Nu este pentru prima dată invitată în paginile revistei noastre, nu este prima dată când ne bucură sufletul şi mintea cu creaţiile sale, şi ne bucurăm, ca de fiecare dată când ne-a fost alături, să o readucem în faţa dumneavoastră pe Angi Melania Cristea. Profesor de limba şi literatura română la Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, coordonator al Trupei de Teatru Effect la Casa de Cultură “Traian Demetrescu” din Craiova, coordonator al cenaclului literar Clubul Scriitorilor Macedoneni, referent cultural al Asociaţiei Macedonenilor – Sucursala Craiova, redactor al revistei “Manifest” (revistă online pentru tineri), publicată atât în volum individual cât şi colectiv, avându-şi versurile în paginile a numeroase reviste şi publicaţii de prestigiu, câştigătoare a mai multe premii naţionale şi internaţionale, Angi Cristea nu mai are nevoie de prezentări din partea noastră. Acestea fiind zise, ne vom limita la a vă invita să îi citiţi câteva dintre poeme, sperând din suflet ca acestea să vă atingă inimile aşa cum ni le ating şi nouă!
Zile cameleon
timp faleze pietriș toate pictate
în pântec de oraș
deschizi ușa cazinoului și vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colț numără rămășițele nopții
sau adaugă încă un conținut în povestea cu mirt
sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbușească fără unde seismice
doar unde radio prin care poți auzi porta-vocea realității
se schimbă șefii politici cad structuri ale statului se pune bază
într-un om atât de singur încât își înghite chitul
de peste tot din orașul dement pluvial
auzi mașinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a țesut pânza de păianjen a existenței
și precum Calypso i-a transformat pe toți în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opțiune fiind un deadline pentru mâine
niște concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peștii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiți între secunde muți
de ce toate curg într-un flux și reflux din care scapă doar elfii
acești orășeni demodați ce nu își pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul orașului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line
Amprente vizuale
miroase a ziar a stârvuri politice
ador să circul cu metroul să aud vocea aceea neutră cum anunță piața victoriei
iar eu să cobor la următoarea
lumina difuză se oprește pe volanul încins
la trecerea de pietoni așteaptă femeia vieții tale
are pantofi galbeni și un smart phone care poate identifica amprenta vizuală
sigur nu se mărită nici vara asta simte de la distanță ratații
și preferă să stea în zona de unde poți să faci un selfie fericirii
ce îți erupe prin toți porii ca vulcanii noroioși
la poșta din titan era mereu coadă trimiteau la post-restant
vederi cu un text laconic
Vă îmbrățișăm din Herculane, ai voștri 1 2 3
eu nu am văzut oameni mai stupizi ca cei
ce postează instant voiajuri
după cortina de fier s-a inventat cortina virtuală
cu cinci mii de corifei iubiri nestatornice și colorate
plus o extrafericire sezonieră
cărțile acești dinozauri preistorici vând
omul
imaginea astăzi face cât o mie de cuvinte
și scriitorii umblă călare pe elefanți
ca niște circopiteci prin piața orașului atins de febră
cum deschizi geamul simți miros de gaze
de eșapament
și de mingi de cauciuc bătute pe asfalt
fotbalul ca un delirium tremens face victime colaterale
copii neșcoliți umplu stadioane unde se uniformizează mentalul colectiv
simt gust de porumbi fierți miriștea a luat foc
iar câțiva rauri obraznici anunță școala și ciugulesc resturi de la masa politică
am uitat să cobor la aviatorilor azi nu voi ajunge la poștă
să trimit cele câteva cuvinte albe împachetate grosier
am să mă duc la coafor să îmi vopsesc în roșu torționar #viața #perepede #înainte
Arta@self respectului
codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiția artei
până și poeții pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde își trântesc adversarii literari
furtul unor sintagme poate echivala
cu hoția trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poți să nu incriminezi
furtul artistic?
se fură sentimente brute falii de viață
utopii pigmenți
arta nu are cod
oricine se poate așeza la drumul mare
nelegat la mâini
să își scrie memoriile fără self respect
față de arta din penitenciare
Slogan (anti)feminist
Vorbește rar. Știe că este atipic să-i spui diminutive în public.
Este un veac de singurătate de când conduc oamenii.Nu este ok să alegi și să fii ales.
Acum a apărut ea, supraomul, care are discurs, sex-appeal și nu stăpânește frâna de mână.
Femeia trece pe roșu, ca la o sesiune de shoping,
și tu știi că se va opri să-ți impute
egicentrismul.
Urcă pe pasarelă și citește cu aplomb
numele învingătorilor.
Stai lângă linia de finish și remarci numărul mic de bărbați.
Sunt ani când se nasc numai băieți, e secetă de fete…
Ani bisecți!
,,Femeile sunt stupide atunci când fac politică!”
Știi că atunci când iese din casă
este așteptată de o armată de generali insomniaci?
Politica femeii este exorcizarea masculinității.
Abia atunci va putea vorbi la toate stațiile,
în cămășile tale, despre eradicarea corupției.
Sărăcia nu are sex, singurul paleativ este un pahar de Aperol.
Consumism
Noaptea aceasta ca un arc concav, inima mea se preface
că îți trimite reject
tu însă ești natural ca un suc de lămâie și astringent.
Nu suporți întunericul difuz, starea acea de no limit, taci și reașezi
ordinea universului ca pe niște piese de puzlle
încet, tot mai încet, contrariat de porta-vocea orașului prin care circulă
intemperii.
Poate că ploaia va ridica aburii până la dunga infinită
de unde doar îngeri improvizați mai pot venii.
Mâinile mele modelează cuvinte-larve, prea tinere pentru veacul-cetaceu,
și îți spun
pe terasa complice roust-uri de amuzat iubiți plictisiți.
Dragule, în orașe copii fumează, adulții se prostituează politic
și câinii au coșmaruri cu China.
Tu fumezi blajin imaginandu-ți Apocalipsa Charlie Hebdo
iar singura salvare este un job de tuns iarba,
marijuana unei societăți consumiste.
Te invit la kizomba unde în sala cu oglinzi
corpurile noastre par eterice
și îți zic că nimic nu are un aer firesc,
chiar nimeni nu câștigă tot,
nu pierde tot…
doar dansează #refresh .
Lampioane
aceeași fată cu pantofii în mână mereu cu inima zdruncinată
precum o eclipsă de soare sau de lună îți caută
cravată cu dungi verticale și rupe
cu mâinile reci umbre culcate pe asfalt ireale
erai cu sufletul împărțit între două emisfere harta scrisului tău
mi se pliase în palme și aș fi înghițit-o să-mi rămână fidelă
să nu umble cu parapanta prin lume să nu poată sări în nicio stratosferă
acele teiubescuri longiline surâdeau ca pe Marte
iar eu mă temeam de război și de mările roșii negre sau moarte
de ani de război de cactuși de amalgamul iubirii galactic
pictam în ulei ramura de măslin și încercam să mă obișnuiesc
cu firescul de a contempla lumea furnicilor tinere
anii trecuți ziceam că ne sunt poveri anii ca niște lampioane
ce se înalță triumfător dar peste orice iubire timpul trece cu șenile
nu mor decât ceasurile amintirile înfloresc
lujeri ai nopții înfipți în pământ care cresc și descresc
Print-screen
noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet
și exact acolo unde apele scad
te poți îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca niște lampeduze
și numai tu poți vedea haloul viselor
în care ești un prinț orb ce nu îmi vede defectele
cum vorbesc eu până la lună și înapoi
nu știu nici măcar în biserică să tac
umplu pereții cu acele cuvinte-stilet
parcă ieri te iubeam și eram toată un je m’en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate și toți îl credeau poet
pentru că odată ce se așeza la PC spunea: Opriți-mă !
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viața e un print-screen ieftin
oare nu suntem internauți când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace și dincolo ca și cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid
Pilotul bulgar
avionul a decolat. lasă o dâră fumurie pe cer.
am reușit să nu-mi dezintegrez sentimentele.
fiecare sentiment are un halou.sentimentele nu au identitate.
chiar sunt refractarare la certitudini.
când l-am văzut pe acel pilot bulgar mi s-a părut haios.
nu vorbesc o boabă bulgărește dar nici nu trebuie.
îmi pun centura. el dă pe pilot automat și privește prin hublou pulberea cosmică.
nu sunt sigură că nu l-am mai văzut în singurele mele vieți.
bulgărește nu știu dar m-am învârtit pe la Cladovo și Vidin.
închid ochii și mă transfer la nisipurile de aur într-un rai aproximativ.
nu am văzut femei mai frumoase decât bulgăroaicele.
au picioare mai lungi decât ale mele și nu-mi explic de ce pilotul acesta bulgar este scund.
pana la urmă decolarea se va face.
el este singur cu avionul. noi purtăm centura dar vorbim atât de tare încât acoperim luna.
vecinul fotografiază norii. mi-aș dori să o văd pe bunica.
mereu o visez și îmi cere haine dar morții au lumile lor.
fără haine de firmă.deci am umblat inutil prin magazinele din Milano.
oricum nici pilotul bulgar nu este îmbrăcat cine știe ce.
mă va lăsa în orașul meu lamentabil cu oameni pătrați și hârtii plutitoare.
mai am niște euro.aș putea să îi schimb la pilotul bulgar? avionul oricum merge singur.
nu știe limba bulgară.poate mă duce la bâlci să-mi cumpăr toate nimicurile lumii.
ce caut eu în avionul plin de copii gălăgioși?
zice că s-au terminat școlile.. .nu suport când mi se înfundă urechile.
aș vrea să mai aud picurii care cad într-un ochi de baltă.pe lângă noi trec valuri de nori înspumați.
iată orașul sinistru de cald unde oamenii îți radiografiază existența.a plecat avionul?
777 de amintiri
zilele trec cu șenile peste lacul unde orăcăitul broaștelor pare o incantație suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eșapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile și nopți negre/albe din care cresc cercuri de libelule
ce se așază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc
știu că stai la intersecția spre via Toledo unde muzicanții strâng instrumentele
la miezul nopții și se îndreaptă sec spre spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieții boeme să își sprijine arcușul
de coasta statuii unei zeițe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud
vreau să îmi pictezi tabloul unei vieți de ambuscadă
să ne apucăm de privit la microscop roua cireșlor din livadă
ți-aș întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă și aș închide claviatura
fără nicio emoție
așa cum dansezi când partenerul este cel
care te susține ca un microcip subcutanat
Din dragoste pentru artă 