Delinda’s Art : “Noi am lucrat mereu din pasiunea de a face lucruri frumoase și obiecte care să trezească trăiri pozitive”

14914925_1777275569213301_1329721488_nÎn articolul trecut vă promiteam un interviu cu creatoarele Delinda’s Art. Iată că în rândurile de mai jos puteți afla povestea lor, cum a început totul și ce se află în spatele obiectelor de artă realizate de cele care au fondat Delinda, mamă și fiică. Pe mine m-a impresionat cât de multă dragoste și cât de multă căldură emană răspunsurile lor, dar și poveștile din spatele acestor produse.

R.I: De când Delinda’s Art și de ce acest nume? Care este povestea voastră?

DA: Acum trei ani de zile au fost primele noastre începuturi în conceperea produselor de tip handmade,  atunci când insistam foarte mult pe lângă mama mea să reînceapă să picteze, pentru că este pricepută la pictură. Am iniţiat-o teoretic în ceea ce se numeşte ,,mixed media’’, o lucrare pe canvas care îmbină pictura, cerneala şi colajul, inclusiv textile. Aşa au apărut tablourile, felicitările, bijuteriile, cutiile pentru bijuterii, ramele foto şi alte obiecte de decor care poartă amprenta mamei. În timp ideile au început să curgă, astfel dezvoltându-se şi la mine inspiraţia de a crea lucruri cu mâinile mele. De fapt, încă de mică, jocul cu păpuşile s-a rezumat la a crea tinute vestimentare din orice fel de material pe care îl găseam la îndemână: ciorapi, şosete, căciuli nepurtate, etc.

Probabil din dorinţa de a evada din stresul cotidian, dar şi datorită faptului că am moştenit talentul mamei, am descoperit plăcerea de a manufactura obiecte, de la bijuterii inedite, specifice unor zone indepartate până la carti de nuntă (wedding guest book). Stilul meu se îndreaptă mai mult spre curentul vintage şi cel boem iar cel al mamei mai mult spre unul pitoresc si visator.

Numele “Delinda’s art’’ vine dintr-o idee spontană. Îmi place foarte mult limba portugheză,care deși la început poate părea ușor dură,  ea este , de fapt, ca și româna, foarte melodioasă, artistică chiar. Când am dat drumul paginii de Facebook și căutam un nume mă gândeam la ‘’frumos’’- “ lindo” am gândit în portugheză sau ‘’linda’’ la feminin. Numele mamei este Dinuţa, un nume destul de rar întâlnit.  Spontan mi-a ieșit “Delinda”. Iar ‘’art’’ vine din faptul că noi am lucrat mereu din pasiunea de a face lucruri frumoase și obiecte care să trezească trăiri pozitive, care să inspire frumusețe, poezie, muzică. Așa a apărut “Delinda’s art”.

14435337_1759845777622947_7331532047314633932_o

R.I: De ce cărți în miniatură? De la ce a pornit acest concept?

DA: Am realizat că nu mai citesc cărţi așa cum o făceam odată, că nu îmi țin jurnale sau cel puțin că nu-mi notez gândurile pe foaie.Totodată am realizat  că suntem “invadati” de prea multe mijloace tehnologice și că putem strânge pe laptop sute până la mii de fotografii nesortate, pe care eu nu am reușit să le sortez nici pană în ziua de azi. Am realizat că și altora li se intamplă asta și astfel au luat naștere jurnalele și albumele foto. Astăzi, cele mai multe modele se numesc pur și simplu ‘’carti’’: “Carte de Bebe, Cartea-Jurnalul Mamei, Carte de Nuntă, Cartea Noastra’’s.a.m.d.  pentru că aceste cărți pot fi folosite deopotrivă ca albume foto, dar și ca jurnale. Practic, este modelul vechi, dar ușor înfrumusețat și personalizat, al albumelor vechi în care prindeai o fotografie, dar mai scriai și o amintire.

Iar Cărțile în miniatură le-am văzut prima oară pe site-urile online, din străinătate, cum este Etsy. Mi s-a părut un lucru minunat, așa că am încercat și noi să lucrăm un model să vedem cum iese, doar știam deja să lucrăm cărți în mărimi mari. Primul model nu a ieșit foarte reușit, dar de la unul la altul, cărțile în miniatură au devenit din ce în ce mai bine lucrate și mai diversificate ca tematică. Din momentul în care am ținut în mână prima minicarte, ușor inegală și pătrățoasă, mi-a venit și ideea mesajelor. Mi-am zis: ” o  voi purta și o voi da prietenilor să scrie în ea “.  Astăzi, această minicarte are aproape toate foile pline cu mesaje lăsate cu ocazia zilei mele de naștere, a mamei, sau pur și simplu cu ocazia întâlnirii la un pahar de vin. Este practic ‘’piesa de muzeu’’ și obiect de suflet. O port ori de câte ori simt nevoia  apropierii de oameni dragi.  Când o deschid și recitesc mesajele, îmi înseninez ziua și starea de spirit.

Ne plac toate produsele noastre, dar minicarţile sunt unele din obiectele noastre favorite. Până în ziua de azi am lucrat tot felul de tematici de minicărţi: de toamnă, stil jurnale, tip albume foto,steampunk, boho chic, boeme, vintage, cu mesaje inspiraţionale, de zbor, cu motor, minicarţi din balama s.a.m.d.  În fapt, cum ne-a venit o idee, cum am pus-o în practică.

R.I: Cât de greu este să realizezi un astfel de produs, care are atât de multe detalii totodată?

DA: Handmade-ul pe care îl facem noi cere multă implicare, timp și răbdare. Pot să vă spun că răbdarea nu este tocmai punctul meu forte, ci mai degrabă al mamei, dar atunci când lucrezi cu pasiune, atunci când îți vine o idee spontană ești foarte încântat de ceea ce faci și îți dorești să duci la bun sfârșit ideea. Trăiești  două satisfacții: plăcerea lucrului și cea a rezultatului final. Câteodată nu ne vine nici nouă să credem ce am putut realiza cu mâinile noastre și efectiv de la 0.

Detaliile reprezintă mesajul pe care vrem să îl transmitem. Fiecare obiect manufacturat, indiferent de natură lui, transmite  ceva; un stil, o tematică, o idee.

De asemenea, foarte multe din produsele noastre sunt lucrate la comandă. Deci, produsele la comandă prezintă ori detalii exacte cerute de client, ori clientul ne prezintă tematica produsului, de exemplu ”vacanță în Portugalia” iar noi, cu ajutorul detaliilor, îl executăm.

14882378_1777181539222704_7618444332286461133_o

R.I: Am înțeles că foile capătă acest aspect antichizat cu ajutorul infuziei de cafea. Cât de complicat este procedeul și cât de mult durează până când produsul este finalizat?

DA: Cunoașteți acel sentiment pe care vi-l trezește momentul când mirosiți o carte veche? Asta am dorit și de la ‘’cărțile’’ noastre – artă prin simțuri. Mirosul de cafea place aproape oricui. Dacă nu este cafea, atunci este infuzie de ceai. Antichizarea o mai facem și prin arderea obiectelor, a hârtiei, dar și cu ajutorul unei soluții speciale, patina, care ajută la antichizare și care are un miros destul de puternic, dar pe care unii din clienții noștri îl adoră. Nu ni se pare complicat acest procedeu, doar că este mult mai costisitor ca timp. Dar merită pentru că efectul final este deosebit.

Cât despre durata unui produs finalizat, aceasta depinde de la un obiect la altul. Cel mai mult timp necesită obiectele personalizate pentru că se caută o anume culoare, un anume mesaj, o anume tematică și atunci investim timp în conceperea , găsirea materialelor necesare și în lucrul efectiv.

Dacă aș lăsa-o pe mama să picteze la libera alegere, pot să vă spun că ea niciodată nu și-ar termina opera. Când crezi că a terminat și exclami ”vai, ce frumos” o și vezi că se apucă de repictat aceeași pânză, pentru că ea are o viziune continuă și caută perfecțiunea. Ea nu-și vede pictura niciodată terminată, exact ca în citatul lui Paul Valery “Un artist nu își termină cu adevărat niciodată lucrarea, el doar o abandonează.”

R.I: De unde vă “hrăniti” inspirația? Ce anume vă ajută să creați ceva atât de diferit de fiecare dată?

DA: Odată ce te-ai apucat de activitatea creativă, ideile îți vin tot mai des. Cu cât lucrezi mai mult și mai diversificat, cu atât ideile abundă. În afară de asta, suntem 4 mâini, 2 minți, 2 inimi creatoare iar rezultatul este vizibil. Atât eu, cât și mama ne-am descoperit propria latură artistică, laturi pe care le îmbinăm până iese un produs reușit.

De asemenea, înainte să începi să scrii , poezie sau proză, trebuie să înveți să scrii. Astfel că, internetul îți oferă o varietate de obiecte manufacturate din care te poți inspira (sunt artiști foarte talentați , atât români, cât și străini, care reprezintă model pentru oricine dorește să încerce, să învețe prin exemplu), dar mai ales pe internet găsești tutoriale despre cum să execuți, cum să îți pui în practică ideile. “Orice artist a fost mai întâi un amator.” spune Ralph Waldo Emerson. Ne amuzăm și acum privind primele noastre produse și cu uimire realizăm cât de mult am evoluat. Este un proces continuu care nu va înceta niciodată să se manifeste.

Dar inspirația proprie vine 100% din tine, din instinct și ține de moment. Cu cât ești mai implicat, cu atât momentele de spontaneitate vin mai des. De exemplu, mă fascinează reciclarea unor obiecte nepurtate, nefolosite sau pur și simplu a unora cărora nu le dai nici o importanță. Găsesc întâmplător o bucată de lemn care mie îmi exprimă ceva, bucata aceea de lemn îmi vorbește, îmi spune că e în ‘’viata’’, deși  latentă; îmi spune că este o formă nepusă în valoare sau poate chiar va fi un obiect cu o utilitate inedită. În momentul aprecierii îmi vine și ideea: ‘’bucata asta de lemn merge ușor șmirgheluită, ușor pictată ; ar da bine ca o  ramă foto!”

Cea mai bună inspirație vine din natură : peisaje, oameni, locuri. Îmi place să călătoresc și atunci dorința mea este să creez lucruri inedite, specifice zonelor indepărtate , atât ca distanță dar și ca timp.

De exemplu, când visez la Africa mă gândesc la culorile naturale specifice locului, la culorile pământului, ale copacilor … și mă apuc de lucru cu entuziasm.

Crăciunul, de exemplu, vine la pachet cu amintiri dintre cele mai plăcute. Ne-am gândit ‘’Ce anume ne aduce aminte de iarnă, de Crăciun? Este copilăria!” Și atunci am creat albume foto cu coperți “gardul bunicii” și cu ghirlande de Crăciun.

14856024_1774138816193643_7874611212412346036_o

R.I. Care a fost cel mai complicat de realizat produs dintre cele de până acum? De ce?

DA: Fiecare obiect în parte este complex, necesită multe etape până la ajunge în varianta finală dar, cred că plăcerea lucrului este mai mare decât complexitatea lui.

De obicei, proiectele noi, mai ales din cele lucrate la comandă, au fost complicate. Ni se întâmplă des ca cel care cumpără să aibă foarte multe așteptări. Unii dintre ei vor să le punem toate detaliile posibile pe un singur produs, alții nici nu știu exact să exprime ce își doresc, dar vor ca produsul să fie cel mai frumos. Vă imaginați că cel mai greu lucru de realizat este să le satisfaci așteptările de care numai ei sunt 100% conștienți. În realitate, ceea ce vrea cumpărătorul să ‘’vada’’ în produs este emoția, trăirea, pe care noi trebuie să o intuim sau să o transpunem vizual.

Nu reușesc să îmi aduc aminte care anume produs a fost cel mai complicat de realizat, din punct de vedere tehnic, pentru că nouă ne plac provocările.  Iar, deși nici un produs nu este ușor de realizat,  lucrul finit merită tot efortul și transformă tot ce este complicat în satisfacție.

R.I:  Există un ritual creativ? Ce vă relaxează atunci când creați?

DA: Starea de sine este cel mai relaxant moment. Este bine să lucrezi atunci când îți vine ideea! Atunci ai spor. Lucrăm, de exemplu, produse de toamnă, ascultând albumul “Toamna” al lui Tudor Gheorghe sau după ce am făcut o plimbare sau o sesiune foto în parcul proaspăt acoperit de frunze căzute.  Sau te relaxezi de unul singur savurând o cafea la una din terasele tale preferate și te întorci plin de idei. Și atât! Te apuci de lucru cu entuziasm! Sau cum ar spune Johann Wolfgang von Goethe “Fiecare om ar trebui să asculte puțină muzică, să citească puțină poezie și să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viața sa, astfel încât îngrijorările lumești să nu-i oblitereze simțul frumosului pe care Dumnezeu l-a împlântat în sufletul uman.”

R.I: Care este cel mai frumos feedback primit de la cumpărători?

DA: Printre cele mai frumoase feedback-uri în scris au fost : “Merg în trecut și-mi place, evadez unde-i frumos’’.

Dar nu mă pot limita la nici unul din feedback-urile primite pentru că fiecare client mulțumit se manifestă diferit și pe noi asta ne bucură. Sunt persoane cu care discut ca și cum ne-am cunoaște personal și care au rămas clienți fideli, deși nu ne-am cunoscut în persoană. Am întâlnit cumpărători care , mulțumiți de produsele noastre, ne-au trimis la rândul lor obiecte manufacturate de ei.

Însă nu există plăcere mai mare ca atunci când ai o viziune ca o manifestare a sinelui. Iar când viziunea ta se vinde, acesta este este cel mai frumos feedback.

R.I: De unde pot fi achiziționate produsele?  

DA: Cea mai bună promovare, din mai multe încercate, este cea de pe Facebook.

Aici vă stăm la dispoziție oricând și ne găsiți cel mai rapid și ușor.  https://www.facebook.com/delindas.art/

Există și site-ul www.delindasart.ro care este în proporție de 90% funcțional. Din Ianuarie 2017, site-ul va fi 100 % funcțional. Se pot vizualiza produsele, dar nu se pot comanda încă de aici.

e-mail:  delinda_art@yahoo.com

De asemenea, depundem tot efortul ca, de la anul, să putem să accesăm fonduri în așa fel încât, clienții noștri să ne găsească și la atelierul cu expoziție, undeva în zona de centru a orașului Brașov. Acolo, ei vor putea admira pe viu produsele, dar vor putea vedea și cum se lucrează acestea.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s