei, foarte dragi mie, care s-au căsătorit la interval de câteva săptămâni de la momentul ideii mele. Cu piesa lor am început, așa că am profitat de faptul că era o surpriză pentru ei și ținut-o secret până aproape de nuntă. Le-am dăruit-o la o întâlnire într-un grup de prieteni apropiați și deci, primele reacții au fost ale lor. Ca să le rezum în câteva cuvinte, a trebuit să depun ceva efort să-i conving că e făcută de mine și nu cumpărată de undeva.
L.N.: Care a fost cea mai haioasă întrebare pe care ai primit-o, legat de cusături?
V.P.: Mi-e greu să aleg una, cea mai haioasă, pentru că în grupul meu de prieteni ironiile reciproce sunt forme de salut, iar cusutul meu pe etamină e subiect de pus pe raftul din mijloc. Însă una dintre cele mai haioase trebuie să fi fost cea a unei prietene dragi care, după ce m-a ascultat atentă și concentrată cât i-am povestit despre asta, m-a întrebat cât durează până mă apuc să fac haine, pentru că a văzut o rochie undeva pe net și nu a găsit pe nimeni care să i-o facă.
L.N.: În fond, care este istoria din spatele twistitch?
V.P.: Istoria twistitch a început prin clasa a II-a, când la orele de lucru manual, dintre activitățile disponibile, eu am ales să cos pe etamină. Am cusut atunci ceva cu niște costume naționale românești, un model foarte simplu, iar apoi, dacă tot am văzut că-mi place, am făcut o pernuță cât palma din etamină, cu un model colorat, umplută cu vată. O am și acum la mama acasă. Nu-mi mai amintesc dacă am mai făcut și altceva cu etamină atunci, însă nu m-a prea prins.
Între timp, de-a lungul anilor am dezvoltat o pasiune anume pentru pixel art, un tip de grafică cu puncte (sau pixeli) mari, vizibile, specifică jocurilor vechi pe calculator și în general, asociată cu era de început a computerelor.
Întorcându-ne în 2014, în urmă cu câteva luni, în timp ce răsfoiam plictisit reddit.com, am găsit o fotografie cu un tablou mic, un dar de la o soră către fratele ei, o piesă cusută pe etamină pe care scria ”Please don’t smoke weed in our bathroom”. Mi s-a părut exagerat de amuzantă, însă după câteva secunde am avut unul dintre momentele alea, ”băi, pe-asta pot s-o fac și eu”. A doua zi am mers întins și am cumpărat ace, 10 culori de ață, 1 metru pătrat de etamină și m-am apucat de piesa pentru prietenii cu căsătoria iminentă, care a avut un rezultat peste așteptări. Mi-a devenit clar că pot face asta și o pot face bine. Așa că am continuat cu alte câteva piese date în dar prietenilor, modele proprii și adaptate fiecărei persoane în parte. Și cum cusutul pe etamină e, de fapt, o formă de pixel-art, considerând că de fapt, eu cos pixeli, pasiunea și-a găsit teren propice. Piesei găsite pe reddit, totuși, nu i-am găsit încă timp, însă e în plan, pe lângă alte vreo 70 de idei.
L.N.: Te-ai gândit să foloseşti şi alte materiale de suport în afară de etamină? Dacă da/nu, de ce?
V.P.: Povestind despre twistitch, am fost întrebat în multe rânduri ”Etamină? A, da, știu, goblen…”. Diferențele dintre goblen și etamină nu sunt cunoscute pe larg, goblenul este un material cu ochiurile de câteva ori mai fine decât etamina. Pentru goblen e necesară mai multă migală, atenție și dedicare, așa că încă nu am curaj încă să mă apropii de goblen. Însă vreau să încerc și asta undeva în viitor.
Altfel, poți coase în cruce pe orice are găuri dispuse într-o rețea simetrică. De exemplu, am găsit undeva pe net o husă de protecție pentru telefonul mobil, găurită ca etamina, pe care îți poți coase singur modelele proprii, și vreau s-o încerc. Iar în viitorul apropiat, mi-a venit o idee de cercei – despre asta, mai multe detalii în episodul următor.
L.N.: Ai în plan un proiect mai mare, din punct de vedere fizic? Ca dimensiuni adică. Şi nu numai.
V.P.: Am în plan o groază de proiecte, mai mici sau mai mari, dar nu mi-ar ajunge o viață de om pentru toate. Însă printre cele mai mari de până acum, am două pe lista de chestii dragi: unul dintre ele este un model inspirat din seria de documentare din 1980 a lui Carl Sagan, Cosmos, o imagine a galaxiei noastre, cu textul ”we are made of star stuff” (de găsit aici https://www.etsy.com/listing/174587498/carl-sagan-cosmos-cross-stitch-pattern), iar al doilea este poster-ul original din 1977 al primului film ”Războiul stelelor” (previzibil, nu?), care e o piesă de 182×225 de puncte sau 33×40 cm pe etamină standard, original cusută de Natalie Owen (de găsit aici https://www.etsy.com/listing/130835723/star-wars-poster-pattern).
L.N.: Ce alte pasiuni te caracterizează? Cine e Vlad Postolache mai presus de „omul şi acul” din spatele twistitch?
V.P.: De mic copil am avut o fire creativă, așa că de-a lungul anilor, am trecut printr-o groază de hobby-uri asortate, dintre care cusutul pe etamină cel mai recent pe listă. Tot timpul găsesc câte ceva interesant de făcut. Mai mult sau mai puțin cronologic, prin școala generală am găsit în podul casei un aparat de pirogravat vechi și prăfuit, cu care mi-am făcut de cap câteva luni. Din perioada liceului nu-mi amintesc în momentul ăsta vreun hobby memorabil, probabil negăsindu-mă într-un mediu cu prea mult accent pe creativitate, am lăsat-o mai moale cu asta… Apoi, din primii ani de facultate m-a fascinat desenul tehnic, pe care l-am continuat chiar recent cu o perioadă de schițe în creion (dar care nu m-a prins pe cât de tare mă așteptam). Mai acum câțiva ani mi-am făcut singur mărțișoarele date în dar… Am avut chiar și o perioadă cu origami.
Printre pasiunile dragi mie strigă de undeva din spate programarea, pe care aș fi vrut s-o practic și s-o dezvolt mai bine decât am făcut-o. Însă, ca să-i găsesc un loc în graficul de timp, pe la finalul facultății am început împreună cu un prieten să lucrez la un joc pentru telefoane mobile, pe care nu l-am dus foarte departe, însă mi-amintesc că reușisem niște lucruri satisfăcătoare în câteva luni. Totuși, recent am primit o invitație de la un alt prieten să lucrez cu el la un remake al unui joc din copilărie, despre care nu vreau să spun prea multe la momentul ăsta, dar îți spun totuși că sunt tare entuziasmat de ocazia asta. Îmi deschide o ușă de legătură între mai multe pasiuni ale mele combinate (printre care programarea și grafica pixel-art), dar și cu copilăria, mai precis nopțile de vară petrecute stând pe burtă pe covor, jucându-mă pe calculator.
Și la final, îți mai spun că mă bucur cu fiecare ocazie pe care o prind de mersul pe bicicletă (tocmai mi-am cumpărat o a doua bicicletă, o minunăție pentru oraș) și că citesc, nimic suprinzător aici, o groază de SF. Dar nu numai.
Ah, și-s înnebunit după pisici. L-ai văzut pe Grifon (https://www.facebook.com/Grifonul)?
L.N.: Dupa depăşirea mai sus mentionatului moment de blocaj am aflat despre ceva numit Oaia pe Net. Ne spui şi nouă ce şi de ce şi cum şi unde?
V.P.: OaiaPeNet este proiectul meu de web design. Pe-ăsta am început să-l învăț din pasiune în liceu (mi-amintesc cu drag de proiectul pentru obținerea atestatului în informatică în clasa a XI-a, care a constat într-un manual de făcut skin-uri de Winamp – ah, da, uitasem, am trecut și printr-o perioadă în care am făcut skin-uri de Winamp – sub forma unui site web și de care profesorul examinator a fost atât de impresionat, încât mi l-a cerut prin e-mail – îți dai seama cum m-am simțit?).
Numele proiectului are și el povestea lui: fiind din fire nonconformist, încerc să fiu cât mai puțin în rând cu lumeadin jur, dar în același timp, sunt foarte analitic privind comportamentul subconștient al celor din jurul meu și speculez ”nevoile” ascunse sub stratul de evident. Considerând asta, am căutat un nume haios, ceva diametral opus față de subiect, care să tragă după el zâmbete și pe care să nu-l uiți ușor. De aici și până la oi, calea-i scurtă.
L.N.: Cum se împacă programarea cu etamina?
V.P.: Cu programarea, destul de puțin. Ceea ce e foarte binevenit, sunt o persoană care are nevoie de muuuultă diversitate în activități. Se împacă foarte bine, totuși, cu grafica. E drept, sursele mele de inspirație sunt multiple, însă încerc să-mi creez singur într-o măsură cât mai mare modelele după care cos. Am găsit și niște soluții software pentru cross-stitch (cusutul pe etamină) de-a dreptul minunate, în care petrec destul de mult timp desenând modelele pe care urmează să le cos.
Și se mai împacă bine cu matematica, altă pasiune a mea, de data asta inspirată de mama mea, o super-profesoară de matematică.
L.N.: Care ar fi citatul tău preferat (indiferent de sursă) şi de ce?
V.P.: Cum probabil te aștepți, am o listă de câteva vorbe de duh, însă cea care mă caracterizează cel mai bine trebuie să fie ”Găsește ceea ce te face fericit și fă-o”. Habar n-am cine a zis-o și unde am auzit-o prima oară, dar asta e o vorbă care m-a împins întotdeauna în direcția bună. Oricât de neobișnuit pare, oricâte controverse ai putea crea, oricât ți s-ar spune că mai bine nu, dacă lucrul ăla te face fericit, cu orice preț, fă-l. Și datorită vorbei ăsteia, cu mâna pe inimă îți spun, sunt un om fericit.
L.N.: Îţi mulţumim mult de tot că ai acceptat să ne fii invitat, şi îţi urăm la cât mai mulţi pixeli coloraţi cusuţi! 🙂
Cusăturile lui Vlad pot fi admirate momentan aici, şi în galeria de imagini care urmează.
Din dragoste pentru artă 