Constantin P. Popescu, scriitor şi pictor, sau pictor şi scriitor, este un om între oameni, de-o simplitate şi de-o modestie copleşitoare de-a dreptul. Azi vă voi spune câteva cuvinte despre latura sa de artist plastic, urmând, sper, ca într-un articol viitor să vi-l prezint şi ca scriitor.
L-am cunoscut pe Constantin Popescu graţie unui prieten comun, Ion Gabriel Puşcă, la o reuniune artistică. Stătea deoparte, aşteptând şi ascultând cu bun-simţ şi răbdare cele ce se vorbeau în jurul său. După o vreme a îndrăznit să deschidă mapa de lucrări, lăsându-ne să le privim cu un amestec de drag şi bucurie în priviri care mi-au topit inima. Cred că este acelaşi amestec pe care îl au în ochi părinţii atunci când odraslele lor sunt luate în seamă de alţi oameni.
Un lucru care m-a uimit de la bun început a fost felul în care desenele sale te absorb, pur şi simplu, captându-ţi atenţia şi făcându-te să cauţi în sufletul lor sufletul creatorului… sau poate chiar sufletul tău. Într-o lume care pune tot mai mult accentul pe materialism, într-o lume în care arta, de multe ori, îşi vinde inocenţa pentru valori obscure, creaţiile dumnealui sunt nişte păsări care se înalţă către lumină, căutând esenţe şi profunzimi.
Despre dumnealui se pot afla mai multe de pe pagina sa personală, https://cppopescu.blogspot.com, dar, până una-alta, vă invit să vă cufundaţi imaginaţia în visele domniei sale, atât de bogat cum sunt ele desenate :).
Din dragoste pentru artă 